INTERVIU Terapeutul Viorel Roman despre consumul de droguri la adolescenți: ”E vârful icebergului, vine după alte adicții / Faci rost de droguri în cinci minute / Copiii se droghează și la școală”
Tragedii precum accidentul de la 2 Mai aduc în atenția publică consumul de droguri la adolescenți, un fenomen care a căpătat amploare în România, în ultimii ani, și care îi vulnerabilizează în mod deosebit pe tineri. Accesul la substanțe ilegale în România a devenit extrem de facil, în timp ce statul și organizațiile internaționale constată în diferite rapoarte că lucrurile se înrăutățesc. Într-un interviu acordat G4Media, Viorel Roman, director executiv al Asociației Aliat pentru Sănătate Mintală și terapeut în adicții la Clinica Aliat Victoriei, a explicat cum pot fi protejați copiii de consumul de droguri. Specialistul a explicat ce înseamnă dependența, de ce unii tineri sunt mai vulnerabili în fața tentațiilor decât alții și ce presupune recuperarea.
Terapeutul în adicții Viorel Roman atrage atenția asupra faptului că dependența de droguri reprezintă doar vârful icebergului, cea mai șocantă fațetă a bolii dependenței, care a căpătat o amploare îngrijorătoare la nivel de societate și care se manifestă printr-o diversitate de forme.
”Eu cred că noi, că specie, ne confruntăm cu o dificultate în a ne gestiona sănătos dopamina, care apare fie că e un consum de droguri, fie că e vorba de zahăr sau de pariuri sportive sau de alcool sau de gambling.
Ca specie, cred că avem o problemă și dacă te uiți și în societățile unde sunt foarte multe programe de prevenire și se fac lucrurile foarte bine, și acolo sunt probleme. Deci noi, ca specie, cred că suntem în fața unei provocări foarte mari. De aceea și depresia e atât de mare acum și anxietatea e atât de mare.
Nu cred că suntem suficient de pregătiți în România. Nu cred că sunt făcute destule lucruri care să împiedice debutul consumului de droguri sau tranziția spre dependență. Cu siguranță se pot face mult, mult mai multe în familia fiecăruia, în școala fiecăruia, în comunitatea fiecăruia”, a spus Viorel Roman despre consumul de droguri la adolescenți.
- Acest articol face parte dintr-o campanie G4Media care își propune să tragă un semnal de alarmă privind consumul de droguri la adolescenți. În cadrul acestui demers, vom pune în dezbatere modul în care autoritățile, profesorii, părinții și medicii specialiști abordează fenomenul în creștere al consumului de droguri în rândul adolescenților din România.
Interviul integral cu psihologul Viorel Roman, de la Asociația Aliat pentru Sănătate Mintală:
Reporter: Ultimul raport al Agenției Naționale Antidrog ne spune că vârsta declarată a consumului de droguri a scăzut la 13 ani și că adolescenții, așa cum ne putem imagina, sunt categoria cea mai vulnerabilă. Cu toate acestea, nu am putut identifica un studiu de anvergură privind consumul de droguri la adolescenți. Cum vedeți dvs. ca terapeut, modul în care a evoluat fenomenul drogurilor în rândul adolescenților?
Psihologul Viorel Roman: Cumva, dacă vreți, este vârful icebergului și ajung acolo adolescenții după ce deja au depășit alte etape. Poate vorbim de consum de zahăr sau vorbim de energizante sau poate vorbim de droguri legale, nicotină sau alcool sau de ecran, și de gaming și de social media. Mai degrabă, consumul de droguri ilegale este vârful icebergului și trebuie să ne uităm foarte bine și ce se întâmplă până acolo. Care e traseul prin care ajung la consumul ăsta de droguri, unde inundația de dopamină practic este cea mai mare în comparație cu alte substanțe sau comportamente adictive.
Reporter: Care ar fi abordarea-cheie în privința creșterii unui copil și a unui adolescent ulterior, ca să ne asigurăm că nu va da dintr-o dependență în alta?
Psihologul Viorel Roman: Nu e doar despre atașamentul care trebuie să existe între părinte și copil și care e foarte important, poate printre primele și cele mai protective. De multe ori, când adolescenții vin în terapie, sunt deja acolo rupturi în atașament. Sunt probleme de comunicare în familie, sunt relații disfuncționale cu unul sau chiar cu amândoi părinții. Comunicarea între adulți și copil trebuie să rămână foarte deschisă. Una e să consumi, să încerci, alta e să ajungi la dependență. De multe ori părinții se panichează.
Reporter: Care sunt cele mai comune scenarii în care adolescenții intră în contact cu drogurile?
Psihologul Viorel Roman: Cel mai frecvent e anturajul. Răspunsul pe care-l primesc cel mai frecvent aici este anturajul și cumva de multe ori părinții nu mai sunt atenți la grupul social cu care copilul își petrece timpul liber. Apare vârsta la care devine mai autonom, mai independent, 12 ani, 13 ani, 14 ani. Părintele se relaxează un pic, pentru că nu mai trebuie să fie atât de aproape de el, să-l ducă de colo-colo și acela e momentul în care el se și apropie poate mai mult de un grup de prieteni și de regulă consumul, debutul consumului acolo apare, în grupul de prieteni.
Părinții trebuie să țină foarte aproape de copil, dar și de grupul de prieteni, să monitorizeze cu cine-și petrece timpul liber și să pună întrebări despre copii, să-i știe pe nume, să-i știe pe părinții copiilor cu care el își petrece timpul liber. Ar fi o eroare destul de mare să nu știi cu cine își petrece timpul copilul tău. Important e să-l întrebi tot timpul ce se întâmplă în grupul de prieteni. E cineva în grupul tău de prieteni care fumează? E cineva din grupul de prieteni care s-a apucat de consumat alcool? Sunt întrebări foarte bune astea, ca să vezi ce se întâmplă acolo în grupul de prieteni. Iar dacă ceva se întâmplă acolo și există risc, sunt factori de risc acolo.
Reporter: Ce rol joacă școala în consumul de droguri la adolescenți?
Psihologul Viorel Roman: E o piesă din puzzle foarte importantă. De exemplu, sunt proiecte în străinătate care se axează pe a crea climate drug free. Sunt foarte multe astfel de proiecte afară. E important ca școală să fie în gardă, aici e foarte important felul în care, nu știu, directorul unei școli privește consumul de droguri, dacă tolerează sau nu, dacă există spații de fumat în curtea școlii sau nu, dacă închide ochii la, nu știu, un miros de iarbă pe care-l simte acolo ș.a.m.d.
Lucrurile trebuie să înceapă de sus în jos, iar psihologul unei școli ar trebui să fie mâna dreaptă acolo a directorului școlii și în primul rând să gândească cum putem să ținem copiii ăștia cât mai departe de tentația asta și asta înseamnă să le creeze de la modalități alternative de petrecere a timpului liber până la, nu știu, o politică, dacă vreți, a școlii în care noi aici încercăm să protejăm, să ne protejăm pe noi și pe copiii noștri de debutul în consumul de droguri sau de tranziția spre dependență.
Reporter: Se droghează adolescenții și la școală?
Psihologul Viorel Roman: Se droghează și la școală, da.
Reporter: Când ar trebui să avem prima discuție cu copilul nostru despre droguri și cum ar trebui să abordăm problema?
Psihologul Viorel Roman: Aici părerile sunt foarte împărțite. Unii zic că le dai idei și de multe ori încercările noastre de workshopuri în școli se lovesc de rezistența asta a părinților care spun că le dai idei dacă vorbești despre consumul de droguri. Și mai e alt grup care spune că e bine să vorbești cât mai devreme. Eu zic că e bine să vorbim cât mai devreme, să dezvoltăm gândirea critică despre acest lucru, să afle de la noi niște informații bune.
Reporter: Și cum ar trebui să le vorbim despre droguri? În ce termeni ar trebui să le vorbim despre droguri?
Psihologul Viorel Roman: Cred că mai degrabă ar trebui să vorbim despre dependențe și ce înseamnă dependența și cum se instalează o dependență. Și noi, ca adulți, avem o grămadă de dependențe și ei asistă la ele. Și atunci, cumva, trebuie să vorbim despre dependență, indiferent că e o substanță, că e un comportament, dar cumva să explicăm felul în care ele se formează și asta poți să faci de când copilul începe să ceară dulciuri, de când copilul începe să ceară desene animate. Deja de acolo se poate deschide discuția. Nu trebuie să vorbești neapărat despre, nu știu, heroină, dar despre comportamente sau substanțe care pot ajunge să instaleze o dependență se poate vorbi cât mai devreme, și oricând, și folosind și propriile noastre exemple.
Adică dacă ai un părinte care stă foarte mult pe telefon 3-4 ore, dar critică copilul că se joacă, deja aici e o disonanță cognitivă. Sau părintele care fumează, dar ceartă copilul că fumează sau că mănâncă dulciuri sau că nu face sport, dar adultul nu face nici el sport. Noi oglindim. În primul rând, noi oglindim foarte multe adicții și atunci nu poți să te duci direct la el cu o interdicție, că tot ce a văzut până atunci e diferit.
Reporter: Să mergem pe scenariul că dependența s-a instalat. Ce soluții oferă statul și apoi ce soluții oferă societatea în general pentru un adolescent care este dependent de droguri în România?
Psihologul Viorel Roman: Există medicul psihiatru care se poate ocupa de dependența asta din punct de vedere farmacologic și, prin contracte cu Casa de Sănătate, pacienții pot beneficia de consult psihiatric gratuit. Deci acesta e un ajutor foarte mare, doar că lucrul acesta trebuie dublat neapărat și de consiliere psihologică. Și mai util ar fi să existe și centre, locuri, comunități, unde ei să poată fi internați, să poată sta pe o durată mai lungă de timp. Pentru dezintoxicare au varianta de internare în spital și acolo internarea este gratuită. Se pot prezenta la camera de gardă împreună cu părintele. De multe ori am trimis acolo părinți cu adolescenți în sevraj sau în situații acute.
Se face internare și lucrurile astea sunt cumva puse la dispoziție, dar e începutul muncii, începutul de la un concurs de alergare. Partea de internare ar fi, nu știu, partea în care te legi la șireturi, lupta începe de acolo, de acolo mai departe. Adolescentul trebuie să lucreze foarte mult cu el, familia trebuie să lucreze și ea cu ea și împreună să lucreze.
Partea de consiliere psihologică e foarte importantă să vadă ce scop a avut consumul ăsta de droguri, ce l-a menținut, ce pare dificil la o viață în care nu există consumul ăsta de droguri. Pentru un adolescent care poate intra în clasă dimineața doar dacă a fumat canabis, pentru că are o anxietate foarte mare, el acolo își tratează pur și simplu cu ce știe el anxietatea, ori anxietatea e nevoie să fie tratată altfel ca el să nu mai aibă nevoie de consumul de substanță. Scazi anxietatea, scade și nevoia.
Reporter: Odată instalată, se vindecă vreodată dependența?
