Investiţiile străine directe în Bulgaria au scăzut semnificativ în ritm anual
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de 1,24 miliarde de euro, echivalentul a 1,2% din PIB, dar comparativ cu perioada similară din 2023 cifra reprezintă un declin de 63,3%, arată datele publicate de Banca Naţională, informează Novinite, transmite Agerpres.
Numai în septembrie, fluxul net de investiţii străine directe a fost de 314,6 milioane de euro, un avans de 13,6% faţă de septembrie 2023.
În primele nouă luni din 2024 fluxul net de investiţii străine în sectorul imobiliar din Bulgaria a rămas negativ, la 5,8 milioane de euro, deşi este o uşoară îmbunătăţire faţă de un flux negativ de 13,2 milioane de euro, în perioada similară din 2023.
Profiturile reinvestite s-au situat la 1,17 miliarde de euro, un declin semnificativ faţă de nivelul de 2,88 miliarde de euro din perioada ianuarie-septembrie 2023.
Cele mai semnificative fluxuri nete de investiţii străine directe în primele nouă luni din 2024 au fost din Austria (399,1 milioane de euro), Ţările de Jos (350,9 milioane de euro) şi Grecia (221,4 milioane de euro).
Companiile şi persoanele fizice din Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux net de investiţii străine peste hotare de 416,4 milioane de euro, reprezentând 0,4% din PIB. Cifra este mai redusă decât nivelul de 510,4 milioane de euro, sau 0,5% din PIB, înregistrat în perioada similară din 2023.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank