Investigație: Moldova, afectată puternic de un mega-proiect energetic al Ucrainei pe Nistru. Experții avertizează că vor apărea probleme cu apa potabilă, dar și cu poluarea
O investigație a Balkan Investigative Reporting Network (BIRN) și a Centrului de Investigații Jurnalistice din Republica Moldova (CIJM) demonstrează că, în ciuda intențiilor declarative de a se așeza la masa tratativelor pentru a discuta problemele de mediu de pe fluviul Nistru, principala sursă de apă potabilă a Republicii Moldova, autoritățile ucrainene continuă lucrările pentru lărgirea albiei fluviului în amonte în scopuri energetice. Acest lucru va determina accentuarea problemelor de mediu pentru Republica Moldova, cu un impact devastator, spun specialiștii, asupra florei și faunei din Nistru.
Investigația urmărește lucrările efectuate pe Nistrului de către Ucraina și planurile Kievului legate de Centrala Hidroelectrică de Acumulare ce va cuprinde șapte unități hidraulice cu o capacitate totală de 2.268 megawați, ceea ce ar face din aceasta cea mai mare astfel de centrală din Europa și a șasea ca mărime din lume.
Studiile arată că actualul Complex Hidroenergetic Nistru are deja un impact major asupra debitului, calității apei și diversității biologice a fluviului Nistru – principala sursă de apă potabilă pentru aproape opt milioane de oameni din Ucraina și Moldova. Cu toate acestea, Kievul intenționează să continue extinderea complexului, căutând să-și asigure independența energetică.
Pe 17 august, prim-ministrul Ucrainei, Denis Șmigal, a aterizat cu elicopterul în satul Vasilivka, în regiunea Cernăuți din nord-vestul Ucrainei, pe un heliport special amenajat lângă ceea ce a devenit unul dintre cele mai strategice proiecte ale țării sale – Centrala Hidroelectrică de Acumulare prin Pompare Nistreană.
Această structură uriașă construită pe malul vestic al Nistrului, conectată prin ceea ce arată ca niște tentacule de beton de un bazin imens din promontoriul din apropiere, lângă satul Vasilivka, este o componentă-cheie a strategiei energetice a statului ucrainean până în 2035 menită să promoveze securitatea și stabilitatea energetică a acestei țări.
Atunci când va fi finalizată Centrala Hidroelectrică de Acumulare va cuprinde șapte unități hidraulice cu o capacitate totală de 2.268 megawați, ceea ce ar face din aceasta cea mai mare astfel de centrală din Europa și a șasea ca mărime din lume.
Designul său este prezentat ca „unic” de către autoritățile ucrainene deoarece funcționează în regim de pompă-turbină, ceea ce permite utilizarea energiei acumulate pe timp de noapte pentru a genera energie electrică în orele de vârf.
Mai exact, noaptea unitățile hidraulice pompează apă din Nistru în Bazinul superior, consumând astfel surplusul de energie electrică ieftină din rețelele electrice. Dimineața, în orele de vârf, aceeași cantitate de apă poate fi deversată înapoi în Nistru prin intermediul generatoarelor, producând energie electrică.
„Astăzi avem un eveniment excepțional – lansarea celui de-al patrulea generator al Centralei Hidroelectrice de Acumulare prin Pompare Nistreană”, a spus Șmigal, citat de agenția de presă Ukrinform, funcționarilor și reporterilor prezenți la eveniment.
„Această [a patra] unitate va asigura funcționarea fiabilă a sistemului energetic al Ucrainei în perioadele de vârf. Ucrainenii vor primi surse fiabile de energie electrică și energie curată. Cel mai important, Ukrhydroenergo are o responsabilitate socială importantă de furnizare de energie electrică utilizată în prezent de cetățenii Ucrainei, iar acest lucru ne permite să vorbim despre un tarif la energie electrică mai ieftin”, a subliniat Șmigal.
Premierul ucrainean a remarcat, de asemenea, rolul important pe care îl va avea centrala în integrarea sistemului energetic al Ucrainei în cel al Europei, mai precis, Rețeaua Europeană a Operatorilor de Sisteme de Transport, sau ENTSO-E, care reprezintă 42 de operatori de sisteme de transport de energie electrică din 35 de țări europene.
Cu toate acestea, pentru vecinul Ucrainei, Republica Moldova, care se află în aval de Nistru, beneficiile acestei centrale hidroelectrice și ale celorlalte construcții ale Complexului Hidroenergetic Nistrean sunt altele, iar acțiunile guvernului ucrainean față de acest proiect-cheie energetic național sunt secrete, netransparente și uneori înșelătoare.
Importanța Nistrului pentru Moldova este uriașă. Aproximativ 437 de kilometri din lungimea totală a fluviului, de 1.362 de kilometri, se află în granițele Moldovei, în timp ce o secțiune de 220 de kilometri este împărțită între Ucraina și Moldova. Bazinul Nistrului din Republica Moldova acoperă cea mai mare parte din suprafața țării, circa 59 la sută, cu 2,74 milioane de locuitori în zona sa, și este principala sursă de apă potabilă pentru cetățeni.
Cu toate acestea, conform concluziilor preliminare ale unui studiu privind impactul social și de mediu al Centralei Hidroelectrice de Acumulare, comandat de PNUD Moldova și publicat în iunie, centrala are deja un efect foarte dăunător atât asupra calității apei din Moldova, cât și asupra întregului habitat format din floră și faună.
Iar investigațiile BIRN au arătat că, în ciuda declarațiilor companiei de stat ucrainene care exploatează Centrala, pe teritoriul Ucrainei au loc de fapt activități de lărgire a albiei în amonte, care împreună cu finalizarea celui de-al patrulea generator vor contribui la reducerea debitului Nistrului și la intensificarea poluării fluviului, punând în pericol alimentarea cu apă potabilă a Moldovei și a regiunii Odesa din sud-vestul Ucrainei.
„Cele mai probabile consecințe [ale funcționării simultane a tuturor celor patru generatoare] vor fi producerea unei amplitudini mai mari a nivelurilor zilnice de apă și degradarea în continuare vieții vegetale și animale a fluviului. Aceasta înseamnă o deteriorare a capacității de autocurățare a râului și, în consecință, o creștere a poluării, deoarece râul nu se poate apăra de astfel de fenomene”, avertizează Ilya Trombitsky, director executiv al Asociației Internaționale a Păstrătorilor râului Nistru „Eco-Tiras”.
Origini staliniste
Proiectul masiv de construire a centralelor hidroelectrice pe Nistru a fost de fapt conceput în 1945, pe vremea dictatorului sovietic Iosif Stalin. După ce Ucraina și-a declarat independența în 1991, guvernele care s-au succedat la conducerea Ucrainei postsovietice și-au propus să o finalizeze.
Centrala Hidroelectrică de Acumulare prin Pompare Nistreană face parte din Complexul Hidroenergetic Nistrean, care constă din alte două hidrocentrale – nr. 1 și nr. 2 – și trei lacuri uriașe.
Hidrocentrala nr. 1 este situată în orașul Novodnistrovsk. Construcția acestei centrale a început în 1973, iar ultimul generator, al șaselea, a intrat în funcțiune în 1983.
Hidrocentrala Nr. 2 este situată în aval, în apropierea localităților Nagoreany (Ucraina) și Naslavcea (Republica Moldova). Această construcție a fost ridicată pe fostul baraj Naslavcea și are trei generatoare.
Lacul de acumulare Nistrean a fost construit între 1981 și 1987 și are o capacitate de trei miliarde de metri cubi. Prin comparație, râul Prut, al doilea ca mărime din Moldova, are un debit anual de doar două miliarde de metri cubi.
Rezervorul de stocare sau tampon este format din cele două baraje – Hidrocentrala Nr. 1 și Hidrocentrala Nr. 2 – cu o lungime de aproximativ 20 de kilometri și o capacitate de 40 de milioane de metri cubi.
Bazinul superior se întinde pe o suprafață de 250 de hectare, echivalentul a aproximativ 156 de stadioane de fotbal. Are 35 de milioane de metri cubi de apă, asemănător celui mai mare lac de acumulare din Republica Moldova, lacul Ghidighici. Lacurile de acumulare Nistrean și cel tampon au fost construite pe albia Nistrului, în timp ce Bazinul superior este situat pe deal, deasupra satului Vasilivka.
Instalațiile hidroelectrice existente ale Ucrainei pe Nistru, toate operate de Ukhydronenergo, sunt concentrate la doar 20–30 de kilometri în amonte de granița cu Republica Moldova.
Hidrocentrala nr. 2 și o parte a lacului de acumulare sunt situate pe teritoriul Republicii Moldova, care este administrat de Ucraina. Împreună, aceste trei construcții produc patru miliarde de kilowați-oră (kWh) pe an, echivalentul întregului consum anual de energie electrică al Moldovei (fără regiunea separatistă Transnistria).
Potrivit Kievului, Centrala Hidroelectrică de Acumulare prin Pompare Nistreană este un obiectiv crucial pentru sistemul energetic al țării. Acesta asigură funcționarea regulată a celor patru centrale nucleare ale țării.
În plus, Centrala consumă și stochează excesul de electricitate produs de centralele nucleare pe timp de noapte și generează energie electrică în orele de vârf. De asemenea, Ucraina și-a dezvăluit intențiile de a exporta o parte din energia electrică produsă în Republica Moldova și România.
Garduri, drumuri și fântâni uscate
Aliona, 50 de ani, vânzătoare la un magazin din Vasilivka, nu a înțeles exact scopul vizitei recente a primului ministru ucrainean Șmigal. „A venit cu elicopterul. Abia după aceea au început să ne asfalteze străzile. Înainte, era asfalt, dar cu multe gropi”, își amintește Aliona.
Localnicii din Vasilivka, care numără aproximativ 1.000 de locuitori, nu par deosebit de entuziasmați de hidrocentrala ridicată în mijlocul lor. Cea mai mare problemă pentru ei imediat după începerea construcției centralei și a Bazinului superior a fost dispariția apei potabile din fântâni. „Pentru cei care au rămas fără apă, conducerea centralei hidroelectrice le-a construit apeduct”, spune Aliona.
De asemenea, conducerea hidrocentralei a recompensat localnicii pentru lipsa apei din fântâni cu drumuri bune și apeducte. Drumurile sunt o raritate în această parte a Ucrainei; celelalte localități din zonă au infrastructura subdezvoltată sau total absentă. Întreaga infrastructură rutieră este concentrată în jurul diverselor construcții ale Complexului Hidroenergetic Nistrean.
Importanța acestui proiect strategic impus oamenilor din Vasilivka se observă prin regimul de securitate sporită în zonă. Multe indicatoare de securitate amplasate pe garduri înalte de sârmă ghimpată avertizează trecătorii că se află într-o zonă cu trafic restricționat, unde este interzis să fotografiezi, să filmezi și să folosești drone. Gardurile păzesc și Bazinul Superior – un bazin de apă vast, atrăgător, plin ochi cu apă, situat pe malul de vest al Nistrului.
Continuare pe anticoruptie.md
Investigația a fost realizată de Ilie Gulca și Mădălin Necșuțu
Foto: Lucrările de lărgire a albiei râului Nistru continuă pe teritoriul Ucrainei în amonte de localitatea de graniță Naslavcea din nordul Republicii Moldova. Sursă/credit Mădălin Necșuțu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii