G4Media.ro

Într-un sat din Iași s-au raportat aproape 200 de violuri asupra copiilor,…

Sursa foto: Ziarul de Iași

Într-un sat din Iași s-au raportat aproape 200 de violuri asupra copiilor, în 4 ani / „Fata la 20 de ani e deja bătrână” / Primar: „Tradiția aici este la fel ca acum o sută de ani”

În județul Iași, o tradiție veche de secole, păstrată în câteva comunități rome, are o „contribuție” semnificativă la creșterea numărului infracțiunilor de viol asupra minorilor. Acest fenomen are o prevalență deosebită în special în localitatea Crucea din comuna Lungani, scrie „Ziarul de Iași”.

Potrivit polițiștilor, în ultimii patru ani au fost raportate aproape 200 de cazuri de viol asupra copiilor, iar majoritatea acestora sunt legate de căsătoriile timpurii din rândul comunității rome din satul Crucea, comuna Lungani. Cazurile sunt mult mai multe, însă s-a aflat de ele deoarece au fost raportate doar cele în care cuplurile de minori au făcut copii și au ajuns să nască la spital. Aici, medicii au alertat polițiștii, deoarece legislația românească nu permite relațiile sexuale între sau cu minori. În acest sat sunt tradiții care sfidează legea.

„În satul Crucea, tradiția este la fel ca acum o sută de ani. Tinerii se căsătoresc de la vârste fragede, de obicei la 13 sau 14 ani. La 30 de ani au deja șase sau șapte copii. Părinții lor s-au căsătorit și ei la vârsta de 14 sau 15 ani. Dacă o fată ajunge la 20 de ani, este considerată bătrână. Aceasta este realitatea din satul nostru, iar multe dintre tinerele mame sunt de doar 14-15 ani”, a declarat primarul comunei Lungani, decare aparține satul, Ioan Corobuță.

În ciuda acestui context tradițional, autoritățile se confruntă cu o situație complicată. Deși există o legislație clară care interzice căsătoriile timpurii și protejează minorii de abuzuri, respectarea acesteia rămâne o provocare, în special în aceste sate izolate, unde părinții și bunicii se ghidează după propriile obiceiuri.

Un exemplu concret al acestei practici este cazul Izabelei, o tânără de doar 15 ani, din satul Crucea.

„Relația noastră de dragoste a început la vârsta de 13 ani, ne-am cunoscut la școală. La 14 ani ne-am luat, iar acum am 15 ani și un copil abia născut. El are 18 ani, este mai mare decât mine. La început nu m-au plăcut părinții lui, dar acum este bine. El lucrează acum, eu stau cu copilul”, ne-a povestit Izabela. Ea și iubitul ei urmează să se căsătorească la împlinirea vârstei de 16 ani, deoarece legislația prevede aceasta ca fiind vârsta minimă pentru acest pas, adică la 16 ani cu acordul părinților.

Procurorii au deschis un dosar penal în acest caz, pentru infracțiunea de viol asupra unui minor, însă au clasat cazul, deoarece nu a fost considerată violență. La fel ca în cazul zecilor de situații similare din comuna Lungani. Situația este imposibilă pentru oamenii legii: tinerii sub vârsta legală pentru activitate sexuală considerată consimțită au de crescut copii, iar autoritățile se confruntă cu zeci de cazuri, așa că situația pare imposibilă. Culmea, chiar și bunicii celor doi s-au căsătorit de tineri, și chiar au grijă de cei căsătoriți recent.

Întregul articol poate fi citit în Ziarul de Iași.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. ”Este o traditie”!!! Mai lasati-ne cu traditiile, ca asa din traditie in traditie au ajuns sa conduca ei tara. Lipsa de educatie, de vointa de a schimba, ”lasa-ma sa te las” modul de ”judecata”, de la Bucuresti pana la cel mai pierdut sat din tara ne-a dus inapoi in Evul Mediu.

  2. Asa apar „familiile traditionale”…