G4Media.ro

INTERVIU Contractul de fuziune a Universității din Pitești cu Politehnica București a…

Dumitru Chirlesan / Foto: Facebook.com – Dumitru Chirlesan

INTERVIU Contractul de fuziune a Universității din Pitești cu Politehnica București a fost aprobat în Senatul instituției argeșene. Rectorul Dumitru Chirleșan: Se dorește ca fuziunea să se facă prin lege specială

Fuziunea dintre Universitatea Politehnica din București (UPB) și Universitatea din Pitești (UPIT), negociată în ultima jumătate de an, intră pe ultima sută de metri după ce, săptămâna trecută, Senatul instituției argeșene de învățământ superior a aprobat contractul de fuziune, care va fi discutat și la nivelul Senatului UPB. Procedura urmează să ducă la apariția unei noi instituții, “Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București”. Contactat luni de Edupedu.ro, rectorul UPIT, Dumitru Chirleșan, a explicat modul cum ar urma să se realizeze fuziunea și cum va arăta, în linii mari, structura noii universități, care, spune el, va avea construcția unei “federații” la care vor putea să adere și alte instituții.

Senatul UPIT a adoptat hotărârea pe 18 ianuarie, cu 39 de voturi pentru, 1 vot împotrivă și 4 abțineri. Membrii senatului au aprobat astfel “contractul de fuziune prin comasare/contopire” a celor două universități, ceea ce “determină începerea procesului de înființare a unei noi instituții de învățământ superior acreditată, denumită ‘Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București’, conform prevederilor legale aplicabile în domeniu”.

  • Contactat luni de Edupedu.ro, rectorul Politehnicii din București, Mihnea Costoiu, a spus că universitatea pe care o conduce va analiza la rândul ei la nivel de Senat, în perioada imediat următoare, contractul de fuziune. El a spus că nu poate oferi, pe moment, alte informații.

Pe de altă parte, rectorul Universității din Pitești, Dumitru Chirleșan, a explicat modalitatea cum ar urma să fie realizată fuziunea: printr-o lege specială de înființare a noii universități, care să fie inițiată de guvern. Potrivit reprezentantului UPIT, viitoarea Universitate Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București va fi o universitate unică, dar cu două centre universitare autonome, în București și în Pitești, urmând ca și alte instituții de învățământ superior să poată să adere ulterior la această structură, pe care o descrie a fi de tip “federație”. Fiecare centru va avea un prorector coordonator.

Citește articolul complet pe Edupedu.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...