INTERVIU Oleksander Kovalenko, analistul care a prezis invazia Rusiei în Ucraina încă din 2021: „Pentru Rusia, armistițiul din Marea Neagră este ca un colac de salvare” / Dacă Rusia se va înarma și va profita de un răgaz, cu siguranță va ataca o parte a Poloniei

Într-o dimineață ploioasă de primăvară, pe malul Mării Negre, tensiunea plutește în aer. La Odesa, unul dintre cele mai importante porturi din Ucraina, viața a fost marcată în ultimii ani de conflict, amenințări și incertitudini. Cu toate acestea, spiritul locului pare de neînfrânt, iar oamenii își continuă traiul sub semnul speranței și al rezistenței.

În acest cadru, l-am întâlnit pe Oleksander Kovalenko, analist politic și militar născut în Odesa. El este omul care, încă din 2021, a tras semnale de alarmă despre intențiile Kremlinului și a anticipat, în mod public, o posibilă invazie a Rusiei în Ucraina pentru anul 2022. Privirile lui Kovalenko, pline de luciditate și îngrijorare, s-au îndreptat deja spre un orizont mai larg: cum ar putea evolua conflictul? Ce semnificație are acordul de încetare a focului din Marea Neagră? Care ar fi consecințele suspendării ajutorului american? Și, în final, există pericolul ca Federația Rusă să extindă acest conflict asupra altor țări, inclusiv împotriva unor state NATO?

Am stat de vorbă cu el timp de câteva ore, chiar in locul unde cu patru seri in urma cădea o drona SHAHED rusească.

Marea Neagră, un armistițiu disputat

Reporter: De ce a acceptat acum Putin un acord pentru încetarea focului în Marea Neagră? Era el în dezavantaj mai ales în zona Odesei? Pentru că știm că toate tentativele de a debarca, în ultimii 3 ani, au eșuat.

Oleksander Kovalenko, analist politic și militar din Odesa: „Problema este că, în prezent, situația pentru Vladimir Putin în Marea Neagră este mult mai gravă decât a fost în anii 2022, ’23 sau chiar ’24. Ucraina este prima țară din punct de vedere istoric care, fără o flotă sau flotilă, a reușit, împotriva unei forțe navale complete rusești, să producă pierderi enorme în componența sa militară și asupra navelor sale maritime. În plus, toate planurile privind debarcarea în regiunea Odesa au fost un adevărat eșec pentru ruși.

Și astăzi, Flotila Mării Negre a Rusiei a fost nevoită să se retragă din Sevastopol către Novorossiya. Chiar și două nave mici ale Rusiei, care nu fuseseră finalizate în Kerci, au fost mutate de frica noastră în Marea Caspică. Am realizat oarecum, putem spune, un impact reputațional major asupra capacităților flotei rusești.

Acesta este primul aspect. Al doilea: în prezent, Rusia nu are niciun control asupra coridorului nostru de cereale. Se teme de dronele maritime pe care Ucraina le îmbunătățește constant, iar astăzi nu este vorba doar despre drone kamikaze care distrug un vas militar. Avem drone echipate cu sisteme integrate de apărare antiaeriană, astfel încât putem doborî ținte aeriene cu ajutorul acestor drone maritime, datorită echipamentelor lor de impact.

Există drone maritime care dispun, de asemenea, de armament reacțional – lansatoare de sisteme de foc în salve, folosite pentru a trage fie asupra zonei de coastă, fie asupra vaselor militare, înainte ca acestea să poată să atace. Mai mult, există drone maritime care funcționează ca platforme de transport pentru livrarea de drone FPV și a altor tipuri de drone aeriene către țărmul părții temporar ocupate a Peninsulei Crimeea. Recent, forțele speciale ale Ucrainei (GUR/Hur-MOU) au efectuat o operațiune aproape reușită: dronele maritime au transportat drone aeriene la Crimeea, care ulterior au fost lansate.

