G4Media.ro

Intrebarea zilei în Canada: Cât se va mai agăța de putere Justin…

Sursa Foto: G4Media.ro

Intrebarea zilei în Canada: Cât se va mai agăța de putere Justin Trudeau?

Premierul canadian Justin Trudeau, considerat unul dintre stindardele curentului progresist global, este presat tot mai tare să renunțe la putere după ce o înfrângere umilitoare a Partidului Liberal (socialist) în fața conservatorilor într-un district din Toronto i-a complicat și mai mult situația în fruntea executivului, dar și viitorul său politic. Analiștii afirmă că victoria opoziției conservatoare – condusă de liderul său charismatic, Pierre Poilievre – în scrutinul de marți din Toronto anticipează un “val albastru” (de dreapta) atunci când restul Canadei va merge la vot în 2025. Ce opțiuni are însă Trudeau?

O victorie istorică

Conservatorii canadieni au reușit să câștige alegerile parțiale din Toronto-St. Paul, un fief de stânga, într-un cutremur politic care se așteaptă să intensifice presiunea politică asupra premierului Trudeau.

Candidatul Don Stewart a câștigat scrutinul de luni cu 590 de voturi. Conservatorul s-a impus cu aproximativ 42% din sufragii, respectiv 15.555 de voturi, în timp ce Leslie Church a obținut 14.965 de voturi, respectiv 40,5%, potrivit Elections Canada.

Conservatorii s-au impus în districtul socialist cu o marjă de victorie de 1,6 puncte procentuale, ceea ce reprezintă o pierdere majoră pentru Partidul Liberal, care a dominat toate circumscripțiile din orașul Toronto începând din 2015.

Candidatul din partea Noilor Democrați (stânga, aliați cu liberalii la guvernare) Amrit Parhar a obținut 4.044 de voturi, sau 10,9 la sută, în timp ce candidatul Partidului Verzilor, Christian Cullis, a strâns 1.059 de voturi, respectiv 2,9%.

Liderul conservator Pierre Poilievre a descris victoria lui Stewart drept o “revoltă șocantă,” spunând că alegătorii “au votat pentru eliminarea taxelor, construirea de case, fixarea bugetului și soparea criminalității.”

La rândul său, Stewart a afirmat că performanța sa este un semn că “țara așteaptă schimbarea.”

Ca răspuns la pierderea surprinzătoare a alegerilor din fieful său, Trudeau a declarat că aude “preocupările și frustrările” canadienilor.

“Acestea nu sunt vremuri ușoare. Și este clar că eu și întreaga mea echipă avem mult mai multă muncă grea de făcut pentru a realiza progrese reale și tangibile pe care canadienii le pot vedea și simți,” a spus el.

De asemenea, el a afirmat că intenționează să rămână liderul partidului, în ciuda înfrângerii electorale rușinoase.

“Nu vom înceta niciodată să lucrăm și să luptăm pentru a ne asigura că aveți ceea ce aveți nevoie pentru a trece prin aceste vremuri grele,” a transmis el canadienilor. “Mă concentrez pe succesul vostru și acolo va rămâne.”

Experții politici canadieni au descris însă pierderea electorală drept o rușine pentru Trudeau și pentru partidul său, deoarece districtul electoral era considerat un bastion de stânga – partidul deținuse acel mandat timp de 30 de ani.

“Conservatorii s-au luptat de mult timp să obțină sprijin în regiunile urbane majore ale Canadei, așa că este remarcabil că au pătruns cu succes în Cetatea Toronto,” a declarat Alex Marland, profesor de științe politice la Acadia University din Nova Scoția.

Analiștii cred și că victoria conservatorilor adaugă o mică pată de albastru în mijlocul hărții electorale roșie solidă a districtelor urbane din Toronto, sugerând că fortăreața liberală din zonă este expusă unui risc mare de a se prăbuși la următoarele alegeri generale.

Stânga, în pericol

Experții politici canadieni au spus că, dacă Partidul Liberal poate pierde un mandat în centrul orașului Toronto, ar putea pierde oriunde.

“Liberalii ar trebui să fie îngrijorați de faptul că sondajele de opinie publică care arată frustrarea față de partidul lor nu sunt o eroare sau o aberație,” a declarat Marland pentru BBC News.

Rezultatul vine în contextul în care premierul Trudeau a înregistrat o scădere semnificativă a popularității sale de la preluarea funcției de prim-ministru în 2015, din cauza unei serii de probleme, inclusiv presiunile legate de costul vieții.

Un sondaj Ipsos recent pentru Global News a indicat că circa 68% dintre canadieni doresc ca Trudeau să demisioneze, în timp ce conservatorii sunt plasați confortabil în frunte, urmând să câștige alegerile cu 42% față de 24%.

Premierul canadian a spus însă, în repetate rânduri, că vrea să conducă partidul său la următoarele alegeri la nivel național, care ar urma să se desfășoare în octombrie anul viitor – a patra oară când Trudeau candidează pentru funcția de prim-ministru.

Victoria conservatorilor în Toronto complică însă situația lui Trudeau și anunță riscuri potențiale uriașe pentru liderul de stânga și pentru formațiunea sa politică.

Tari Ajadi, profesor de științe politice McGill University din Montreal, a declarat pentru BBC News că în anii precedenți mandatul din metropola canadiană ar fi fost “o concluzie inevitabilă” pentru partidul lui Trudeau, așa că “rezultatul ar trebui să îngrozească” partidul de stânga aflat la putere în Canada.

“Victoria (conservatorilor) anunță ceea ce probabil vor fi alegeri ‘de schimbare’ anul viitor, ceea ce îi pune pe liberali într-un dezavantaj net,” a spus expertul.

Iar presiunile asupra lui Trudeau de a renunța la putere nu vin doar de la opoziția conservatoare, ci și din partea oficialilor din propriul partid. Doi foști miniștri i-au cerut premierului Trudeau să demisioneze din funcția de lider al formațiunii, și implicit de șef al guvernului, declarând că înfrângerea din Toronto din această săptămână este o dovadă suplimentară a dorinței puternice de schimbare în rândul alegătorilor canadieni.

Wayne Easter a declarat într-un interviu că Justin Trudeau și echipa sa de consilieri seniori trebuie să ia niște decizii grele, dar că e timpul ca premierul să renunțe la putere.

Easter a spus că din călătoriile sale prin țară reiese că publicul are o opinie din ce în ce mai negativă legată de Trudeau.

“Punctul focal negativ împotriva guvernului Canadei în acest moment, vă place sau nu, este primul ministru,” a spus el. “Acest lucru depășește alegerile parțiale (din această săptămână). Alegerile parțiale sunt un produs secundar al stării de spirit.”

Un alt fost ministru de stânga, John Manley, a sugerat și el că Trudeau trebuie să demisioneze. El a spus într-un interviu că rezultatul alegerilor parțiale arată de ce Partidul Liberal trebuie să acționeze rapid.

“Părerea mea este că (Trudeau) nu poate câștiga următoarele alegeri. Și cred că, în beneficiul lui și al partidului, ar trebui să se uite cu atenție la renunțarea la conducerea formațiunii mai devreme decât atunci când va fi prea târziu,” a declarat Manley.

Ambii foști miniștri au afirmat că susținătorii liberali de lungă durată consideră că politicile partidului s-au îndreptat prea mult spre stânga sub conducerea lui Trudeau. Reamintim că guvernul lui Trudeau a ajuns minoritar după alegerile din 2019, iar un scrutin anticipat, organizat în septembrie 2021, a rezultat tot cu ei în minoritate. Aceste ultime alegeri au reprezentat o încercare controversată – și costisitoare – a premierului de stânga de a-și crea o majoritate politică menită să-i permită implementarea agendei sale progresiste. Pentru a putea guverna, liberalii s-au aliat la putere cu Noii Democrați, un partid de stânga.

Opțiunile stângii

Și, totuși, care ar fi variantele lui Trudeau? CTV News a analizat mai multe opțiuni.

# Partidul caută un nou lider

Este greu de imaginat că Trudeau va rămâne în funcție până la următoarele alegeri, a spus Phillipe Fournier de la 338Canada.com, care publică un model statistic al proiecțiilor electorale bazat pe sondaje, demografie și istoricul alegerilor.

“Dacă pot face o analogie cu hocheiul, este 5-0 după a doua repriză,” a afirmat Fournier. “Îți retragi portarul pentru că umilitor.”

Deși există un risc real ca alegerea unui nou lider să nu fie suficientă pentru a inversa situația delicată în care se află în prezent liberalii, Fournier a spus că acest lucru nu mai contează.

“Nu este o înfrângere normală,” a declarat analistul despre rezultatele alegerilor parțiale din Toronto, prognozând că liberalii “se îndreaptă spre o înfrângere istorică.”

Liberalii ar putea avea nevoie să caute un alt “salvator,” a susținut el – așa cum a fost văzut Trudeau în 2015, atunci când i-a propulsat pe liberali în fruntea Canadei, la doar patru ani după ce pierduseră la scor în fața conservatorilor în 2011.

# Trudeau rămâne în funcție

În prezent, prim-ministrul nu dă indicii că plănuiește să demisionieze. Dimpotrivă, el a afirmat constant că intenționează să rămână la putere.

Vicepremierul Chrystia Freeland, aliată fidelă a lui Trudeau, a declarat marți că ea crede că liderul liberal ar trebui să rămână în funcție.

Iar Leslie Church, candidata liberală care a pierdut scrutinul din Toronto, a spus că nu este momentul ca Trudeau să plece, ci să rămână și să recâștige încrederea alegătorilor.

Problema este însă una extrem de sensibilă: de mai bine de un an de zile, sondaje peste sondaje au indicat că candienii nu mai vor să fie conduși de Trudeau.

Liberalii trebuie să găsească o modalitate de a îmbrățișa atmosfera actuală care cere schimbarea, a spus Scott Reid, care a lucrat ca director de comunicații pentru fostul premier Paul Martin.

“Guvernul trebuie să se împace cu concluzia că, dacă nu canalizează schimbarea, va deveni victima schimbării,” a afirmat el.

“Dar (ca liberalii) să pretindă că sunt pe drumul cel bun și că totul este bine și că canadienii pur și simplu nu s-au conectat încă la politică (și) nu se gândesc cu adevărat la alegerile lor – acel miraj a fost spulberat.”

# Guvernul organizează alegeri anticipate

Premierul Trudeau ar putea să organizeze alegeri anticipate, așa cum se întâmplă în prezent în Franța și Regatul Unit.

Prim-ministrul britanic Rishi Sunak a declanșat alegeri anticipate la sfârșitul lunii mai, după disputele din interiorul Partidului Conservator și pierderile în alegeri parțiale în fața laburiștilor. Conservatorii au avut cinci prim-miniștri în ultimii 14 ani.

La începutul acestei luni, președintele francez Emmanuel Macron a șocat națiunea convocând alegeri anticipate, după ce partidul său a pierdut alegerile pentru Parlamentul European.

Trudeau ar putea descoperi însă că experiența lui Macron de până acum este un motiv pentru a nu convoca alegeri anticipate, a sugerat Fournier. “Nu am văzut pe nimeni care să spună că ideea lui Macron este bună.”

# Noii Democrați vor provoca căderea executivului

Noii Democrați (NPD) conduși de Jagmeet Singh ar putea să-și retragă sprijinul acordat guvernului liberal minoritar și să voteze împotriva executivului, declanșând alegeri anticipate.

Dar problema nu este deloc simplă: NPD are, la rândul său, motive de îngrijorare. Partidul a obținut doar aproximativ 11% în alegerile parțiale din Toronto, în scădere de la aproape 17% în 2021.

Mâna dreaptă al lui Singh, Anne McGrath, a respins însă nevoia de schimbare, spunând că cursa electorală din Toronto a fost întotdeauna organizată pentru a fi o bătălie între liberali și conservatori.

“Nu am ajuns niciodată pe locul doi,” a spus ea. Oficialul a respins, de asemenea, ideea că este timpul să se ia în considerare ruperea acordului de guvrnare cu liberalii.

