INTERVIU Ada Solomon, producătoarea filmului care a luat Ursul de Aur 2021: Autoritățile nu ne-au zis nimic, e dureros faptul că acasă la mine nu contez
Producătoarea filmului Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, Ada Solomon, premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin, povestește pentru G4Media.ro cum a gestionat filmările cu restricții în vigoare și cum s-a descurcat cu finanțarea în condițiile în care schema de ajutor a industriei cinematografice nu a funcționat deloc pe parcursul anului 2020. Ada Solomon spune că Industria cinematografică a fost printre cele mai pregătite să facă față provocătorilor pandemiei de Covid-19, apreciază Ada Solomon.
Publicul din România ar putea să vadă Babardeală cu bucluc sau porno balamuc cel mai devreme la finalul primăverii, mai spune Ada Solomon, însă în lipsa unor reguli clare după care vor funcționa spațiile de proiecție, e dificil de estimat când va rula la noi.
Ce este clar deocamdată este faptul că echipa filmului va primi trofeul Ursul la Aur într-o ceremonie care va avea loc în luna iunie la Berlin, ocazie cu care publicul prezent la eveniment va putea să vadă producția regizată de Radu Jude.
Rep: Cum s-a născut ideea acestui film?
Ada Solomon: Filmul s-a născut dintr-o discuție între prieteni pe baza știrii din presă despre profesoara porno. Argumentele de o parte și de alta la această discuție la care a participat Radu Jude au născut ideea acestui film. Ăsta e sâmburele. Filmul este însă despre complexa imagine a agresivității de zi de zi, a vulgarității de zi de zi, a limitelor, a ipocriziei.
Astea sunte temele și lucrurile care ne-au interesat: agresivitatea pe care o vedem pe stradă, agresivitatea care pătrunde până în intimitate, agresivitatea din spațiul public, vulgaritatea în atitudine și pretinsa conduită, care rămâne doar o chestie de fațadă.
E despre cum se văd lucrurile astea, nu în atitudini și în ce facem zi de zi, e despre cum se văd în arhitectura unui oraș cum e Bucureștiul, în mutilarea orașului pe care o experimentăm de multă vreme. E un film despre falsitate și despre viața de zi cu zi în acest context. E un film la care râzi cu gura până la urechi, care îți lasă un gust amar, dar care are marele avantaj că în timp ce râzi, ești pus să și gândești.
E un film realizat într-o manieră destul de neconvențională, în trei părți care sunt complet diferite ca abordare stilistică. E un film îndrăzneț, e un film cum nu cred că au văzut mulți dintre spectatorii poțențiali.
Rep: Îndrăzneț este și titlul. De ce l-ați ales așa?
Ada Solomon: E o unealtă de a stârni interesul. Din păcate, cultura interesează aproape deloc și atunci încercăm să stârnim interesul prin mijloacele pe care le avem. Iată că din momentul din care am anunțat acest titlu, brusc s-a stârnit o întreagă vijelie și o întreagă seamă de întrebări.Titlul e o unealtă de marketing, dar care e integrată în tonul filmului și în provocarea pe care o propune filmul asta. Am fost acuzați din foarte multe direcții că cinematografia de artă românească nu aduce public în cinematografe și atunci ne-am gândit cum să facem și ce anume putem noi să facem, păstrându-ne libertatea artistică și demersul creativ nealterat, ca totuși să stârnim interesul publicului? Titlul asta e una dintre rețete.
Rep: Nu vă temeți totuși că poate pierdeți o parte a publicului, aceea care e mai pudică, mai conservatoare?
Ada Solomon: Nu. Cred ca cei care vor să vadă într-adevăr despre ce e vorba, cei care au un fel de a consuma cultură, care presupune și un pic de informare înainte, se vor uita măcar la trailer și vor înțelege că e mult mai mult decât un titlu și că e un lucru foarte serios filmul ăsta de fapt.
Rep: Când îl vom putea vedea în România?
Ada Solomon: În incertitudinea în care trăim în ultimul an, mi-e foarte greu să spun ceva care chiar așa o sa fie. Varianta la care ne gândim cel mai puternic este să își înceapă parcursul în România undeva pe finalul primăverii, începutul verii.
Asta dacă lucrurile merg bine, dacă vom avea posibilitatea de a face proiecții și în aer liber, dacă lucrurile vor evolua într-o direcție bună, când mult mai multă lume va fi vaccinată deja. Sper că lucruirle astea se vor vedea și în curajul oamenilor de a merge la sala de cinema sau într-un spațiu public închis, pentru că pe lângă toate restricțiile oficiale, există și reticența oamenilor de a intra în aceste spații.
Rep: La filmul premiat cu Ursul de Aur ați filmat pe timp de pandemie, vara trecută, când erau multe restricții în vigoare. Cum au fost diferite aceste filmări și cum ați depășit provocările pe care le lansează o producție pe timp de Covid?
Ada Solomon: Oamenii care lucrează în cinematografie sunt confruntați cu provocări diferite la fiecare proiect. Asta a făcut ca noi să fim cumva unii dintre cei mai pregătiți pentru situația de criză, pentru toate limitările și provocările pe care a trebuit să le depășim pentru a putea face această filmare. Ne-am luat inima în dinți, ne-am așezat în timpul lockdown-ului cu picioarele în apă rece. Prioritatea a fost să găsim surse de finanțare a filmului.
Acum un an, în februarie 2020, am prezentat proiectul în cadrul pieței de proiecte de la Berlin, filmul avea asigurat undeva în jur de 20% din finanțare, bani pe care îi câștigasem la concursul de proiecte al Centrului Național al Cinematografiei. În rest, nu aveam nimic.
Și atunci în timpul stării de urgență am început să scriem aplicații în diverse direcții, să semnăm înțelegeri cu parteneri cu care am discutat în timpul Berlinalei de anul trecut. În paralel, cu colegii din echipă, am început să facem planul A, planul B și planul C, să vedem cât ne costă, cum putem să ne protejăm cel mai bine, cum putem să ne adaptăm situației, ce se întâmplă dacă lockdown-ul se prelungește?
Am făcut toate aceste exerciții de punere în operă. Am căutat care sunt cele mai bune echipamente de protecție, care sunt cele mai eficiente lămpi cu ultrasunete cu care putem dezinfecta obiectele de recuzită și costumele și cu care puteam asigura sterilizarea spațiilor mici în care se desfășurau o parte din filmări.
A trebuit să găsim soluții prin care să încadrăm aceste costuri suplimentare pentru care nu am avut niciun fel de resurse pentru că nu am avut niciun fel de sprijin din partea autorităților române pentru a ne putea desfășura activitatea în siguranță!
Rep: Cât a costat în plus acest film față de cât ar fi costat înainte de pandemie?
Ada Solomon: Forțând nota și decizând să filmăm în vară, noi a trebuit să renunțăm la o parte din finanțările posibile, care ar fi venit mult mai târziu. A trebuit să restrângem și să regândim bugetul, astfel încât șă încăpem în banii pe care îi aveam. Măsurile de protecție și prevenție, echipamentele materialele, fluxul organizării filmării, testele Covid, toate astea se duc undeva la 10% din buget.
Rep: „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” este al treilea film românesc care ia marele premiu la Festivalul de film de la Berlin. România este singura țară cu trei producții recompensate cu Ursul de Aur în ultimii 20 de ani. Ce înseamnă faptul că Radu Jude împreună cu Ada Solomon au reușit să pună România pe hartă în acest mod?
Ada Solomon: M-aș bucura să convingem autoritățile din România că e o performanță ce facem. Spre exemplu, în ultimele ore am primit multe mesaje, inclusiv de la prim-ministrul Luxemburgului, care e o țară co-producătoare, de la ministrul Culturii din Cehia, însă autoritățile din România nu ne-au spus nimic. Un singur mesaj am primit de la doamna Anca Mitran, din partea CNC ( Centrul Național al Cinematografiei).
Autorițățile din România nu ne-au spus nici măcar felicitări pentru selecție. Nu e vorba de bani. Da, am primit bani pentru participarea la festival de la Centrul Național al Cinematografiei. Am făcut cerere, s-a discutat în consiliul de administrație și am primit sprijin din partea CNC, dar nu despre bani e vorba.
Nu de bani avem nevoie, ci de un pic de considerație, să se înțeleagă și acasă că suntem niște oameni, care își fac treaba bine. Nu îmi place să fiu pe poziția celui nemulțumit, dar mă doare. Nu e furie, e o durere faptul că acasă la mine nu contez. Nu mă interesează câți oameni din lumea întreagă mi-au spus că sunt de aur în ultimele ore. Aș vrea să aud că sunt de fier acasă la mine.
- UPDATE Cîteva precizări privind articolul din G4 Media la două zile distanță: Sîmbătă dimineață am aflat că unul dintre multele mesaje sms nesemnate primite, e drept unul dintre primele mesaje de felicitare, era de la Ministrul Culturii, Domnul Bogdan Gheorghiu, al cărui număr de telefon, mea culpa, nu îl cunoșteam. De asemenea, Secretarul de stat de la Ministerul Culturii, dna Iulia Popovici și-a exprimat bucuria și aprecierea pentru premiu pe pagina personală de facebook cît și că l-a felicitat pe Radu Jude, mea culpa din nou, n-am scrolat pe facebook vineri, nici nu am apucat să fac o dare de seamă între mine și Radu cu cine ne-a sunat pe fiecare în parte. Și domnul Andras Demeter mi-a trimis un mesaj de felicitare personal. Duminică dimineața am primit un mesaj foarte frumos de la domnul Dacian Cioloş (semnat) pentru care îi mulțumesc și aici. Nu în ultimul rînd, tot duminică dimineața am primit un telefon de la domnul prim ministru Florin Cîţu cu care am stabilit să ne vedem cît mai curînd să analizăm soluțiile reale, rapide și eficiente de deblocare a mecanismelor existente pentru funcționarea cinematografiei și implementarea soluțiilor care nu pun presiune pe bugetul de stat, soluții discutate de prea multă vreme deja fără mari progrese reale. Insist în a spune că dacă aceste mici intervenții pentru sectorul cinematografic nu se fac acum, în ceasul al 12lea, în anii ’22-’23 nu vom avea producție națională. Faptul că noi am reușit să ducem la capăt cum se cuvine finanțarea și realizarea filmului premiat la Berlin în anul pandemiei nu înseamnă că „se poate și așa, iată!”. E doar o excepție prin care am încercat să arătăm că avem capacitatea și responsabilitatea de a face lucrurile bine în condiții dificile și înțelegem să contribuim la efortul comun de reconstrucție.
Dar pe mai departe nu putem decît împreună.”
Notă: Sonia Teodoriu este reporter la Europa FM și colaborator G4Media.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
47 comentarii