G4Media.ro

Invadarea Ucrainei amenință să submineze stabilitatea în întreaga lume, nu doar în…

Sursa foto: Captură video

Invadarea Ucrainei amenință să submineze stabilitatea în întreaga lume, nu doar în Europa – șeful Statului Major al armatei americane

Șeful Statului Major al Statelor Unite, generalul Mark Milley, a declarat că lumea asistă la „cea mai mare amenințare la adresa păcii și securității în Europa și poate a lumii” din ultimele decenii, din cauza invaziei rusești din Ucraina, potrivit CNN.

„Invazia rusă din Ucraina amenință să submineze nu doar pacea și stabilitatea europeană, ci și pacea și stabilitatea globală pe care părinții mei și generațiile de americani au luptat atât de mult pentru a le apăra”, a declarat Milley.

Oficialul american a spus că SUA se află „într-un punct de inflexiune geostrategică foarte critic și istoric”, în care armata americană trebuie „să își mențină disponibilitatea și să se modernizeze pentru viitor”, în același timp.

„Dacă nu facem acest lucru, atunci riscăm securitatea generațiilor viitoare”, a adăugat Milley.

El le-a spus parlamentarilor că lumea devine „mai instabilă”, în cadrul unei audieri a Subcomisiei pentru credite a Senatului privind bugetul apărării, care a avut loc marți.

„Potențialul pentru un conflict internațional semnificativ între marile puteri este în creștere, nu în scădere”, a spus Milley.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. vei recunoaste un mare maresal prin falcile sale gigantice

  2. Stati linistiti ca ministrelul apararii de la noi e pregatit „sa traim cu rusii”. Oare cine va fi carne de tun, daca Rusia ataca Romania? Ca ei au tunuri, iar noi avem carne…

  3. Ai vrut probabil să te intitulezi „stoljenițîn” mă dizidentule…..relax my friend, rușii s-au rupt in cur in UA,cum ar putea să tragă cu tunul in tot NATO,care este omniprezent in Romania?

  4. Da mă buldogule, și nici nu va convine un conflict international. Atlanticul va apăra de un eventual război european pe care sunteți nerăbdători să îl începeți. Deocamdată vă faceți mâna în Ucraina, porci nenorociți ce sunteți.

    • mars ma de distrus de aici! rusii sunt in ucraina si au inceput totul, nu americanii. mai a lu pigus!

  5. „pacea și stabilitatea globală pe care părinții mei…” da in irak, afghanistan, serbia, primavara araba, alimentarea monarhiilor si gruparilor teroriste din orientul mijlociu cu arme, etc. Curat pace si stabilitate globala. Macar US ar putea spune ca din momentul asta am putea face toti lucrurile mai bine, sa fie momentul zero.