Iohannis critică guvernul pentru lipsă totală de implicare și viziune în privința autostrăzilor care să lege Moldova de restul țării
Președintele Klaus Iohannis a criticat joi guvernul pentru ”lipsă totală de implicare și viziune în privința marilor proiecte de infrastructură”, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Iohannis a făcut aceste afirmații la întâlnirea cu reprezentanți ai asociațiilor „Moldova Vrea Autostradă”, „Împreună pentru A8” și „Pro Infrastructura”.
La întâlnire a fost abordată situația actuală a proiectului Autostrăzii Târgu Mureș–Iași–Ungheni, blocat de ani buni. Iohannis a denumit autostrada ”o prioritate națională” și a a spus că ”în pofida susținerii constante din partea Comisiei Europene și a disponibilității fondurilor europene necesare, nu există voință la nivel guvernamental pentru materializarea proiectului”.
”Referitor la realizarea tronsonului de autostradă Iași–Târgu Neamț prin parteneriat public-privat, Președintele României a precizat că decizia este criticabilă atât la nivelul Comisiei Europene, cât și la nivelul altor structuri de specialitate de la nivel european, pentru că dovedește o deprioritizare a investiției”, mai arată comunicatul Cotroceniului.
Foto: Administrația Prezidențială
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii