INTERVIU ”Rusia nu mai crede în victoria din Ucraina și încearcă să-și conserve enclava ilegală din Moldova/ Nu este exclusă o ”recunoaștere a independenței” Transnistriei/ E foarte important cum va pierde Rusia acest război, căci de pierdut îl va pierde” – istoricul Cosmin Popa

Declarațiile războinice ale Moscovei referitoare la Transnistria denotă că rușii nu mai cred în victoria în Ucraina astfel că mută prin planul în Transnistria, anunțând astfel că nu vor renunța la enclava lor din Republica Moldova, a explicat pentru G4Media istoricul Cosmin Popa, specialist în probleme ruse și sovietice, cercetător al Institutului de Istorie ”Nicolae Iorga” din București.

Totodată, declarația de forță a Kremlinului în privința fâșiei autonome de peste Prut este un răspuns în cheie diplomatică pentru Joe Biden care, de la Varșovia, i-a transmis Maiei Sandu că nu este singură: ”Nici Transnistria nu este singură”, răspund astfel rușii, mai explică Popa.

De asemenea, nu ar fi de mirare dacă, în viitorul foarte apropiat, Rusia va da drumul la formalități și va ”recunoaște” unul dintre cele două referendumuri care au avut loc în Transnistria pentru a anunța ulterior, urmând scenariul Donbas, recunoașterea ”independenței” Transnistriei.

Principalele declarații:

• Rusia nu mai crede în victorie, de aceea mută atenția în Transnistria;
• Rusia ne anunță că nu va renunța la enclava sa ilegală din Moldova;
• Cei care reprezintă interesele rusești vor începe curând să facă zgomotul de rigoare în Moldova;
• Nu cred că Rusia este capabilă acum să creeze un stres militar semnificativ în Transnistria;
• Nu este exclus ca în curând, Rusia să „recunoască” unul dintre cele două referendumuri din Transnistria;
• Nu este exclusă o ”recunoaștere a independenței” Transnistriei, după scenariul din Donbas;
• Este foarte greu de crezut că Rusia poate întreprinde măsuri militare semnificative, încât să pună în pericol Moldova;
• Este important ca Moldova să știe cu certitudine ce procent din populația țării este gata să-și apere casele, familiile și viața;
• Implicarea României cu siguranță ar fi mai puternică și mai evidentă de partea Moldovei, în cazul unei agresiuni rusești;
• Mă tem că ”viziunea de pace” a președintelui Chinei să nu fie doar un pretext pentru începerea acordării de asistență militară Rusiei;
• Nu cred într-o pace fără învinși și învingători;
• Finalul războiului nu poate fi previzionat, poate fi doar ghicit;
• O pauză în război ar avantaja doar Rusia;
• În cultura politică rusă, un lider poate comite crime, poate fi dictatorial, dar nu poate fi slab;
• Dacă ofensiva ucrainenilor reușește să desființeze Donețk și Lugansk, Putin va preda puterea;
• Este de așteptat ca în vară să avem schimbări semnificative pe front;
• Rusia devine pe zi ce trece o imensă Coree de Nord;
• Oricine va veni în locul lui Putin, se va retrage din război;
• În cazul unei invazii, prima problemă a Moldovei este societatea;
• E foarte important cum va pierde Rusia acest război, căci de pierdut îl va pierde.

Despre cazul Bîstroe

• Foarte posibil ca politicienii să fie victimele incompetenței funcționarilor români în cazul Bîstroe;
• Unui lider politic atât de important (Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, n.red.), care pretinde că are o contribuție esențială la stabilitatea politică a țării, i se poate cere, fără îndoială, ca el să aibă responsabilitate atunci când face declarații cu implicații internaționale;
• Impactul ecologic nu pare să fi fost o prioritate până acum, dar dacă tot se împlinește un an de rezistență ucraineană în fața agresiunii rusești, un ministru a considerat că e cazul să ridice public problema;
• Președintele a tratat problema într-o cheie corectă, dar a făcut asta mai târziu decât era cazul;
• Într-o țară cu atâtea servicii, instituții și agenții, m-aș fi așteptat ca președintele să fie rapid informat sub toate aspectele;
• UDMR este un partid anexat ideologic mișcării Premierului Viktor Orban, iar din acest punct de vedere declarațiile UDMR sunt mai aproape de poziția oficială a Ungariei decât de cea a României.

Reporter: Cum ar trebui să interpretăm declarația de vineri a Rusiei conform căreia ”orice atac asupra Transnistriei este un atac asupra Rusiei”? Care sunt pașii pe care îi anticipați că îi va face Rusia și la ce trebuie să ne așteptăm în viitorul apropiat?

Cosmin Popa: Pe fond, declarația Ministerului de Externe de la Moscova, nu schimbă cu nimic situația existentă și până la ea. Declarația are mai multe mize. Prima dintre ele, adresată auditoriului intern din Rusia este de natură propagandistică. Rusia încearcă să creeze impresia că reacționează la un pericol extern, venit din partea Ucrainei, când ea se află, de fapt, în plin proces de încercare de destabilizare a Moldovei. Sunt convins că în Moldova, cei care reprezintă interesele rusești vor începe curând să facă zgomotul de rigoare, astfel încât să instaureze o atmosferă de insecuritate în țară. Nu cred că Rusia este capabilă acum să creeze un stres militar semnificativ în Transnistria. Ea poate acum să genereze isterie și disperare.

A doua miză este de natură politică. Rusia ne anunță că nu va renunța la enclava sa ilegală din Moldova, ceea ce noi iarăși știam. Mă îndoiesc de faptul că cei de la Tiraspol sunt foarte fericiți cu ceea ce li se întâmplă, dar depind total de Moscova, așa că preferă să se mărginească la declarații de serviciu, consonante cu cele ale Kremlinului. De fapt, Moscova nu mai crede în victoria sa din Ucraina, cel puțin în una rapidă, și încearcă să-și conserve capetele de pod pe care le mai are în Moldova.

A treia miză este diplomatică, iar acesta este răspunsul la salutul pe care Președintele Biden i l-a adresat Președintei Maia Sandu la Varșovia, când a spus că Moldova nu este singură. Acum, rușii îi anunță pe cei din Transnistria că nu sunt nici ei singuri. Desigur, nu este exclus ca în curând, Rusia să „recunoască” unul dintre cele două referendumuri care au avut loc în Transnistria și să anunțe, cel puțin în primă fază, o recunoaștere a „independenței” Transnistriei, după scenariul din Donbas. Nici asta nu va schimba pe fond lucrurile, doar că va consollida pozitionarea Transnistriei in ceea ce Putin spera ca va fi cosul de negocieri cu SUA.

Rep.: Rusia a acuzat joi Ucraina că plănuiește să invadeze Transnistria și Moldova printr-o operațiune sub steag fals. Asta amintește de pretextele Rusiei de a-și invada vecinii. Cum apreciați posibilitatea unei incursiuni rusești în Moldova și dacă este iminent cum îl vedeți desfășurându-se?

C.P.: Aici în discuție nu cred că este dorința Rusiei de a interveni în Moldova, ci capacitatea ei de a o face. Interpretez acest anunț, care de fapt e parte a campaniei Moscovei de dezinformare, ca pe o amânare a planurilor rusești legate de Moldova, oricare ar fi fost ele.  O repliere, în vederea schimbării abordării situației din Republica Moldova și din Transnistria dinspre Rusia.

Între timp, pentru ca șansele unei intervenții de succes ale Rusiei să crească, pentru Putin este esențial să întrețină confuzia, alarma din Republica Moldova, și din Transnistria, și să pregătească terenul pentru toate tipurile de scenariu. Această diversiune informațională Moscovei se adresează nu doar publicului occidental și Moldovei, dar și publicului rusesc. Este o încercare de a prezenta Ucraina în postura de stat agresor, în condițiile în care din punct de vedere practic, Rusia nu este capabilă acum să intervină direct în Transnistria, așa cum cu siguranță a planificat în stadiul inițial al invaziei în Ucraina. De aceea, nu mi se pare că suntem în pre-ziua unei intervenții militare directe rusești, dar suntem într-o perioadă de pregătire a terenului, atunci când ea va fi posibilă.

Rep.: Este un scenariu foarte posibil invazia Rusiei în Moldova?

C.P.: Posibilitatea invaziei rusești în Moldova trebuie discutată din perspectiva posibilităților Rusiei de a face acest lucru. Atâta vreme cât frontul evoluează, așa cum evoluează în partea de sud a Ucrainei, este foarte greu de crezut că Rusia poate întreprinde măsuri militare semnificative, astfel încât să pună în pericol Moldova. Ce poate face Rusia, cu siguranță, este să alimenteze atitudinile pro-rusești din Republica Moldova, din Găgăuzia și din Transnistria, astfel încât să creeze impresia că politica Președintei Maia Sandu și orientarea pro-occidentală a Moldovei sunt impopulare în această țară.

Rep.: Cât apreciați că ar rezista Moldova odată invadată? Ce capacitate politico-militară de rezistență în fața Rusiei au autoritățile de la Chișinău? Cum ar rezista societatea?

C.P.: Cred că cea mai mare problemă a Moldovei este cea legată de coeziunea societății, pentru că din punct de vedere militar, politic și logistic este foarte clar pentru toată lumea că Moldova nu mai este singură în fața agresiunii rusești.

Rep.: Ce înseamnă asta?

C.P.: Asta înseamnă că posibilitatea Moldovei de a rezista unei eventuale agresiuni este dictată de ajutorul pe care aceasta îl va primi din partea comunității occidentale, așa cum se întâmplă și astăzi în Ucraina. Dar impactul oricărui ajutor de acest tip este direct proporțional cu dorința societății de a rezista în fața unei agresiuni externe, așa cum ar fi cea a Rusiei. Deci punctul vital, stringent, dacă vreți, dar și cel mai fragil, este legat de coeziunea societății, în sensul în care sunt încă largi segmente de populație care împărtășesc deplin mesajele propagandei rusești.

Și aici nu vorbesc, din păcate, doar despre populația rusofonă din Moldova, pe care n-aș trata-o ca un tot unitar din punctul de vedere al opțiunilor politice. Ar fi greșit să credem că toți rușii sau rusofonii din Moldova sunt putiniști.

Vorbesc și despre populația românofonă, care are segmente destul de permeabile pentru propaganda Kremlinului. Cred că aici este marea provocare la care trebuie să facă față autoritățile Moldovei, și anume să realizeze un grad de consolidare a societății în jurul obiectivelor anunțate, inclusive în jurul ideii de rezistență în fața potențialei agresiuni rusești.

Din păcate, în cele trei decenii care s-au scurs de la dispariția URSS, procesul rusificării nu a fost stopat în totalitate în Republica Moldova, iar pe alocuri el chiar s-a accentual pe căi „naturale”, prin emigrație economică sau dominația aproape absolută a mediilor de limbă rusă, situație care a întreținut în rândul unor cetățeni ai Republicii Moldova sentimental apartenenței la „lumea rusă” a lui Putin.  De aceea, pentru autoritățile din Republica Moldova este important să știe cu certitudine ce procent din populația țării este gata să-și apere casele, familiile și viața în fața unei eventuale agresiuni rusești.

Rep.: Dumneavoastră ce procent înaintați?

C.P.: E foarte greu de spus lucrul acesta, dar am o nemărginită încredere, în primul rând, în populația rurală din Moldova, pentru că, în mod istoric, urmare a politicii sovietice de colonizare a elementului rusesc și rusofon în Moldova, populația rusofonă este concentrată în mod preponderent în zona urbană. Cred și sper că procentul populației care susține orientarea occidentală și democratică, așa cum a arătat și votul din Moldova, este destul de mare și el trece de 50%. Problema este cât din acest procent de populație, care susține orientarea europeană, are posibilitatea de a se exprima într-un mod operativ și de a-și pune resursele intelectuale și fizice la dispoziția acestei politici. Asta este o problemă pe care guvernul moldovean trebuie să o rezolve în perioada imediat următoare.

Rep.: Va interveni NATO în cazul unei invazii în Republica Moldova?

C.P.: Nu cred că este vorba despre o intervenție directă a NATO, dar cu siguranță putem vorbi despre un sprijin al țărilor NATO. Un sprijin care poate lua, cum spuneam, cele mai diverse forme. Va fi un ajutor logistic, militar, umanitar și, de asemenea, un sprijin individualizat, poate mai accentuat, al țărilor care desfășoară relații speciale cu Republica Moldova, inclusiv România, așa cum a anunțat însuși Președintele, care a arătat că România este nu doar dispusă, dar și hotărâtă să acorde Moldovei orice tip de ajutor este necesar.

Rep.: Cum comparați sprijinul pe care Moldova l-ar putea primi față de cel pe care îl primește Ucraina?

C.P.: Există două tipuri de dimensiuni, cel puțin, din perspectiva cărora putem discuta acest sprijin. Există o dimensiune fizică, legată de dimensiunea țării, care este sensibil mai mică Ucrainei. De aceea, sprijinul nu poate fi la fel de amplu cum este pentru Ucraina, pentru simplul motiv că eventualul front ar fi mult mai mic, iar resursele umane și militare angajate în ar fi mult mai mici. Cu siguranță, sprijinul ar fi de natură similar cu cel acordat Ucrainei, în strânsă concordanță cu cerințele situației concrete.

Rep.: Dar implicarea NATO sau a României ar fi mai puternică?

C.P.: Implicarea României cu siguranță ar fi mai puternică și mai evidentă de partea Moldovei, dar sunt convins că trebuie să fie o implicare, dacă vreți, strict națională. Este foarte important ca acest conflict să nu fie transformat într-un conflict între NATO și Rusia, așa cum susține propaganda rusă că este deja. Iată, dacă vreți, politica Poloniei referitoare la Ucraina: este o implicare împreună cu NATO, dar Varșovia este prezentă multidimensional cu titlu național și o face energic. În mod tradițional, Polonia a avut și are viziunea proprie cu privire la Ucraina, iar acest lucru a jucat un rol esențial în politica sa.

Sigur că Rusia scontează pe o eventuală implicare directă a României într-un potențial conflict, cu scopul extinderii războiului și implicit al creșterii numărului de probleme geopolitice pe care să le poată negocia, speră ea, cu SUA. Neimplicarea oficială a NATO ar rămâne la fel de valabilă în cazul Moldovei, așa cum este și în cel al Ucrainei.

Rep.: Ce urmărește Putin în acest moment? Care este prioritatea lui zero? Ce avantaje își creează în acest moment?

C.P.: Nu mi se pare că în momentul de față Rusia se află într-un tip de ofensivă, pentru că, iată, astăzi ea nu mai dictează agenda declarativă internațională. Occidentul, în primul rând SUA, o face și, sigur, toată lumea este foarte atentă la declarațiile Chinei care sunt foarte importante. Eu aș nota declarația ministrului de Externe Wang referitoare la falsitatea tezei posibilității acordării de ajutor militar către Rusia, dar aș mai nota și adevăratul „rechizitoriu” făcut de acesta politicii externe a SUA, în dimensiune istorică. Mă tem ca anunțata viziune de pace a Președintelui Chinei, alături de planul înaintat acum câteva zile, să nu fie doar un pretext pentru începerea acordării de asistență militară pentru Rusia. Doar cât Rusia să poată lupta, dar nu într-atât încât să devină cu adevărat puternică.

Nici nu mi se pare că Rusia este într-o derivă, mai degrabă într-un soi de stagnare, însă lucrurile sunt departe de a fi așa cum Putin încearcă să ne facă să credem. Iată ce s-a întâmplat în ultimele zile pe frontul rusesc, acolo unde Grupul Wagner n-a mai primit muniție. De fapt, toate trupele rusești de pe front încearcă un deficit acut de muniție, ca de altfel, din păcate, și cele ucrainene.

Este limpede că militarii de profesie, cu acordul lui Putin, sunt cei care comandă și controlează acțiunile de război, de unde și scăderea semnificativă a profilului public al celor doi proprietari de armate particulare, Prigojin și Kadîrov. În același timp, vedem că o bună parte din ofițerii superiori ruși încep să gândească politic. Asta înseamnă că au deja în vedere consecințele participării în război și mai ales la locul pe care îl vor ocupa într-o Rusie postbelică fără Putin.

Rusia nu mai crede într-o victorie în Ucraina. Ea crede însă în posibilitatea de a obține de la acest război un tip de recunoaștere oficială a apartenenței Crimeii. Din păcate, chiar și cei mai mari inamici ai lui Putin pleacă de la premisa că Peninsula Crimeea, într-un fel sau altul, trebuie păstrată în structura Rusiei, cel puțin pentru o vreme, iar asta complică mult perspectivele politice ale păcii.

Rep.: Deci o prelungire a războiului în momentul de față avantajează mai degrabă Rusia sau Ucraina?

C.P.: Rusia este evident că preferă o măcinare constantă a forțelor ucrainene, pentru că nu este capabilă să dezvolte operațiuni militare cu succes garantat. Desigur, există și o presiune de timp asupra Moscovei, oricât de mult s-ar strădui Putin să dea de  înțeles că ea nu există. În paralel, Moscova caută să acumuleze armament, să-și antreneze, să-și organizeze cât mai bine armata, însă în momentul de față nu are forțele umane și nici armamentul capabil să dezvolte o ofensivă pe scară largă și care să ducă la un succes militar garantat.

De aceea preferă să mențină o presiune cât de cât constantă pe front, cu rolul de a măcina pur și simplu armata ucraineană, continuând bombardarea așezărilor civile și distrugerea infrastructurii ucrainene, cu scopul de a îngreuna acordarea de ajutor militar Ucrainei și de a demoraliza populația. Sunt convins că nu va reuși.

Putin și generalii săi știu că Ucraina este ea însăși în pregătirea unei ofensive, cred foarte viguroase. Contingente importante de soldați ucraineni sunt antrenate în foarte multe țări europene. Are loc procesul de asimilare a folosirii unui tip de armament modern de către armata ucraineană și posibilitatea ca Ucraina să obțină succese semnificative pe front, odată pornită această ofensivă, este destul de mare. Deci, în momentul de față suntem și într-o situație de tranziție, în care amplasamentul politic al ambelor tabere este esențial, de unde și acutizarea discuțiilor despre extinderea războiului în Republica Moldova. Cert este că astăzi, niciuna dintre tabere nu este capabilă să întreprindă acțiuni decisive.

În cazul în care succesul ofensivei ucrainene va fi atât de mare încât să ducă, spre exemplu, la desființarea celor două așa-zise republici populare Donețk și Lugansk, eu mă aștept ca o astfel de înfrângere răsunătoare a Moscovei să determine mișcări politice semnificative la Kremlin.

Mă gândesc inclusiv la o forțare a lui Putin ca el să predea puterea cuiva, asta în cel mai bun caz pentru el.

Rep.: Vorbiți de posibilitatea predării puterii la Moscova. Dar ne putem aștepta la negocieri în viitorul apropiat?

C.P.: Vorbesc despre predarea puterii la Moscova, în condițiile în care Rusia ar putea să sufere înfrângeri usturătoare pe front, de natură să îi determine chiar și pe cei mai puternici partizani ai războiului să bată în retragere. Ar putea arăta faptul că Ucraina nu poate fi învinsă militar și ar lipsi regimul de la Moscova de unul dintre cele mai puternice fundamente simbolice. În cultura politică rusă, un lider poate comite crime, poate fi dictatorial, dar nu poate fi slab.

Rep.: Sunt nume la care ne putem gândi după Putin? Cine i-ar putea urma?

C.P.: Sunt foarte multe nume care se vehiculează, oameni care sunt oarecum în apropierea evenimentelor sau care au conexiuni cu regimul. Dar experiența istorică ne-a arătat tot timpul că în Rusia preiau puterea oamenii la care puțini se așteptau. Așa că aș prefera să nu vorbesc despre asta. Este însă foarte evident faptul că mulți dintre cei care gravitează acum în jurul Kremlinului își gândesc mișcările din perspectivă politică.

Rep.: Ce le poate livra Putin rușilor și când? Când mai durează tranziția de care vorbiți?

C.P.: Scopul discursului lui Putin din 21 februarie a fost tocmai să scoată de pe agenda urgența unor evoluții semnificative. El a vorbit despre faptul că va continua modernizarea, va continua dezvoltarea economică și în timpul războiului, spunându-le rușilor că vor putea trăi normal ducând în paralel un război. El le-a spus rușilor să nu se mai aștepte la evoluții spectaculoase, semnificative, pe termen scurt. A ridicat de pe el presiunea timpului. Este, pe de o parte, un discurs de „adormire”, de relaxare, de calmare a populației, dar și un discurs prin care vrea să ne anunțe că Rusia poate duce acest război pe termen lung. Văd discursul și ca la o revenire la politica tradițională a Rusiei, care exploatează intruziv și pe termen scurt oportunitățile create de evenimente pe care nu le controlează. Dacă vreți, este o Rusie care pretinde că poate în aștepta apariția disensiunilor în tabăra occidentală pentru a putea apoi anihila Ucraina.

Rep.: Are de câștigat Ucraina ceva dintr-o eventuală pace, în momentul acesta? Sau pauză mai degrabă, nu cred că putem vorbi de pace.

C.P.: Nu cred că va fi o pauză în acest război. În acest moment, o pauză oficială n-ar avantaja decât Rusia pentru că ar conserva niște câștiguri teritoriale pe care le-a avut în ultima vreme și ar folosi-o pentru o o mai bună pregătire logistică a războiului. Pentru Ucraina, o astfel de pauză ar fi un adevărat pericol, pentru că ar scoate de pe agenda internațională stringentă sprijinul militar acordat acestei țări.

Rep.: Cum arată frontul, cele două armate, regimurile Zelenski și Putin, resursele Ucrainei și Rusiei la un an de la începutul războiului, statuturile lor pe plan internațional?

C.P.: Dacă ne referim la război, văd două armate. Una care luptă ca în secolul al XX-lea, iar cealaltă care luptă ca în secolul al XXI-lea, după toate regulile revoluției militare. Asta spune foarte mult despre structura politică și economică și civilizațională a statelor și popoarelor care susțin acest război.

Văd o consolidare culturală accelerată a națiunii ucrainene, într-o cheie occidentală. Este o răsturnare spectaculoasă în raport cu tradiția istorică a acestei țări.

În Rusia văd o degradare fantastică a moralei publice și, dacă vreți, a vieții politice de acolo, în sensul în care Rusia s-a întors la cele mai conservatoare practici dictatoriale. Sunt cel puțin 20.000 de deținuți politici în momentul de față în Rusia. Oameni condamnați pentru tot felul de delicte politice, de la repostări (pe rețelele de socializare, n.red.) până la declarații potrivnice regimului, care au primit ani mulți și grei de închisoare.

Din punctul de vedere al statutului internațional, văd o Ucraină care și-a câștigat, dincolo de orice interpretări, locul în familia popoarelor occidentale și o Rusie care se transformă, pe zi ce trece, într-o imensă Coree de Nord.

Rep.: Ne așteptăm la o dezintegrare a Rusiei dacă pierde războiul?

C.P.: E foarte important cum va pierde Rusia acest război, căci de pierdut îl va pierde. Rusia poate pierde războiul retrăgându-se din el, aparent onorabil, în urma unor schimbări politice semnificative la Moscova. Oricine ar veni la putere la Moscova, dintre cei care se află în poziție favorabilă, oricât de apropiat ar fi de moștenirea simbolică a lui Putin, se va retrage din Ucraina. Războiul pornit împotriva Ucrainei a însemnat înainte de toate un regres structural fantastic, o deteriorare semnificativă a statutului internațional, o deteriorare a situației economice și sociale, o deteriorare a climatului moral și intelectual din țară, dar înainte de toate a pus în pericol sistemul creat de Putin, prin care imensele bogății ale acestei țări au fost exploatate în folosul unor grupuri bine definite. Schimbările politice vor veni din partea acestor grupuri pentru că vor să supraviețuiască războiului și lui Putin.

Rep.: Deci un scenariu plauzibil este că Rusia poate să piardă războiul retrăgându-se sub pretextul unei schimbări de conducere. Dar ce se întâmplă dacă pierde de facto războiul, în urma unui tratat de pace, a unei aparente încheieri de război fără un câștigător categoric?

C.P.: E foarte interesantă întrebarea, doar că războiul de astăzi între Rusia și Ucraina are foarte multe implicații morale și politice. El nu are exclusiv implicații militare, astfel încât să fie posibilă organizarea unei păci, să spunem, fără învinși și învingători, cum teoretic se pretinde că ar fi fost Congresul de la Viena din 1815, organizat după războaiele napoleoniene.

Sigur că nici acolo nu lipsea substratul ideologic care era foarte important, însă trebuie să ținem seama că acea pace, care a fost doar teoretic fără învinși și fără învingători, s-a semnat de abia după schimbarea regimului politic din Franța. De fapt, Congresul de la Viena din 1815 a fost, mai întâi de toate, o contra-revoluție conservatoare și apoi o împărțire a sferelor de influență.

Desigur, dacă printr-o minune, regimul politic din Rusia ar fi înlocuit de o conducere democratică, o astfel de pace generoasă ar putea avea loc. Asta nu înseamnă că Rusia nu s-ar retrage inclusiv din Peninsula Crimeea și din Transnistria.

În condițiile în care Putin va fi înlocuit cu un lider format în atmosfera regimului său, recrutat dintre fidelii lui de astăzi, nu cred că va fi posibilă o pace fără învinși și fără învingători.

Ca profil ideologic și moral, acest războiul este mult mai apropiat de cel De-Al Doilea Război Mondial, iar din punctul de vedere al mizelor strategice, dacă ne raportăm doar la Europa, îl văd foarte apropiat de Războiul Crimeii din perioada 1853-1856. Pacea de la Paris din 1856, survenită după Războiul Crimeii, care printre multe altele a facilitat și revenirea deplină a românilor în familia popoarelor europene, nu a fost o pace fără învinși și fără învingători. A fost o pace în care Rusiei i s-au impus condiții, pe care ea le-a numit apoi „jugul de la Paris”, consacrându-și ulterior o bună parte a energiilor naționale pentru înlăturarea acestuia și refacerea statutului de mare putere. Este limpede, însă, că factorul nuclear și implicațiile globale ale războiului nu permit, de fapt, decât analogii istorice limitate. Istoria nu se repetă.

Rep.: Dar dumneavoastră cum vedeți finalul războiului și când? Poate fi previzionat finalul în acest moment?

C.P.: Finalul războiului nu poate fi previzionat cu un mare grad de exactitate, poate fi cel mult ghicit, pentru că eventualele scenarii de dezvoltare sunt foarte largi. Spre exemplu, o implicare indirectă a Chinei ar schimba radical datele problemei, la fel și folosirea armamentului de distrugere în masa. Eu sper ca ucrainenii să administreze Rusiei o înfrângere militară foarte semnificativă, de natură să ducă la schimbarea opticii sistemului politic rusesc asupra acestui război, iar acest lucru să se petreacă în acest an. Am, în egală măsură, speranțe și temeri mari pentru vara acestui an.

Rep.: Cum apreciați că gestionează autoritățile române chestiunea Bîstroe?

C.P.: Ca de obicei, în cele din urmă, întârziat, au început să-l gestioneze bine. Marea problemă este faptul că politicienii români au administrat subiectul într-o cheie electorală și asta se vede și din ultimele declarații ale președintelui PSD și ale ministrului Transporturilor.

Sigur că nimeni nu îți interzice să vorbești despre Bîstroe, despre Ucraina. Însă cred că unui lider politic atât de important, care pretinde că are o contribuție esențială la stabilitatea politică a țării, i se poate cere, fără îndoială, ca el să aibă responsabilitate atunci când face declarații cu implicații internaționale. România nu este Belarus, astfel încât asemenea declarațiilor de la Minsk, să poată intra deseori în marja de eroare.

Președintele a tratat problema într-o cheie corectă, arătând o înțelegere deplină, față de partea ucraineană și față de situația în care se află Ucraina, România și întreaga Europă, dar a făcut asta mai târziu decât era cazul. Într-o țară cu atâtea servicii, instituții și agenții, m-aș fi așteptat ca președintele să fie rapid informat sub toate aspectele. Președintele susține că ucrainenii au cerut discuții la nivel de specialiști, dar care n-au avut loc. Așa cum chiar dumneavoastră ați arătat în materialul publicat, ultimul studiu de impact cu privire la dragările de pe canalul Bîstroe s-a făcut în 2005. Impactul ecologic nu pare să fi fost o prioritate până acum, dar dacă tot se împlinește un an de rezistență ucraineană în fața agresiunii rusești, un ministru a considerat că e cazul să ridice public problema.

Plec de la premisa că ceea ce spune Președintele este adevărat și cu atât mai mult se pune problema responsabilității ministrului care a transformat subiectul în dispută, cu participarea directă a altui minister. Același ministru a revenit cu declarații prin care insistă asupra poziției, ceea ce mă face să cred că este interesat de menținerea în discuție a temei, pusă în termenii ”noi, românii, suntem neîndreptățiți de ucrainenii care ne pun în pericol Delta”.

Rep.: UDMR a cerut oprirea lucrărilor până la lămurirea situației pe Bîstroe.

C.P.: Aș spune că toate declarațiile UDMR referitoare la Ucraina, la războiul din Ucraina, stau sub semnul unei rezerve, în sensul în care este notoriu faptul că UDMR este un partid anexat ideologic mișcării Premierului Viktor Orban, iar din acest punct de vedere declarațiile UDMR sunt mai aproape de poziția oficială a Ungariei decât de cea a României. Referitor la inconsistențele oficialilor români legate de eventualele discuții și la declarațiile Ministerului de Externe, este foarte posibil ca mulți dintre acești politicieni, fie având chiar și intenții bune, să fie victimele incompetenței unor funcționari. Da, este foarte posibil. Funcționariatul din România este o castă care, în pofida faptului că îi asigură pe decidenți că este disciplinată și că se poate adapta oricăror cerințe specific sistemului politic românesc, are totuși o logică proprie, care o transcede pe cea a partidelor. Din păcate, rareori funcționarii cei mai competenți sunt și cei care aprovizionează cu expertiză deciziile politice și administrează sistemul, deseori o fac însă doar cei mai apropiați de partidele politice aflate la putere.