G4Media.ro

Introducerea unui scrutin proporţional revine în centrul dezbaterii politice în Franța, ajunsă…

Sursa foto: Unsplash.com

Introducerea unui scrutin proporţional revine în centrul dezbaterii politice în Franța, ajunsă aproape neguvernabilă

Introducerea unui scrutin proporţional în alegerile legislative franceze este o reformă instituţională revenită în dezbaterea publică pe post de soluţie la criza politică fără precedent care agita Franţa de şapte săptămâni, arată o analiză AFP citată de News.ro. Partidul Les Republicains (LR, dreapta) a făcut din introducerea scrutinului proporţional o măsură inevitabilă pentru a nu cenzura un guvern după ce președintele Macron l-a propus premier pe Michel Barnier.

Situaţia de blocaj politic era pentru mulţi semnul unei epuizări a Republicii a V-a, mai exact a alegerilor legislative prin scrutin majoritar în două tururi. La alegerile anticipate din vară, acest sistem electoral nu a permis apariția unei majorităţi absolute care să garanteze stabilitatea instituţiilor, ci a trei blocuri incapabile să se înţeleagă asupra unei majorităţi guvernamentale.

”Este o situaţie aproape explozivă, la fel ca în cel mai prost (sistem) proporţional, dar cu reflexe ale scrutinului majoritar, adică nimeni nu vorbeşte cu nimeni”, rezumă la AFP François Bayrou, un apărător istoric al scrutinului proporţional.

Scrutinul proporţional ar permite ”o mai bună reprezentare a francezilor” şi o ”ieşire din logicile aparatelor politice”,  rezuma într-o conferinţă de presă, luni, socialista Carole Delga.

Scrutinele proporţionale, apărate în mod tradiţional de către formaţiuni politice marginale, seduc în prezent mai larg clasa politică. ”Părerile despre scrutinul proporţional s-au schimbat”, observă constituţionalista Marie-Anne Cohendé.

Preşedinta Adunării Naţionale Yaël Braun-Pivet a relansat dezbaterea în martie, când dădea asigurări că, prin scrutinul proporţional, ”Adunarea ar semăna mai mult francezilor”. Ea propunea liste după sistemul proporţional în departamentele cele mai populate şi o menţinere a scrutinului majoritar în celelalte.

Problema a fost abordată în discuţiile dintre grupul Liot din Adunarea Naţională şi Emmanuel Macron, în cadrul consultărilor preşedintelui în vederea desemnării premierului.

Scrutinul proporţional nu garantează o majoritate stabilă, însă ”ar obliga partidele să negocieze”, dă asigrări Marie-Anne Cohendé.

François Bayrou consideră că un scrutin proporţional ”îndeamnă să se facă alianţe şi nu la supunere”.

El le-ar putea da socialiţtilor posibilitatea de a ieşi de sub tutela La France insoumise, argumentează susţinătorii lui. ”Acest lucru le-ar permite social-democraţilor să fie cu adevărat social-democraţi, să se afirme altfel” declară fostul socialist François Rebsamen, un apropiat al lui Emmanuel Macron.

”Sunt convinsă că partidele franceze se vor adapta. Cei care nu o vor face vor dispărea”, apreciază constituţionalista, care îndeamnă la ieşirea dintr-o ”versiune depăşită a Republicii a V-a” în care două partide mari domină spaţiul politic.

”Este o negare a realităţii puterii extremei drepte”, apreciază Cohendé. În realitate, scrutinul proporţional, testat în 1986, a oferit o ascensiune istorică Frontului Naţional (FN, extremă dreapta) al lui Jean-Marie Le Pen, care a obţinut 35 de deputaţi atunci.

Trecerea la un scrutin proporiţonal nu necesită o revizuire a Constituţiei. O simplă lege ordinară permite introducerea acestuia în alegerile legislative. ”Aceasta este cea mai simplă reformă de pus în aplicare în vederea schimbării modelului nostru politic”, comentează Marie-Anne Cohendé.

”Scrutinul proporţional nu va rezolva totul, însă îl poate slăbi pe preşedinte, prea puternic în republica a V-a, şi conduce la o viaţă politică mai puţin violentă. Însă trebuie să învăţăm să facem compromisuri dacă vrem stabilitate”, conchide Marie-Anne Cohendé.

Rămâne de văzut ce formă de scrutin proporţional ar putea să fie adoptat – integral, parţial, mixt sau cu primă majoritară. Există multe opţiuni, iar efectele lor asupra jocului politic sunt diferite.

Mulţi se tem că un scrutin proporţional poate conduce la o îndepărtare a deputaţilor de teren.

Candidatul în alegerile prezidenţiale din 2027 Édouard Philippe l-ar putea susţine, ”dacă se restabileşte posibilitatea cumulării unui mandat executiv local cu mandatul parlamentar”, declara el într-un interviu acordat marţi Le Point.

”Să ne ferim de un tip de scrutin care ar lăsa posibilitatea statelor majore ale partidelor politice pariziene de a construi liste de candidaţi fără legătură cu realităţile politice locale”, avertizează fostul premier.

O modificare a tipului scrutinului legislativ ”poate că este un principiu al realităţii”, observă fără prea mult entuziasm unul dintre apropiaţii acestuia, sub protecţia anonmatului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Ehe, in Franta s-a dus si jongleria cu tipul de vot in functie de nevoi (ceva-ceva stim si in Romania despre asta).
    In Franta, adevarata problema a partidelor… traditionale este (si mai ales va fi) ca s-a ajuns la momentul in care partidul lui Le Pen iese pe primul loc in orice simulare de sistem de vot. Degeaba ” reconsidera” si „reevalueaza” ei sistemele de vot folosite, deja. Au cam pus-o…