Sfârșitul unei ere?

În 2015, atunci când câștiga de o manieră categorică alegerile parlamentare și devenea premierul Canadei, Justin Trudeau era considerat noua imagine a progresismului internațional.

La alegerile din 19 octombrie 2015, partidul lui Trudeau a obținut 184 de mandate (39.47%), cu 14 mai multe decât majoritatea necesară de 170 de locuri, iar șeful formațiunii, Justin Trudeau, a devenit șeful guvernului. Victoria Partidului Liberal din urmă cu nouă ani a fost considerată istorică, după ce formațiunea a câștigat un plus de 148 de mandate (în Parlamentul precedent, liberalii avuseseră doar 36 de locuri).

Atunci când a depus jurământul, politicianul a fost lăudat cu titluri entuziasmate de ziarele din întreaga lume după ce a explicat motivul pentru care cabinetul său includea un număr egal de femei și bărbați, precum și persoane cu dizabilități, trei membri ai comunității sikh și doi din rândul populațiilor indigene.

“Pentru că este 2015,” a afirmat zâmbind Trudeau, lăsând să se înțeleagă că atitudinile progresiste vor fi în centrul politicilor sale pe perioada guvernării. După aproape nouă ani ani însă de la acel moment istoric, șeful guvernului de la Ottawa se află într-o poziție dificilă, iar rata sa de popularitate este la cel mai scăzut nivel atins vreodată.

Alegerile din urmă cu trei ani au reconfirmat însă că premierul Trudeau și-a pierdut o mare parte din aura de popularitate de care se bucura in 2015.

Reamintim că fiul fostului prim-ministru liberal Pierre Trudeau, Justin Trudeau a devenit al doilea cel mai tânăr premier din istoria Canadei când a fost ales pentru prima dată cu o majoritate de locuri în Parlament în 2015. El i-a condus pe liberali la victorie după aproape 10 ani de guvernare a Partidului Conservator. Tatăl său a fost prim-ministru între 1968 și 1984, cu o scurtă întrerupere și rămâne unul dintre puținii politicieni canadieni cunoscuți în alte țări.

Pentru mulți alegători liberali, Justin Trudeau continuă să fie politicianul progresist, auto-declarat feminist și promotor al agendei climatice pe care l-au ales în 2015 și l-au reales ulterior de încăp două ori.

Criticii săi afirmă însă că Trudeau este un fals progresit, care preferă de fapt compania elitelor și celebrităților, rupt de realitatea de zi cu zi în care trăiesc canadienii. Chiar și aliați liberali s-au arătat deranjați de aerul superior, aproape arogant, pe care-l afișează deseori premierul. Criticii arată spre numeroasele scandaluri în care a fost implicat Trudeau în anii de guvernare, între care Afacerea WE Charity, Scandalul SNC Lavalin, vacanțe plătite de afaceriști apropiați, acuzații de rasism la adresa sa etc.

Cele mai multe sondaje de opinie recente indică faptul că premierul de stânga de la Ottawa este în cădere liberă, fiind o figură tot mai nepopulară printre canadieni, care îi reproșează faptul că agenda sa progresistă a eșuat lamentabil. (https://www.g4media.ro/ne-am-saturat-de-el-cei-mai-multi-dintre-canadieni-vor-ca-premierul-trudeau-sa-plece-de-la-putere.html)

Venit la putere în toamna anului 2015 ca un campion al cauzelor liberale, guvernul Trudeau a trecut dintr-o criză în alta. În acest moment, majoritatea canadienilor se declară frustrați din cauza prețurilor imobiliare uriașe și a costului ridicat al nivelului de trai, de gestionarea inflației și a crizei accesibilității în general, de gestionarea de către guvern a schimbărilor climatice, a finanțelor publice și de modul în care gestionează relația Canadei cu China (Trudeau a fost acuzat că nu a acționat pentru a opri interferența Beijingului în alegerile canadiene, fapt care a dus la deschiderea unei anchete) sau India.

Surse: Toronto Star, BBC, Globe News, Globe and Mail, CTV News

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Raspunsul zilei: Atat timp cat Canadienii il vor vota!