Ioan Mircea Pașcu va fi comisar european fără portofoliu / Juncker a refuzat să îi acorde locul lăsat vacant de Corina Crețu la Dezvoltare Regională
Fostul europarlamentar PSD Ioan Mircea Pașcu, propunerea guvernului de la București pentru funcția de comisar european în locul Corinei Crețu, nu va primi și un portofoliu, a anunțat vineri un purtător de cuvând al Executivului european.
Potrivit acestuia, președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, și-a motivat gestul prin faptul că timpul până la încetarea mandatului actualei Comisii, 31 octombrie, este prea scurt.
În aceeași situație este și Kadri Simson, propunerea Estoniei pentru a ocupa locul de comisar lăsat liber de Andrus Ansip.
”Pe 11 iulie, președintele (Comisiei – n. red.) i-a intervievat pe cei doi candidați pentru posturile de comisari interimari propuși de România și Estonia (…) El a decis să nu le aloce portofolii specifice celor doi având în vedere perioada scrută de timp rămâmasă până la finalul mandatului. Ei vor lua însă parte la activitățile Comisiei și vor avea permisunea să ia parte la proiectele de echipă. În scrisorile trimise celor doi comisari desemnați, președintele Juncker le-a reamintit responsabilitățile pe care le au în calitate de membri ai Comisiei, inclusiv obligația de a se supune celor mai înalte posibile standarde profesionale și etice”, se arată în declarația purtătoruluide cuvânt al Comisiei Europene.
Portofoliile comisarilor demisionari Corina Crețu, respctiv Andrus Ansip, au fost transferate săptămâna aceasta, cu titlu interimar, altor doi comisari europeni în funcție.
Astfel, portofoliul Politicii Regionale, deţinut de Corina Creţu, a fost preluat de comisarul în funcție pentru Politică de Vecinătate şi Negocieri de Extindere, Johannes Hahn. Acesta din urmă a mai fost comisar pentru Politică regională în precedenta Comisie Europeană, argument invocat acum pentru preluarea acestor atribuţii.
Portofoliul comisarului Andrus Ansip, Piaţa Unică Digitală, a fost preluat de către comisarul în funcție pentru Uniunea energiei şi vicepreşedinte al Comisiei Europene, Maros Sefcovic.
Votul în privința celor doi comisari nou-numiți va avea loc joi în plenul Parlamentului European.
Premierul Viorica Dăncilă i-a trimis, pe 8 iulie, preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, o scrisoare în care precizează că Guvernul îl propune pe Ioan Mircea Paşcu în calitate de comisar european interimar, după demisia Corinei Creţu.
În aceeași zi, un purtător de cuvând al Comisiei a anunțat respingerea de către Consiliul Uniunii Europene a propunerii făcute de Juncker ca portofoliile celor doi comisari europeni care au demisionat pentru a-şi prelua mandatele de eurodeputat, respectiv Corina Creţu (România) şi Andrus Ansip (Estonia), să fie preluate de alţi doi comisari europeni deja în funcţie, până la finalul mandatului actualei Comisii, pe 31 octombrie.
”În conformitate cu articolul 246 al Tratatului de Funcţionare a Uniunii Europene (TFEU), preşedintele Juncker a făcut o propunere legislativă ca pentru cele patru luni rămase din mandatul actualei Comisii Europene să nu fie înlocuiţi cei care au devenit membri ai Parlamentului European (Dl. Ansip şi Dna. Creţu). El a procedat astfel ţinând cont în special de implicaţiile bugetare”, a menţionat purtătorul de cuvânt.
”Regretăm decizia Consiliului de a nu accepta această propunere. Responsabilitatea pentru aceasta revine acum în întregime Consiliului”, a adăugat el.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii