Ioana Mihăilă, primită cu pâine și sare într-o localitate din Giurgiu: Cred că ce s-a întâmplat astăzi aici este suficient să ne arate că nu contează culoarea politică
Într-o vizită la un maraton al vaccinării, în localitatea Vedea din Județul Giurgiu, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a fost primită ceremonial, cu pâine și sare. Dat fiind că localitatea e condusă de o administrație liberală, Ioana Mihăilă a remarcat că „nu contează culoaea politică”, atunci când oamenii vor să se implice.
„Astăzi este o zi specială pentru locuitorii comunei Vedea. Sunt prezenţi în număr foarte mare, le mulţumim că au încredere, nici nu ar avea de ce să nu aibă încredere. Este clar pentru toată lumea că vaccinându-ne putem scăpa de pandemie şi putem reveni la viaţa noastră de dinainte. Cred că ce s-a întâmplat astăzi aici este suficient să ne arate că nu contează culoarea politică, că religia nu contează, că vârsta nu contează şi că dacă oamenii se implică, aşa cum a făcut-o domnul primar, şi domnul director de la DSP şi doamna doctor de familie, lucrurile merg spre bine. Da, nu e uşor, va fi din ce în ce mai dificil de acum înainte, pentru că trebuie să începem să vaccinăm în mediul rural mai activ şi mai mult, dar cred că prin astfel de exemple de bune practici vom reuşi până la urmă”, a spus ministrul Sănătăţii, citată de Agerpres.
Întrebată cum va fi convinsă populaţia să se vaccineze în perioada următoare pentru a avea o proporţie mai mare de persoane imunizate, ministrul a declarat că va începe o nouă campanie de comunicare.
„Suntem pe ultima sută de metri, împreună cu Guvernul, pentru a porni o nouă campanie de comunicare, dar, de asemenea, începem din nou să revenim la medicii de familie şi prin direcţiile de sănătate publică, pentru că, eu cel puţin, consider că acolo este şansa noastră de a ne creşte numărul de persoane vaccinate, colegii mei fiind de fapt cel mai aproape de comunitate şi de pacienţi”, a indicat Ioana Mihăilă.
Sursa Foto: G4Media.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
54 comentarii