INTERVIU Imaginea jandarmului român care bătea în Basarabia, evocată de Voronin, realitate sau clișeu bolșevic reîncălzit pentru campania electorală? Istoric de la Chișinău: Domnul Voronin uită drama prin care a trecut familia sa persecutată de bolșevici

Campania electorală din Republica Moldova pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie a dat recent prilejul unor acuzații la adresa forțelor politice care o sprijină pe președinta Maia Sandu, din partea lui Vladimir Voronin, liderul Partidului Comuniștilor, fost președinte al țării între 2001 – 2009 și aliat cu Partidul Socialiștilor al lui Igor Dodon.

„Asta vă doriți, dragi alegători, când veți vota pentru parlament? Vă doriți ca ei să voteze pentru eliminarea statutului de neutralitate al țării? Și pentru ca soldații NATO să vină aici și să aveți copii cu pielea închisă la culoare, nu doar cu pielea albă? Asta vă doriți? Iar după ei să vină jandarmii români?„, a declarat Voronin în cadrul unei emisiuni la TVC 21.

Istoricul Ion Varta de la Chișinău a explicat într-un interviu la G4Media despre semnificația jandarmilor români invocați de Voronin, dar mai întâi a ținut să comenteze afirmațiile despre soldații NATO.

Ion Varta: Domnul Voronin este un recidivist notoriu în chestiunea derapajelor xenofobe și rasiste. Una dintre cele mai sinistre apariții într-o asemenea ipostază a fost cea din februarie 2012, când la un miting public l-a insultat pe un tânăr de culoare, un personaj exotic în peisajul nostru, pe nume John Onoje, care avea apariții publice și-și dădea cu părerea, dar era foarte decent în exprimări.

Atunci domnul Voronin și-a permis să-i scoată în evidență culoarea pielii și l-a jignit, a fost un atac la persoană, un gest nesăbuit care a avut consecințe: a doua zi acest tânăr a fost snopit în bătaie și bănuiesc că cineva a fost instigat de aceste chemări la ură rasială.

Mie mi se pare că acest caz nu este doar unul clinic, ci și unul penal, iar cei care proferează asemenea insulte xenofobe merită sancționați.

Reporter: Vladimir Voronin a menționat și revenirea, după trupele NATO, a “jandarmului român”. Această sintagmă are o istorie veche în Basarabia. Despre ce este vorba?

Ion Varta: Acesta este de fapt rodul imaginației bolnave a politrucilor lui Stalin și acelora care l-au succedat la cârma Imperiului Sovietic, menit să bage zâzanie și să cultive ura între noi românii, cu privire la comportamentul jandarmului român în Basarabia când provincia era parte a României, hiperbolizând această poveste, prin menționarea aplicării pedepselor corporale împotriva localnicilor.

Nu doar Voronin face referință la perioada 1918 – 1940 de o manieră absolut disproporționată, cei care au dat tonul au fost istoricii sovietici, considerați de istoricii onești, din afară, ca pe niște politruci, pentru că știința istorică era pe acea vreme un instrument al conducerii Partidului Comunist.

Reporter: Totuși, nu poate fi negat faptul că există un sâmbure de adevăr în această poveste.

Ion Varta: Sigur că au fost astfel de manifestări, semnalate chiar de intelectualul basarabean interbelic Constantin Stere. Deci un reprezentant al forțelor de ordine își putea permite anumite derapaje de la statutul lui, dar asemenea cazuri au fost sancționate.

Eu cunosc mai multe exemple, inclusiv din satul meu natal, Larga, Briceni, fostul județ Hotin, unde preotul Jan Radomski prin anul 1925, a avut parte de un tratament indecent din partea unui jandarm într-un sat vecin.

Până la urmă acest jandarm a ajuns să regrete amarnic acea manifestare necugetată și a fost penalizat. Asemenea sancțiuni au fost aplicate și altor jandarmi, dar noi uităm ce i s-a întâmplat consătenilor domnului Voronin.

El este originar din satul Corjova, din Transnistria, care pe atunci era în componența URSS, în așa numita Republică Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, înființată de Stalin în 1924.

În satul acela, chiar în familia domnului Voronin s-au întâmplat drame cumplite, care nu se compară palma jandarmului român, care este regretabilă, dar la astfel de violențe fizice s-a recurs și în țările cu democrație avansată în perioada interbelică, inclusiv în Franța.

Reporter: Nu este totuși o problemă faptul că în opinia pro-românească, inclusiv a istoricilor se tinde la o idilizare a perioadei interbelice, când de fapt o bună parte a administrației românești din Basarabia din perioada 1918 – 1940 era percepută ca incompetentă, coruptă și arogantă față de localnici?

Ion Varta: Cazuri de acest fel au fost atestate de documente de epocă, dar acest fenomen nu fost unul generalizat. Iar în structurile administrației locale au fost antrenați reprezentanți ai românilor basarabeni și ai grupurile etnice conviețuitoare în perioada respectivă.

Nu trebuie să exagerăm și să găsim vinovat doar jandarmul român care a trecut Prutul și s-a manifestat aici de o manieră reprobabilă, asemenea comportamente se regăsesc și la localnici care au ajuns în funcții de primari, dar și polițiști și jandarmi, bineînțeles în funcții inferioare.

Deci nu este corect să ne referim doar la manifestările reprobabile ale unui jandarm sau altuia. Atunci când victima unor astfel de abuzuri avea curajul și discernământul să se adreseze cu o plângere altor autorități bineînțeles că i se făcea dreptate și acel jandarm își primea pedeapsa binemeritată.

Reporter: În perioada 1941 – 1944 jandarmii români au fost implicați în mod direct în Holocaust, au fost implicat în genocidul împotriva evreilor din Basarabia, mai întâi la “curățarea terenului”, care a presupus execuții sumare ale evreilor din mediul rural, iar apoi la ghettoizarea și deportarea întregii populații evreiești din Basarabia, implicare menționată de Raportul Comisiei Wiesel, care a fost recunoscut nu doar de România, ci și de Parlamentul Republicii Moldova.

Ion Varta: Noi, reprezentanții națiunii majoritare trebuie să ne pocăim în fața acestor crime împotriva umanității care s-au constituit într-o crimă abominabilă împotriva populației evreiești și a romilor din teritoriile anexate de URSS în iunie 1940.

Vendeta pe care au instrumentat-o conducătorul statului, mareșalul Ion Antonescu, administrația românească, alături de aliații naziști bineînțeles că a fost una disproporționată.

Cei care s-au dedat la crime împotriva armatei, a jandarmilor și a polițiștilor români reveniți în iulie 1941, de care a scris presa în epocă, urmau să fie identificați și să-și primească pedeapsa binemeritată.

Numai că această eliberare a teritoriilor românești după un an de ocupație sovietică a fost întâmpinată cu lacrimi de minoritarii evrei și romi, pentru că ei au avut de suferit cumplit și acest episod se constituie ca parte a Holocaustului înfăptuit nu numai de naziști și aliații lor, precum regimul condus de Ion Antonescu, dar și în state ocupate sau aliate naziștilor, ca în Franța regimul de la Vichy, Croația sau statele baltice.

În toamna lui 1941 operațiunea de deportare a întregii populații evreiești din Basarabia în Transnistria s-a încheiat și a avut aspecte tragice – persoanele în vârstă și bolnave care nu erau în stare să parcurgă pe jos acest itinerariu al morții au avut parte de o moarte violentă, adeseori din partea jandarmilor români.

Trebuie însă să scoatem în evidență manifestări curajoase și temerare: sunt mândru de bunica mea, Elena Varta, care a salvat două minore evreice, la începutul lui iulie 1941, care fuseseră martore la moartea violentă a părinților lor, ele fiind ascunse timp de trei zile și trei nopți de bunica mea.

Mama mea s-a întâlnit prin anii 1975 – 1976 la iarmaroc în Cernăuți cu una dintre cele două fete cu care fusese colegă de clasă și aceasta i-a povestit cine a salvat-o, iar mama i-a spus: “Dar eu sunt căsătorită cu fiul mijlociu al acestei femei”. Bunica mea era o femeie matură în 1941, mamă a trei copii și își dădea seama că-și punea viața în primejdie salvându-le pe cele două fete evreice.

Din păcate sunt multe asemenea cazuri neinvestigate, mult mai multe decât cele cunoscute și recompensate de statul Israel cu titlul de Drept între Popoare al Memorialului Holocaustului de la Ierusalim, acordat unui număr de 79 de persoane din Republica Moldova pentru salvarea unor evrei în timpul Holocaustului.

Reporter: Revenind la ce spunea Vladimir Voronin, ce impact poate avea în electorat această readucere în actualitate a poveștii jandarmului român?

Ion Varta: Cred că mai sunt unii care încă mai vibrează la astfel de mesaje nesăbuite, pentru că altfel nu le pot numi. Voronin trișează, având în vedere calvarul prin care a trecut familia sa numeroasă.

Bunicul său, Isidor Sîrbu, a fost salvat în două rânduri de autoritățile române: în 1941 trebuia să fie condamnat la moarte dar a reușit să se ascundă, iar în 1944 împreună cu una dintre fiicele sale, unul dintre cei opt copii ai săi, s-a refugiat în România și există un document istoric publicat de istoricii de la Chișinău prin care solicită să nu fie extrădat autorităților sovietice, să fie lăsat să trăiască în România pentru că știa ce-l așteaptă acolo.

Domnul Voronin uită drama prin care a trecut familia sa, ca și atâția transnistreni persecutați de regimul bolșevic, incomensurabilă cu palma jandarmului român. Domnia sa reamintește de fiecare dată această manifestare, bineînțeles degradantă și reprobabilă, a unor jandarmi și polițiști, dar uită de suferințele moldovenilor, inclusiv cele prin care au trecut rudele sale în mâinile bolșevicilor.

Voronin și a aliatul său, liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, nu sunt credibili pentru că una spun și alta fac. Ei sunt comuniști doar în vorbe pentru că sunt proprietarii unor mașini foarte scumpe. Cum poți merge în fața unui biet sărman de la țară să- vorbești despre comunism, despre viitorul luminos, când de fapt minți de îngheață apele.

Prin urmare, nici povestea cu jandarmul român n-o să prindă, pentru că debitează niște enormități persoane care nu se bucură de credibilitate în rândul populației din Republica Moldova.