G4Media.ro

Investiții de 8 milioane de euro, asigurate de Guvernul Ungariei pentru reabilitarea…

sursa: Captura/ Facebook

Investiții de 8 milioane de euro, asigurate de Guvernul Ungariei pentru reabilitarea clădirilor în care funcționează Liceul „Bolyai Farkas” şi Colegiul Reformat din Târgu Mureş

Clădirile care adăpostesc Liceul „Bolyai Farkas” şi Colegiul Reformat din Târgu Mureş au fost reabilitate în urma unei investiţii de peste 8 milioane de euro suportată de către Guvernul Ungariei, relatează Agerpres. 

Prezent la evenimentul de recepționare a lucrărilor, președintele UDMR Kelemen Hunor a declarat că o şcoală nou construită sau una mai veche, care a fost consolidată şi modernizată, reprezintă o dovadă de încredere în viitor.

„Când construim o şcoală nouă, când le consolidăm pe cele vechi sau punem bazele unor noi şcoli, dovedim că avem încredere în viitor, precum şi predecesorii noştri au avut încredere în viitor. Nu şi-au făcut griji, ci au acţionat. Suntem o generaţie care acţionează, avem generaţii în urma noastră care, de asemenea, au avut iniţiativa şi da, acestea sunt explicaţiile care arată cum am fost în stare să rămânem o comunitate puternică aici, la periferie, chiar şi după sute de ani, dar puterea trebuie să vină mereu din interior. Şi în acest caz puterea a venit din interior, iar sprijinul în cazul reabilitării Colegiului Reformat, a Colegiului ‘Bolyai Farkas’ a venit din exterior. Şi trebuie să mulţumim Guvernului Ungariei pentru sprijinul acordat”, a declarat Kelemen Hunor, potrivit traducerii asigurate de către UDMR.

Vicepremierul a arătat că istoria acestei şcoli din Târgu Mureş, cu o tradiţie de 450 de ani, are o însemnătate deosebită pentru maghiarii din Transilvania.

sursa foto: Colegiul Reformat

„Aceasta este o regiune în care există bifurcaţii de drumuri, unde trebuie să alegi întotdeauna încotro s-o iei. Aceasta este o regiune în care viaţa trebuie reluată de nenumărate ori, unde ceea ce am construit a fost distrus de nenumărate ori, iar de fiecare dată trebuie să fim capabili să reconstruim. Aceasta este o regiune a noilor începuturi şi a construirii, iar istoria de mai bine de 450 de ani a acestei şcoli ne demonstrează, ne reflectă acest fapt. Cunoscând întâmplările, nici nu ştim încă ce ne aşteaptă. Nu ştim în faţa căror provocări ne aflăm, dar ştim că în faţa multelor provocări, pe lângă multele decizii şi în urma multelor decizii, povestea aceasta are, totuşi, şi părţi pozitive”, a subliniat liderul UDMR.

Kelemen a arătat că şi în prezent Liceul „Bolyai Farkas” şi Colegiul Reformat au rămas între cele mai moderne şcoli din Transilvania.

sursa foto: Captura video

„Dar nu faptul de cât de modernă este instituţia de învăţământ este important, de cum sunt zidurile, ci important este ce se află dincolo de aceste ziduri. Care este acel spirit pe care şcoala îl poate preda generaţiilor viitoare. Astăzi, aceste două şcoli din această clădire reînnoită sunt ca doi fraţi care concurează între ei, iar astfel încurajează generaţiile tinere să aibă o performanţă cât mai bună”, a afirmat Kelemen Hunor.

Adresându-se elevilor, liderul UDMR le-a spus că învaţă într-o şcoală cu un trecut considerabil şi le-a cerut să păstreze tradiţia.

„Astăzi mulţi vor să şteargă istoria. Mulţi o consideră desuetă şi consideră că nu avem nevoie de ea. Dar ce este tradiţia? Tradiţia înseamnă rădăcinile. Acele rădăcini, care hrănesc trunchiul şi coroana. Trunchiul nu poate trăi fără tradiţie, frunza nu va creşte fără rădăcini şi tradiţie. Tradiţia nu ne călăuzeşte întotdeauna. Tradiţia nu ne spune întotdeauna ce trebuie să facem, dar în mod sigur, fără tradiţie vom lua decizii greşite. Fără tradiţie, în mod cert, nu vom putea lua decizii bune la o cotitură de drum. De aceea păstraţi această tradiţie, lăsaţi ca rădăcinile să hrănească trunchiul, astfel încât să poată înverzi coroana. Îndoiţi-vă, puneţi-vă întrebări, nu luaţi de bun tot ceea ce primiţi şi încercaţi să schimbaţi ceea ce are nevoie de schimbare, păstraţi-vă libertatea”, a subliniat Kelemen.

Politicianul le-a cerut tinerilor liceeni să nu îşi facă griji în privinţa viitorului, dar şi să citească mult şi să lege prietenii.

Clădirile care adăpostesc Liceul „Bolyai Farkas” şi Colegiul Reformat din Târgu Mureş, restaurate în urma unei investiţii de peste 8 milioane de euro suportată de către Guvernul Ungariei, au fost inaugurate, luni, de Ziua Reformei. La eveniment au participat şi secretarul de stat Potapi Arpad, însărcinat în cadrul Guvernului Ungariei pentru politicile referitoare la comunităţile maghiare din afara ţării, dar şi reprezentanţi ai Eparhiei Reformate din Ardeal şi alţi numeroşi invitaţi.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Cum ar spune dl Haos al nostru: „Educatia copiilor maghiari e prioritara”!!!
    Bravo, Orbane, rusine Dle Iohannis!!!!

  2. Aici e vorba de altceva.
    Cu banii sifonați din HU în RO, prin fel și fel de fundații și fonduri pentru așa ceva, o treabă de 1 mil euro se rezolvă, dar rămân 7 mi-l care se duc în stânga și în dreapta, unde trebuie.

    Pe puțin jumate înapoi la cine trebuie 🤫😉👌

  3. „”am fost în stare să rămânem o comunitate puternică aici, la periferie””
    Te crezi la periferie? Singuri v-ați dus acolo. Când vă enclavi.zați și o țineți langa pe a voastră.
    Învățământ le toate nivelurile in lb maghiară – unde vă găsiți de lucru daca nu știți românește?
    Budapesta dă bani ca că țină aici, să nu mergeți acolo. Sunteți masă de manevră.
    Auzi, periferie! Da ‘ duceți-vă in centru și încercați să vă înțelegeți cu cei de acolo, dacă vorbiți aceeași limbă.

  4. Valahul a lasat toate monumentele istorice dinTransilvania in paragina , Olteanul nespalat Ceaus-escu a distrus 90 % din cultura Transilvaneana ….

    • Si bine a facut. Pacat că numai atât, trebuia ras tot ce nu este românesc.