G4Media.ro

Iohannis, în plenul PE: Ridicarea în martie a controalelor la frontierele aeriene…

Foto: BEN BORG CARDONA / AFP

Iohannis, în plenul PE: Ridicarea în martie a controalelor la frontierele aeriene şi maritime trebuie urmată în cel mai scurt timp de eliminarea controalelor de la frontierele terestre

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, în plenul Parlamentului European, că Uniunea Europeană rămâne, prin excelenţă, un spaţiu al liberei circulaţii iar ridicarea, în martie, a controalelor la frontierele aeriene şi maritime trebuie urmată, în mod firesc, în cel mai scurt timp, de eliminarea controalelor de la frontierele terestre, pentru că doar astfel vom avea reflectarea corectă şi concretă a contribuţiei pe care România o aduce la consolidarea securităţii întregii Uniuni, transmite News.ro.

”Vă mulţumesc, doamnă Preşedinte Metsola, pentru că mi-aţi oferit ocazia de a reveni în centrul democraţiei europene, la începutul unui an crucial pentru viitorul Uniunii Europene! Ca şi în urmă cu cinci ani, când m-am adresat plenului Parlamentului European, vreau să reafirm încrederea mea şi a poporului român în valoarea acţiunii europene unite şi solidare, în puterea incontestabilă a „unei singure Europe”, a spus preşedintele în plenul Parlamentului European.

Şeful statului a arătat că ”efectele pandemiei, războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, conflictul din Orientul Mijlociu, toate acestea sunt numai câteva dintre evoluţiile dramatice care ne-au testat în ultimii ani nu doar capacitatea de răspuns, ci şi ataşamentul nostru sincer faţă de Uniune şi faţă de valorile şi principiile care ne ţin împreună”.

”Ţara mea este probabil unul dintre cele mai bune exemple ale puterii transformatoare a Uniunii Europene. Aderarea ne-a adus beneficii indiscutabile şi dintre cele mai concrete. Fondurile europene intrate în România de la momentul aderării ne-au permis să realizăm proiecte esenţiale de infrastructură. Peste 600.000 de tineri români au participat la programul Erasmus, însuşindu-şi astfel modul de viaţă european”, a arătat Iohannis.

Preşedintele a mai afirmat că ”Uniunea înseamnă un spaţiu al siguranţei, al protecţiei, al prosperităţii şi al diversităţii”.

”Uniunea Europeană rămâne, prin excelenţă, un spaţiu al liberei circulaţii. Ridicarea, în martie, a controalelor la frontierele aeriene şi maritime trebuie urmată, în mod firesc, în cel mai scurt timp, de eliminarea controalelor de la frontierele terestre. Doar astfel vom avea reflectarea corectă şi concretă a contribuţiei pe care România o aduce la consolidarea securităţii întregii Uniuni”, a arătat Klaus Iohannis.

Şeful statului a menţionat că ”proiectul european necesită, zi de zi, atenţie, efort, răbdare şi onestitate, dacă vrem să trăim liberi, într-o Europă unită şi prosperă”.

”România de astăzi este un promotor puternic al acţiunii coordonate, în spiritul valorilor europene. Avem responsabilitatea de a susţine o Europă care duce mai departe aceste principii şi valori, inclusiv către prietenii noştri din vecinătatea europeană care au ales modelul nostru de democraţie şi dezvoltare. Iar o etapă-cheie a acestui proces o reprezintă alegerile europene. Priorităţile pe care le vom defini împreună după aceste alegeri vor trebui să ne ajute să răspundem pragmatic la provocările prezentului şi să ne pregătească mai bine pentru viitor”, a mai spus Iohannis.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Mizeria de “Schengen aerian” nu ar fi trebuit sa fie acceptata! Dacă era necesar ca România să adere în etape, prima etapă trebuia să fie cu frontierele terestre și fixarea unui termen precis pentru alte etape.

    Așa au procedat statele civilizate până acum. România a ajuns bătaia de joc a UE, iar președintele ei bate câmpii cu grație.