Ioan Bell, un fost tractorist, este meșterul ceasului din turnul Bisericii Evanghelice din Cisnădie / „La anul, eu împlinesc 80 de ani, iar ceasul 600” / „Chiar dacă oamenii au ceas la mână sau pe telefon, tot cu ochii pe turnul bisericii stau”

Ioan Bell a fost tractorist și avea misiunea de a aproviziona cu lână Fabrica „Textila” din Cisnădie. În 1995 a devenit omul priceput la toate pentru Biserica Evanghelică din oraș, iar apoi a devenit omul care să ora exactă în oraș.

Istoria vieții sale a fost redată pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Sibiu, în seria ”oameni și locuri de poveste”, relatează Turnul Sfatului.

„Am învățat cum se trage ceasul, cum să-l îngrijesc și cum să fac ca tot timpul să arate ora exactă”, spune meșterul, amintind totodată că munca lui este importantă pentru comunitate: „Chiar dacă oamenii au ceas la mână sau pe telefon, tot cu ochii pe turnul bisericii stau”, povestește el.

Instalat pe cheltuiala comunității săsești, ceasul nu a fost accesibil decât celor care au contribuit cu bani. Astfel, doar pe trei dintre cele patru laturi ale turnului au fost instalate cadrane: „A fost o socoteală corectă: plătești, afli cât este ceasul”, spune Ioan Bell. De altfel, în multe locuri din Transilvania încă mai există expresia „plătim nemțește”, adică fiecare își achită partea.

Așa se face că locuitorii din direcția Șelimbărului nu puteau afla cât este ceasul, lucru care se întâmplă și în ziua de astăzi.

Totuși, ora exactă a ajuns la toți locuitorii Cisnădiei mulțumită clopotelor. „La și un sfert, bate o dată, la jumătate de două ori, la fără un sfert de trei ori, iar la fix de patru ori. În plus, clopotul cel mare bate câte o dată pentru fiecare oră. Adică, la 5 bate de 5 ori, la 12 de 12 ori și tot așa”, explică Herr Bell, căruia vizitatorii vorbitori de limbă engleză îi zâmbesc cu tâlc, făcând o paralelă între numele său și „bell”, cuvântul englezesc pentru clopot.

„Trei dintre cele patru clopote au fost topite in Primul Război Mondial și transformate în țevi de tun. Ele au adus moartea pe câmpul de luptă însă, în 1922, tunurile au fost duse la Sopron, în Ungaria, unde au fost topite și transformate din nou în clopote. Cel care nu a fost topit este acum cel mai vechi, datat 1661”, povestește el.