G4Media.ro

Într-o singură noapte în București, peste 130 de amenzi dar și dosare…

sursa foto: Facebook

Într-o singură noapte în București, peste 130 de amenzi dar și dosare penale pentru conducere sub influența drogurilor și alcoolului

Poliţia Rutieră Bucureşti a desfășurat o amplă acțiune, sâmbătă noaptea, pentru a-i depista pe șoferii care încalcă legislația, precum și pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa substanţelor psihoactive sau a băuturilor alcoolice.

În cadrul acţiunii au fost aplicate 134 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 98.300 lei şi au fost reţinute 29 permise de conducere: 12 pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, 9 pentru infracţiunile constatate (5 consum de substanţe psihoactive, 4 consum de băuturi alcoolice) şi 8 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

De asemenea, au fost retrase 10 certificate de înmatriculare pentru deficienţele tehnice constate.

„În noaptea de 29/30 august a.c., începând cu ora 20.00, poliţiştii Brigăzii Rutiere au acţionat pe principale artere din municipiul Bucureşti pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă rutieră, reducerea riscului rutier în rândul participanţilor la trafic şi combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa substanţelor psihoactive sau a băuturilor alcoolice”, a anunţat, duminică dimineaţă, Brigada Rutieră a Capitalei.

 Cele 14 dosare penale întocmite:

  • 4 pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice
  • 5 conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa substanţelor psihoactive (din care 1 şi cu deţinere cannabis)
  • 3 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere
  • 2 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat

Un bărbat în vârsta de 62 de ani a fost depistat conducând un autovehicul pe Str. C.A.Rosetti, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Aparatul Alcooltest a indicat o valoare de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un tânăr în vărstă de 26 de ani a condus un autovehicul pe Şos. Kiseleff, aflându-se sub influenţa substanţelor psihoactive. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DRUG TEST, rezultatul fiind pozitiv pentru consum de cannabis.

Un alt tânăr, în vârstă  de 28 de ani, a condus un autovehicul pe Bd. Nicolae Grigorescu sub influenţa substanţelor psihoactive. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DRUG TEST, rezultatul fiind pozitiv pentru consum de cannabis şi cocaină.

Sursa foto: Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Trebuie sa facem o lista cu detecteaza aparatul ala ca sa putem conduce linistiti si relaxati in continuare. Ce se detecteaza trebuie substituit urgent cu ce nu se poate detecta. Ati facut escaladare , e timpul sa raspundem destept si sa facem proteste pe 20 aprilie in fiecare an! DIICOT+Rutiera = Directia 6!!!

  2. Ce gluma buna!
    Câți papagali beți a prins Poliția!
    NIMIC!
    Ce inseamna sâmbătă noaptea cca 120 de babuoni beți?
    Nimic!
    Fara sa exagerez cu nimic cred ca 1000 de infracțiuni / noapte de sambata/ Bukarest sunt putine!
    Cata spaga a luat Poliția?
    Care interventii au fost ca sa fie scăpat betivanul?

  3. Vrea şi românul să se alcoholizeze şi să se drogheze şi el la volan şi nu îl lasă poliţiştii ăştia răi…

  4. Crestera intensiva in garsoniere pe o dieta de netflix si shaorma duce la tensiuni. Apar shoturile, jointurile si etno. Daca ati lucrat pe teren stiti bine ca majoritatea accidentelior mortale au loc in afara localitatii, pe neacordarea prioritatii, depasire in curba si viteza excesiva, nu naveta intre club si cutia de chibrituri. Iarba ramane in corp 30 de zile Efectele trec mult mai repede. Iar la bautura la moto poti pana in 2 beri la auto pana in 6 fara sa faci accident.

    Dunno.La americani este road sobriety test, sa vada daca e in stare sa conduca. Pilotii militari inca zboara pe amfetamine si modafinil si chiar au reflexele inbunatatite. Si pe comercial cargo e la fel. Zombi, heroina si rupt pe vodca nu e OK, dar nici sa nu poti iesi cu masina ta fara sa fii cu Nasu-n suflet si generalii pe speed dial!

  5. Dar populatia are comunismul in sange, deci nu este perceput ca fiind o problema.