Psihologul Viorel Roman: Dependența este boală cronică. Dacă s-a pus un diagnostic de dependență înseamnă boală cronică, adică acolo, în creierul lui s-au produs niște modificări care fac să devină incompatibil consumul acelei substanțe sau acelui comportament cu persoana. Și cumva o ai pe tot parcursul vieții și toată viața trebuie să fii atent la ea. Tot timpul există risc de recădere. Recăderile pot fi foarte multe până când persoana în sfârșit intră într-o abstinență totală și definitivă. Cu cât creierul este mai tânăr atunci când experimentează substanțe sau comportamente adictive, cu atât cresc șansele ca el să dezvolte dependență mai târziu. Dar din nou în adolescenți trebuie să vedem dacă e un consum doar de droguri sau e deja o dependență instalată. Dacă dependența este instalată, atunci lucrurile sunt foarte clare. Înseamnă abstinență și muncă constantă pe tot parcursul vieții, cu foarte multe schimbări la nivel cognitiv, emoțional, comportamental.
Dependența o depășești printr-o schimbare structurală a personalității și a modului în care funcționezi și înțelegi viața. Schimbările mici nu am văzut să scape pe nimeni de dependență. Părinții de multe ori așteaptă așa să se întâmple ceva divin sau cred că 10 ședințe de terapie schimbă lucrurile definitiv, dar lucrurile nu stau așa. E o boală foarte complicată dependența. E nevoie de multă muncă, de multă răbdare și de o echipă în jurul persoanei cu dependență. E nevoie să fie acolo și un psihiatru, care să te vadă din când în când, să ajute și medicația, psiholog, familia cu care să lucrezi, prieteni care să nu consume și care să-ți fie suport.
Reporter: Care sunt factorii care au oferit amploare acestui fenomen la noi în țară? Este vorba despre preț, este vorba despre accesibilitate, este vorba de felul în care ne transformăm noi ca societate?
Psihologul Viorel Roman: Aș zice că accesibilitatea e prima. Întotdeauna în adicție, numărul adicțiilor crește atunci când accesibilitatea e foarte mare, iar acum accesibilitatea este extraordinar de mare, când vorbim de pariuri sportive, de exemplu, unde intri pe telefon și în 2 minute poți să pierzi foarte mulți bani sau când vorbim de substanțe pe care le găsești și știu de la oamenii cu care lucrez cât de ușor poate să fie.
Reporter: Cât de ușor faci rost de droguri?
Psihologul Viorel Roman: Cinci minute de la momentul în care se vrea. Sunt grupuri unde se vând substanțe. 5 minute de la momentul în care apare pofta până la momentul în care ai substanța în palmă. Este un traseu foarte, foarte, foarte scurt.
Reporter: Cât de mare este presiunea socială pentru un adolescent să încerce droguri?
Psihologul Viorel Roman: Depinde de temperamentul fiecăruia și cât de dificil e pentru tine în a sta cu emoția asta de a nu fi integrat, de a fi respins. Că depinde de fapt de la persoană la persoană, ce factori protectivi ai tu. Cum stai tu cu stima ta de sine, cum percepi un grup de copii care vorbesc despre ceva și tu nu cunoști subiectul ăla, cât de respins te simți, de fapt, în momentul ăla? Or, toată educația asta e nevoie să vină de undeva. Modelul cognitiv, modul în care îți gestionezi emoțiile. Dar gândul produce emoții, emoția produce comportamente. Un adolescent care rezistă consumului de substanțe sau comportamentelor adictive are o mai bună pregătire emoțională, dar și cognitivă până la urmă: gândire critică, gândire pe termen lung.
Context despre consumul de droguri la adolescenți
Ultimul raport al Agenției Naționale Antidrog arată că în ultimii trei ani consumul de droguri a crescut pentru toate tipurile de substanțe. Alte date relevante din document:
- 16% dintre elevi spun că drogul canabis este ușor de procurat
- 8,7% dintre adolescenții de 16 ani au consumat deja canabis cel puțin o dată
- 1% dintre elevi au fumat prima oară canabis la 13 ani sau mai devreme
- Doar o treime dintre elevi consideră consumul experimental sau ocazional de canabis ca având un risc ridicat
- În 2022 față de anul anterior, consumul de droguri a crescut de 1,2 ori
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii