Investigație Atlatszo: 5 milioane de euro pe an de la Budapesta pentru trustul media maghiar din Transilvania
Finanțare record din partea guvernului maghiar: Asociația pentru Spațiul Media Transilvan a primit 20 de milioane de euro în câțiva ani. În aplicațiile asociației găsim date vagi și confuze despre audiență, în bugete sunt prevăzute linii de sute de mii de euro pentru „alte servicii”, iar dezvoltările promise nu s-au concretizat până acum.
În trei ani și jumătate, până la sfârșitul lunii iunie 2021, Asociația pentru Spațiul Media Transilvan a primit de la guvernul maghiar granturi de 7,45 miliarde de forinți (la cursul de schimb actual 20 milioane euro). Datorită acestor fonduri, în câțiva ani asociația, până atunci necunoscută, a devenit, de departe, cel mai mare trust media din presa maghiară din Transilvania, cu un portofoliu atât de extins, încât e mai ușor să enumerăm organizațiile media care nu fac parte din aceasta.
Nu e ușor ne alcătuim o imagine despre mărimea acestei sume. În comparație, suma anuală acordată de guvernul român minorității maghiare – sumă care este de facto bugetul UDMR-ului – este tot 5-6 milioane de euro, adică se compară cu granturile primite anual de această asociație.
Dacă ne uităm la bilanțul pe anul 2020, asociația a avut venituri de 18,2 milioane de lei (3,6 milioane EUR). Asemenea venituri au doar marii jucători pe piața media din România, piață care este mult mai mare decât cea a comunității maghiare.
În ciuda finanțării generoase, nu găsim nici urmă de dezvoltările promise la începutul anului 2018, cum ar fi „web-ul maghiar transilvănean de secolul XXI, Transilvania 3.0”. Din câte știm, numărul și salariile jurnaliștilor care lucrează pentru grup nu au crescut în mod spectaculos (de fapt, din cauza pandemiei salariile au fost reduse cu 25% pentru câteva luni în 2020), rețeaua proprie de distribuție a grupului a fost desființată, o serie de ziare locale au fost comasate în cotidianul regional Székelyhon.
Deși se vorbește de dezvoltare digitală spectaculoasă de ani buni, acestea nu sunt ușor de găsit – dacă nu ne mulțumim cu canalul YouTube al portalului Székelyhon, care să ducă presa maghiară în secolul 21.
„Această perioadă a încetinit dezvoltările, dar lucrăm pentru a le revigora. Vom continua să ne dezvoltăm, să ne extindem și să creștem, nu am renunțat la aceste lucruri”, ne-a răspuns la întrebări președintele Asociației, László Árpád Mohácsi. Răspunsul lui Mohácsi este publicat la sfârșitul acestui articol.
Victima colaterală a războiului Orbán-Simicska
Istoria trustului de presă maghiar din Transilvania a început în 2018, când Udvarhelyi Híradó SRL, o companie apropiată de oligarhul maghiar Lajos Simicska, a intrat în faliment. Mult timp Simicska a fost principalul oligarh al Fidesz: fost coleg de cameră al lui Viktor Orbán și cu un talent înnăscut pentru afaceri, el se ocupa cu tot ce însemna bani de partid.
Gradual, Simicska a devenit atât de puternic în guvern, încât influența lui a început să-l deranjeze pe Orbán. În 2015 cei doi au intrat într-un conflict deschis, guvernul maghiar blocând accesul firmelor lui Simicska la lucrări finanțate din bani publici. Ca urmare Simicska a fost nevoit să renunțe la averea sa.
Revenind la Udvarhelyi Híradó SRL: după ce a început conflictul, Simicska a refuzat să finanțeze această firmă prin intermediul Fundației „Fără frontiere pentru presa maghiară”. Însă nici guvernul maghiar nu a mai sprijinit această fundație, temându-se că banii vor ajunge în cele din urmă la fondatorul Simicska.
Situația financiară precară a Udvarhelyi Híradó SRL a mai fost înrăutățită și de managementul defectuos al conducerii de atunci. Împotriva directorului general al societății a fost depusă o plângere penală pe baza unui raport al unui auditor independent.
Ziarele din Secuime salvate prin manevre atent planificate
Guvernul ungar nu a lăsat totuși să se destrame firma care administra mai multe cotidiene (ziarul regional Krónika, și ziarele locale Vásárhelyi Hírlap, Csíki Hírlap, Gyergyói Hírlap, Udvarhelyi Híradó), un săptămânal (Erdélyi Napló) și unul dintre cele mai vizitate portaluri de știri din presa maghiară din Transilvania (szekelyhon.ro).
Manevrele atent planificate s-au desfășurat în mod discret la sfârșitul anului 2017 și începutul anului 2018, unul dintre principalii promotori fiind părintele intelectual și „ambasadorul neoficial” al trustului de presă transilvănean, Szilárd Demeter, născut în Secuime, și care lucra deja de mai mulți ani la un think tank apropiat guvernului maghiar.
Primul pas era un sprijin financiar de 1,45 miliarde de forinți (4,5 milioane de EUR) acordat unei asociații necunoscute până atunci, Asociația pentru Spațiul Media Transilvan (Erdélyi Médiatér Egyesület) pe 27 decembrie 2017.
Pasul al doilea s-a întâmplat pe 6 ianuarie 2018: Asociația pentru Spațiul Media Transilvan, dispunând deja de capital, a cumpărat acțiuni de 5% dintr-o mică firmă din Odorheiu Secuiesc, Prima Press SRL, administratorul Príma Rádió, aflat în proprietatea omului de afaceri János László.
Pe data de 8 ianuarie, Prima Press SRL a angajat peste 160 de lucrători ai Udvarhelyi Híradó SRL, aflat în faliment. Câteva zile mai târziu, pe 12 ianuarie, János László și-a vândut partea, iar Asociația pentru Spațiul Media Transilvan a devenit proprietar unic al firmei.
Iluziile s-au risipit repede
Cine ar fi crezut în 2013, la înregistrarea Asociației pentru Spațiul Media Transilvan, că în mai puțin de cinci ani va deveni principalul actor al presei maghiare din Transilvania? Inițial, asociația a avut un singur scop: publicarea portalului de analiză și opinie Főtér.ro, cu un venit anual de aproximativ 600.000 de lei (120.000 de euro), sumă care a provenit, în cea mai mare parte, din granturi din Ungaria.
„Scopul nostru a fost să reprezentăm diferite subiecte pe o axă de dreapta-stânga și să ajutăm astfel dezbaterea publică în societatea maghiară din Transilvania”, a declarat István Szakáts, un activist care a fost pentru scurt timp președinte al asociației, la înființarea acesteia.
El își amintește că în prima aplicație portalul Főtér a fost încă definit clar ca un organ de presă care nu era de dreapta, dar apoi și-a dat seama că jurnaliștii de dreapta începeau să predomine în asociație și printre autorii Főtér, de aceea Szakáts a părăsit asociația.
Următorul președinte al asociației a devenit László Árpád Mohácsi, fotograf și grafician, fost membru al biroului de europarlamentar al lui László Tőkés (în aceeași perioadă, Szilárd Demeter era șeful de cabinet al lui Tőkés).
Mohácsi nu are experiență deosebită ca jurnalist sau manager media. În fotografiile de pe Facebook, el poate fi văzut în compania organizatorilor Universității de Vară Tusványos, a activiștilor Partidului Popular Maghiar din Transilvania și a lui Szilárd Demeter.
Portofoliul continuă să crească permanent
După manevrele de la începutul anului 2018, Asociația și-a continuat achizițiile. În această primăvară, de exemplu, au cumpărat Radio GaGa din Târgu Mureș, unul dintre proprietarii postului fiind fostul senator UDMR György Frunda.
Cea mai mare firmă aparținând asociației este Prima Press SRL, care deține marea majoritate a angajaților trustului media: 189 de persoane, și care publică majoritatea organelor media din grup. Societăți mai mici sunt Agotika Invest SRL, Friss FM din Sfântu Gheorghe și Kelet Info SRL din Gheorgheni, deținătoarea licenței pentru Fény TV. Anterior, o serie de alte publicații au aparținut Editurii Varjúvár SRL care s-a desființat, iar personalul angajat acolo a fost preluat de Asociația pentru Spațiul Media Transilvan.
Managementul grupului și vânzarea de spații publicitare este asigurată de o societate înființată în acest scop, Transversum SRL. Această firmă este deținută doar parțial de către asociație: 20% din acțiuni e deținută de o firmă din Ungaria, Magyar Médiaszolgáltatást Támogató Központ Nonprofit Kft.
Cele aproximativ 30 de canale media din portofoliul asociației sunt enumerate pe site-ul Transversum, care vinde spații publicitare: pe lângă cotidienele și site-urile acestora, portofoliul include, de asemenea, și posturi de radio comerciale, un portal de locuri de muncă, o revistă pentru femei, un supliment cultural, televiziune locală și chiar un serviciu de teletext.
Publicitate: 10% din venituri
E dificil de estimat suma veniturilor independente de guvernul maghiar. Nu avem date privind veniturile din vânzarea publicațiilor tipărite. Însă cifra de afaceri al Transversum SRL, care se ocupă cu vânzarea de publicitate, era de 2,2 milioane de lei în 2019.
Anul trecut cifra de afaceri al firmei a scăzut la 1,6 milioane de lei probabil din cauza pandemiei, însă această pierdere a fost parțial compensată prin sumele primite ca parte a campaniei anti-COVID al guvernului. Potrivit datelor publicate de ExpertForum, firmele aparținând trustului de presă au primit aproximativ 250 mii de lei până la finalul 2020.
Aceste venituri de 1,8-2,2 milioane de lei reprezintă aproximativ 10-15% din veniturile trustului. Acest aspect este important pentru că la început s-a promis că firmele media își vor reduce costurile de funcționare, iar trustul de presă va deveni independent financiar pe termen mediu.
Deși la început asociația a cumpărat în principal organe media afiliate opoziției UDMR, mai târziu acest lucru s-a schimbat. Portofoliul și mijloacele de informare asociate includ aproape toate organele de presă locale care nu sunt deținute direct de UDMR.
Opinii critice față de guvernul maghiar nu pot fi publicate
În ciuda ofertei mediatice aparent bogate, consumatorii media maghiari din Transilvania nu au prea multe opțiuni: pot urmări fie organele de presă gestionate de Asociația pentru Spațiul Media Transilvan, fie cele finanțate de UDMR, adică Erdélyi Magyar Televízió (Televiziunea Maghiară Transilvană) și Erdély FM, gestionate de Fundația Jenő Janovics, și maszol.ro, publicat de Fundația Progress.
În principiu, finanțarea redacțiilor maghiare ale televiziunii și a radioului public ar trebui să fie independentă de politică, însă conducătorii acestora sunt, de asemenea, numiți în mare parte pe criterii politice de către UDMR.
Deși mulți s-au temut că banii din Ungaria vor însemna apariția unei propagande pro-guvernamentale strict centralizate după modelul de la Budapesta și în Transilvania, nu există niciun semn că acest lucru s-ar fi întâmplat.
Potrivit surselor noastre, important nu e ceea ce se poate scrie, ci mai degrabă ceea ce nu: nicio voce critică la adresa guvernului maghiar nu poate apărea în publicațiile trustului de presă. Deși în trecut au existat exemple de materiale critice la adresa UDMR, și acestea au dispărut în timpul campaniilor electorale din ultimii ani.
Am auzit în repetate rânduri că achizițiile Asociației pentru Spațiul Media Transilvan sunt de fapt un nou instrument de a controla UDMR-ul.
Citește integral pe Atlatszo
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
26 comentarii