G4Media.ro

Iohannis, despre decizia coaliției PSD-PNL privind candidații la București: Cert nu este…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Iohannis, despre decizia coaliției PSD-PNL privind candidații la București: Cert nu este un mare succes al coaliției / Nu am fost consultat, pentru că nu am dorit să mă implic în aceste discuții / Cred că domnul ministru Burduja este un candidat redutabil

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, că decizia coaliției PSD-PNL de a renunțat la candidatul comun la Primăria București și a avea candidați separați „nu este un mare succes”.

  • UPDATE: Președintele Iohannis a mai declarat, ulterior, că nu vrea să dea calificative candidaților, dar a adăugat că Sebastian Burduja (PNL) este „un candidat redutabil”. Președintele a fost întrebat de jurnaliști dacă este de părere că Sebastian Burduja sau Gabriela Firea au mai multe șanse decât Cîrstoiu în competiția cu Nicușor Dan. „Nu vreau să dau calificative, dar cred că domnul ministru Burduja este un candidat redutabil”, a replicat Iohannis.

Declarațiile lui Klaus Iohannis:

Este un eșec al coaliției? Cert nu este un mare succes al coaliției, dar în rest prefer să nu comentez deciziile coaliției în materie de ales candidați și de felul în care se vor poziționa. Discuțiile în coaliție s-au purtat ieri și azi-noapte. Nu am fost acolo, ca să fiu în contact nemijlocit, am aflat rezultatele.

Important este ca această soluție de candidati separati pe București să nu ducă la niște lupte elctorale în interiorul coaliției care să se reflecte negativ în activitatea guvernamentală. Și cred că există capacitatea de a separa activitatea guvernamentală de campania electorală.

Toată lumea își amintește că crearea acestei coaliții a fost încurajată de mine, pentru că am avut nevoie de un guvern cu o stabilitate majoră în parlament pentru a trece România prin toate crizele. Ceea ce s-a întâmplat, deci obiectivul a fost atins, dar cred că are potențial această coaliție în viitor. Acum, în toiul campaniilor electorale, va fi mai complicat de a menține încrederea la cote maxime.

N-aș vrea să speculez despre șansele unui candidat sau altui candidat. Nu m-am implicat nici acum, nici înainte în deciziile din coaliție pe candidați, dar la sfârșitul negocierilor am fost informat.

Nu am fost consultat, pentru că nu am dorit să mă implic în aceste discuții.

Ar fi preferat varianta cu Cătălin Cîrstoiu candidat sau cu candidații separați Gabriela Firea și Sebastian Burduja? Prefer să lăsăm acest răspuns pe altădată.

Context. Liderii PSD și PNL au decis luni după 14 ore de negocieri să renunțe la candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu la Primăria București și să meargă cu candidați separați – Gabriela Firea și Sebastian Burduja. Propunerea candidaturilor separate a venit de la Marcel Ciolacu, potrivit surselor G4Media, ca urmare a clasării proaste în sondaje a lui Cîrstoiu și a problemelor de integritate ale acestuia, dar și pentru a salva voturile de partid, periclitate de un candidat respins de activul ambelor partide. Înainte de a decide să meargă cu candidați separați, Ciolacu și Ciucă au analizat și alte nume de potențiali candidați.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

9 comentarii

  1. Imbraca jacheta rosie si da o tura pe la Universitatii sa vedem cati mai aplauda.

  2. Iohannis asta este pentru mine cel mai detestabil om politic al ultimilor ani. Nu-l face pe Iliescu, dar se apropie. Ziceam de Ponta ca e arogant; sa ia lectii…

  3. Indiferent…inert…vid! Mister devine la fel de simpatic precum Iliescu…bleahh

  4. Cred ca mai bine taci…

  5. Și în 2020 mata ai avut încredere în cei 4 catindați PNL la Primăria Bucureștilor. Aha!

    • Vorbi mutu si zise ce putu..

  6. Cand ii vad fata, imi vine sa vomit

  7. „lupte elctorale în interiorul coaliției care să se reflecte negativ în activitatea guvernamentală” cu USR , nefiind in campanie, au creat tensiuni ….. e „induiosator” sa vezi atata grija pentru PEEESEEEDEEEE

  8. Cunoaștem faptul că Iohannis a ”încurajat” crearea coaliției, de care nu aș fi mândru în locul lui. Aceea mult invocată ”stabilitate” s-a dovedit a fi o perioadă în care s-au tras sforile, au ”expirat” niște dosare grele, s-au tras tunuri, dar mai ales a fost plină de demonstrații ale clientelei administrative, nemulțumită de modul în care a fost pusă la punct ”salarizarea unitară” din aparatul de stat. ”Stabilitatea” nu a reușit ”să treacă România prin toate crizele”, din contră, a avut partea leului în crearea acestor crize. Menținerea pensiilor speciale, a salariilor exorbitante în unele organe ale statului și în sectorul energetic, amânarea reformelor de ”slăbire” a aparatului de stat și a administrației teritoriale, pasarea greutăților pe economia reală, iată numai câteva din ”toate crizele” pentru care această coaliție, meșterită de Iohannis, este responsabilă.