G4Media.ro

Investigație: Transnistria, alimentată cu combustibil din Rusia de un offshore elvețian via…

Sursa/Ministerul Apărării din regiunea separatistă transnistreană a Republicii Moldova

Investigație: Transnistria, alimentată cu combustibil din Rusia de un offshore elvețian via România

Portalul Anticorupție.md scrie în cea mai nouă investigație a sa despre o schemă complexă prin care regiunea separatistă transnistreană se aprovizionează cu combustibili. Schema începe din portul rusesc Novorossisk de la Marea Neagră, trece prin România prin portul Constanța și apoi este transportată în Republica Moldova și regiunea separatistă transnistreană. Afacerea este coordonată de un offshore elvețian, condus de un cetățean sârb. Acest mic trader din Eleveția este acuzat că ar câștiga licitații importante cu companiile de stat din Rusia.

Mai mult, în toată această poveste a transporturilor de combustibili în Transnistria, care alimentează inclusiv Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR) din stânga Nistrului, cât și misiunea sa de „pacificatori”, a fost implicat și fostul ministru al Apărării din Republica Moldova, Alexandru Pînzari, anchetat în prezent pentru fapte de corupție și abuz în serviciu.

Cu alte cuvinte, firma ministrului Apărării din Republica Moldova, în care fiul său Artiom Pânzari era folosit ca paravan în acte, transporta motorină pentru tehnica de luptă a rușilor din Transnistria.

Potrivit unui răspuns oferit de Serviciul de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova pentru Centrul de Investigații Jurnalistice din Moldova (CIJM), schema transportării de combustibili în regiunea separatistă transnistreană începe din portul rusesc Novorosiisk de la Marea Neagră.

De aici produsele petroliere sunt transportate pe cale maritimă până în Portul Constanța din România, la societatea comercială Oil Terminal.

Intermediarul afacerii este firma elvețiană Euronova Energies SA cu sediul la Geneva, deschisă în 2013, care are drept activitate comerțul, transformarea, stocarea și transportarea produselor generatoare de energie, în particular produse petroliere și derivate de produse de petroliere în nume propriu sau în calitate de agent.

Publicația specializată în comerțul cu petrol, Energy Intelligence, susține că Euronova Energies SA este o companie puțin cunoscută, care a câștigat mai multe licitații pentru volume de petrol din zona munților Urali, organizate de compania rusească de stat Zarubezhneft la bursa Spimex din Sankt-Petersburg în 2021.

Continuare pe Anticoruptie.md

Foto-simbol: Un vehicul militar de origine sovietică din dotarea paramilitarilor transnistreni, sprijiniți de forțele ruse în stânga Nistrului. Sursa/Ministerul Apărării din regiunea separatistă transnistreană a Republicii Moldova

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Statudin care isi are originea nazismyl, trebuie urmarit cu mare atentie.
    Orice derapaj in ceea ce priveste democratia, in statele de origine a fascismo-nazismului (italia, austria, germania,), trebuie drastic sanctionata atat pe plan intern cat si international, atat la nivel de institutii cat si la nivel personal.
    Sa ne amintim ce au facut italia, austria si germania acum 80 de ani si sa facem totul pentru ca istoria sa nu se repete.

  2. SRI si SIE dorm in papuci cand e vorba despre treburi serioase, cum ar fi traficul de combustibil rusesc catre Transnistria prin Romania, dar sunt foarte ocupate cu instalarea guvernului PSD-PNL-UDMR, la ordinul faraonului de la Cotroceni!
    PS. Postacii de partid sa se abtina, pentru ca este foarte clar cine trage sforile pentru marionete precum Ciolaku sau Citu…

  3. Motorina americanilor ajunge la rusi via Romania.