Dronele maritime au îndeplinit și rolul de retransmițător, iar un număr mare de sisteme antiaeriene, complexe sol-aer și stații de radar rusești au fost lovite pe teritoriul Crimeei. Din această cauză, pentru Rusia, este avantajos ca în Marea Neagră să existe un armistițiu, deoarece situația lor acolo este extrem de nefavorabilă – se află în cea mai dezavantajoasă poziție. Maximul pe care îl pot face este să bombardeze teritoriul Ucrainei folosind rachetele „Kalibr” din zona Novorossiya, de la o distanță sigură, sau să utilizeze spațiul aerian deasupra Mării Negre pentru a lansa atacuri asupra orașelor Odesa, regiunii Odesa și Mikoalaiv.”

Reporter: Deci încetarea focului în zona Mării Negre este ca un as în mânecă pentru Federația Rusă.

Oleksander Kovalenko: „Da, este în primul rând în avantajul lor. Această înțelegere este mai avantajoasă pentru ei decât pentru noi. Noi pierdem astfel posibilitatea de a pune presiune asupra lor prin mijloace militare în Marea Neagră. Poate suna ciudat, dar chiar acum Ucraina domină în Marea Neagră, nu Rusia.”

Sprijinul american și perspectivele unei rezistențe fără SUA

Reporter: Cât de mult va avea de suferit armata ucraineană în cazul unei încetări totale a sprijinului militar din partea Statelor Unite? Va putea Ucraina să reziste împotriva Rusiei doar cu sprijinul militar al Uniunii Europene?

Oleksander Kovalenko:„Vă spun direct! Va fi foarte greu, dar am mai avut un precedent asemănător în octombrie 2023, când Partidul Republican din Congresul Statelor Unite a blocat ajutorul pentru Ucraina. Această blocadă a durat aproape jumătate de an. Deci avem deja o experiență negativă.

Ce concluzii putem trage din acea situație pentru proiectul nostru din perioada 2023-2024? În primul rând, atunci, în octombrie 2023, Rusia a lansat o ofensivă masivă pe direcția Avdiivka, dar care s-a extins rapid și pe alte direcții ale frontului. Nu a fost doar direcția Avdiivka, au activat și alte sectoare ale liniei de contact. În acel moment, noi am rezistat în defensivă. Da, am pierdut unele teritorii, dar pierderile nu au fost critice în comparație, de exemplu, cu situația din anul 2022.

Astfel, ne-am adaptat atunci situației, bazându-ne și pe partenerii noștri europeni. De exemplu, tocmai în acea perioadă a existat inițiativa președintelui Republicii Cehe, Petr Pavel, privind livrarea unui mare stoc de muniție către Ucraina, pentru că atunci chiar simțeam o mare lipsă.

Dar situația actuală este cu totul diferită. În prezent, Rusia este considerabil mai slabă. În urma ofensivei continue pe care au dus-o în anul 2024, ei au pierdut multe resurse, atât umane, cât și mecanizate. Acum nu-și mai pot permite operațiuni militare ofensive majore de tipul celor din 2022-2023. În prezent, Rusia avansează foarte lent și suferă pierderi mult mai mari decât în anul 2024, chiar dacă anul 2024 a fost unul record din punctul de vedere al pierderilor pentru armata rusă, atât la nivelul resurselor umane, cât și al tehnicii militare.

Forțele Armate ale Ucrainei profită de situație, iar acum putem observa că, pe anumite direcții precum Pokrovske, Kurahove și Kupiansk, noi desfășurăm contraatacuri. Nu contraofensive ample, ci contraatacuri punctuale, pe care le executăm cu succes. Astfel, balanța forțelor se schimbă treptat în defavoarea Rusiei. Deci, dacă acum SUA ar opri furnizarea de arme către noi, nu ar fi sfârșitul lumii. Ar fi dificil, deoarece cu SUA este mult mai simplu și, bineînțeles, nimeni nu refuză sprijinul american. Dar noi ne-am adaptat deja la astfel de situații.”

Situații-limită și strategii alternative

Oleksander Kovalenko continuă: „Recent, SUA nu doar că ne-au blocat furnizarea de arme, dar au oprit și furnizarea de informații din surse de intelligence. Pentru o anumită perioadă de timp am fost, să spunem așa, orbi. Nu auzeam și nu vedeam nimic, iar acest lucru a afectat, printre altele, și evoluția operațiunii Kursk.

Însă și la această situație ne-am adaptat. Am diversificat primirea informațiilor de intelligence din partea partenerilor noștri. Mai mult, ne-am pregătit chiar și pentru situația în care ar putea fi oprită comunicarea prin sistemul Starlink. Avem mijloace proprii de comunicație militară și, în plus, putem folosi soluții oferite de partenerii europeni. De exemplu, puțini știu, dar chiar și în Suedia există o alternativă la Starlink, deci Starlink nu este singura metodă pentru a avea o conexiune rapidă și sigură.

În ceea ce privește desfășurarea operațiunilor, singurul dezavantaj este că, în cazul în care nu vom primi informații de intelligence americane, vom fi obligați să reducem distanța de pătrundere în teritoriul Federației Ruse, în special în regiunea Kursk și Belgorod. Aceasta pentru că, deși Europa ne oferă informații diversificate, SUA ne asigură o imagine mult mai amplă și profundă, permițând o evaluare și o analiză mai detaliată a situației din adâncimea teritoriului adversarului.

Astfel, vom fi limitați doar la operațiuni în imediata apropiere a frontului, într-o zonă de aproximativ 10-15 kilometri de granița cu Ucraina, acolo unde vom putea desfășura acțiuni în timp real, cu utilizarea infanteriei. Dacă ne referim însă la lovituri în adâncimea teritoriului Federației Ruse, putem face asta și fără SUA, folosindu-ne doar de informațiile oferite de europeni, pentru că aici vorbim despre ținte staționare.

În ceea ce privește aprovizionarea cu armament, va fi foarte dificil, deoarece nivelul actual de aprovizionare pe care îl primim de la partenerii europeni, combinat cu capacitățile noastre proprii, ne permite doar să asigurăm o apărare stabilă. Dacă vorbim despre acțiuni contraofensive, evident avem nevoie de mult mai mult sprijin, iar aici Statele Unite joacă un rol cheie.

Dar chiar și în această privință, începând cu anii 2023-2024, când a avut loc acea criză în Congresul SUA, am început să diversificăm sursele de ajutor și chiar să căutăm alternative la sprijinul american. Nu doar prin consolidarea complexului nostru militar-industrial, ci și cu ajutorul altor parteneri care nu doresc să fie menționați public, dar care totuși ne furnizează armele necesare. Apar situații interesante, când armata ucraineană folosește simultan arme primite de la două țări rivale, aflate în conflict direct una cu alta.

Și acum încercăm să extindem lista acestor țări care pot înlocui efectiv sprijinul american. Atenție, nu să îl completeze, ci chiar să îl înlocuiască, deoarece în acest moment nu avem siguranța deplină că sprijinul SUA va continua. Totodată, ne concentrăm puternic asupra dezvoltării complexului nostru militar-industrial. Facem acest lucru încă din 2022, iar rezultatele deja se văd clar. Și nu ne oprim aici: vrem să creștem și mai mult aceste capacități. Și asta este doar una dintre categoriile pe care ne concentrăm. Deci, în concluzie, aș spune că fără sprijinul american va fi, fără îndoială, foarte dificil, dar situația nu va deveni critică sau imposibilă pentru noi. Nu va fi sfârșitul lumii. Vom reuși să atingem un nivel de autosuficiență și să primim sprijinul necesar și din partea altor parteneri.”

Pericolul unei posibile extinderi a conflictului

Reporter: Credeți că este posibil ca, în viitor, Rusia să atace alte țări sau chiar țări membre NATO? Și dacă da, când preconizați acest lucru?

Oleksander Kovalenko: „Referitor la desfășurarea unei operațiuni militare ofensive sau de ocupație împotriva oricărei țări membre NATO, chiar și împotriva țărilor mici, cum ar fi Estonia, Lituania sau Letonia, în prezent acest lucru este imposibil pentru Rusia. Motivul principal este faptul că Rusia nu poate face față nici măcar Ucrainei.

Rusia are mari dificultăți pe linia frontului și pe direcțiile principale de atac. În 2024, Rusia nu a reușit să-și atingă obiectivele militare principale în Ucraina din cauza lipsei resurselor suficiente. Dacă luăm în calcul deschiderea unui alt front împotriva NATO, în condițiile actuale, este practic imposibil.

Pe de altă parte, nu putem exclude faptul că Rusia va încerca să influențeze țările NATO folosind metode hibride. Aceste amenințări hibride sunt mult mai probabile. Ele includ operațiuni speciale informațional-psihologice, infiltrarea politică prin intermediul unor partide politice controlate și finanțate de Kremlin, care propagă narațiuni pro-ruse în societățile europene.

Mai pot apărea și alte scenarii hibride, similare celor observate în perioada 2020-2021, când Belarusul a încercat să creeze o criză migraționistă în Polonia și țările baltice. Acestea reprezintă amenințări reale și semnificative.”

Viitorul apropiat și „logica” imprevizibilă a lui Putin

Oleksander Kovalenko detaliază: „În privința amenințărilor militare directe, în acest moment Rusia ar fi interesată să obțină o pauză sau o perioadă de respiro pentru a-și reface potențialul militar și a compensa pierderile suferite. Ar avea nevoie de aproximativ șase luni până la un an pentru a se reorganiza, însă prioritatea ei ar fi războiul din Ucraina.

Dacă luăm în calcul o potențială amenințare împotriva Uniunii Europene, țările cele mai expuse ar fi Lituania, Letonia și Estonia, adică statele baltice. Există, de asemenea, o amenințare reală legată de coridorul Suwałki, care ar putea fi folosit pentru a conecta teritoriul Rusiei cu enclava Kaliningrad. Există și amenințări de nivel secundar sau terțiar, de exemplu împotriva Finlandei, însă acestea sunt mai puțin probabile în contextul actual.

Adică potențialul Rusiei peste un an, dacă nu vor avea loc acțiuni militare active, va fi unul considerabil, pentru că ea va putea să-și refacă liniștit resursele. Sincer, cred că dacă Rusia se va înarma și va profita de acest răgaz, cu siguranță va ataca o parte a Poloniei. Aceasta este o posibilitate concretă.

Voi aduce în discuție o situație similară, din februarie 2022. Înaintea invaziei de atunci, eram întrebat de presă dacă Rusia va invada total Ucraina. Răspundeam că o va face, dar că încă nu avea suficiente forțe concentrate. Estimam o invazie pentru luna mai sau iunie 2022. Am greșit cu data, pentru că invazia a venit mult mai devreme – la doar o săptămână după declarația mea. Dar am avut dreptate privind insuficiența trupelor, deoarece Rusia nu a reușit atunci să își atingă obiectivele majore, cum ar fi capturarea rapidă a Kievului și controlul asupra întregii Ucraine de Est și Sud, până la Transnistria, așa cum intenționa Putin.

Problema majoră este că Putin nu gândește ca un militar profesionist. El privește numărul trupelor și al tancurilor – chiar dacă acestea sunt învechite (T-54, T-55, T-62) – și ajunge la concluzia greșită că o superioritate numerică simplă îi permite să lupte eficient nu doar împotriva Ucrainei, ci chiar și împotriva Europei întregi. Această lipsă de raționalitate militară este periculoasă.”

---

Cuvintele lui Oleksander Kovalenko stau sub semnul experienței directe și al unei analize amănunțite a realităților din teren. Într-un moment în care destinul conflictului din Ucraina și soarta securității europene par să atârne de un fir de păr, vocea analistului amintește de fragilitatea și, totodată, de tăria pe care poporul ucrainean o demonstrează de atâta vreme.

Fie că vorbim despre schimbările de paradigmă din Marea Neagră, despre importanța covârșitoare a ajutorului american sau despre riscurile reale ale unei extinderi a conflictului, un lucru e limpede: Ucraina s-a transformat într-un actor militar surprinzător de puternic, capabil să se adapteze și să reziste chiar și în condiții extrem de dificile. Iar Rusia, surprinsă de eficiența dronelor maritime și de capacitatea de a primi sprijin diversificat, se află într-o poziție mai vulnerabilă decât și-ar fi închipuit Kremlinul la începutul coflictului.

Dincolo de orice calcule, așa cum subliniază Kovalenko, un factor rămâne imprevizibil: modul în care Vladimir Putin alege să interpreteze realitatea militară și să-și asume riscuri pe care, până acum, nimeni nu le credea posibile. În vremuri ce par tot mai lipsite de certitudini, un singur lucru este sigur: hotărârea ucrainenilor de a-și apăra libertatea și suveranitatea rămâne deocamdată de neclintit, iar Marea Neagră devine, în fiecare zi, o piesă esențială pe marea tablă geopolitică.