G4Media.ro

Iohannis îngroapă securea războiului cu guvernul Dăncilă după plecarea lui Victor Negrescu:…

Presidency.ro

Iohannis îngroapă securea războiului cu guvernul Dăncilă după plecarea lui Victor Negrescu: ”Acum e mai bine, avem divergențe în foarte multe domenii, dar nu în afacerile europene”

”Nu vreau să fac acum aprecieri asupra muncii lui Victor Negrescu, dar acum e mai bine. Am divergențe în foarte multe domenii cu guvernul, dar nu în domeniul afacerilor europene. Trebuie să înțelegem toți că una e lupta politică internă, alta e președinția UE. Noi colaborăm cu guvernul pentru președinție și ne vom prezenta bine”, a declarat duminică președintele Iohannis la Bruxelles.

El a arătat că vrea să îngroape securea războiului cu guvernul după ce acum două săptămâni spunea că România nu e pregătită să preia președinția rotativă a UE.

”Nu am de gând să transfer divergențele din politica internă în președinția UE, cred că nu există aceste preocupări nici din partea guvernului”, a spus Iohannis, care a spus că lucrează bine cu noul ministru al afacerilor europene.

Întrebat ce e diferit acum față de momentul  în care a spus că România nu e pregătită să preia președinția rotativă a UE, Iohannis a spus că ”s-au schimbat lucruri de atunci, am primit chiar în această dimineață de la doamna ambasador informații că lucrurile se mișcă. Noi rămăseserăm în urmă cu câteva chestiuni de logistică, de dotari și mi s-a garantat că aceste lucruri au fost deblocate de noul ministru”.

Reamintim că Victor Negrescu a demisionat din postul de ministru al Afacerilor Europene în urma unor dispute cu colegii din guvern și a fost înlocuit de George Ciamba.

UPDATE: Victor Negrescu a remis redacției o precizare legată de declarațiile președintelui: ”Sunt surprins că s-au făcut referiri la mine, la anumite declarații scoase din context și la activitatea mea. Pentru clarificări, declarația lui Klaus Iohannis din data de 6 noiembrie când încă eram ministru delegat pentru afaceri europene. Pentru cei care sunt pasionați de scenarii, am declarat deja că nu am avut întâlniri. Ce s-a spus după este irelevant sau are legătură cu jocuri politice din care nu vreau să fac parte. Declarațiile mele exacte privind plecarea din funcție sunt disponibile. Am prezentat și un raport de activitate detaliat. Nu am solicitat și nu cred că necesită comentarii sau interpretări suplimentare. Cum am spus deja, mergem înainte. Analiza făcută de MAE după plecarea mea, confirmată prin mai multe comunicate de presă, arată că totul a fost lăsat în grafic atât pe dimensiunea politică cât și logistică. Chiar în ultima ședință de Guvern la care am participat au fost aprobate prioritățile noastre de țară. Iar pe dimensiunea logistică toate elementele au fost prezentate. Ca dovadă se ocupă de ele aceleași persoane ca și până acum. Important este să respectăm toate practicile europene în materie”.

Foto: Iohannis și Dăncilă la Cotroceni (Sursa: Administrația Prezidențială)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

15 comentarii

  1. Iohannis cade din lac in puț, BOR l-a facut ” mârlan ” in direct la Antena 3 !

    • Pai, la Latrina 3 e facut așa și în direct și în reluare, nu e nicio surpriză, asta e linia pe care se merge aici- doar hoții sunt plânși și ridicați în slăvi…plânși că, după ce au furat de au rupt, nu se pot bucura de pradă sau nu pot fura in liniște in continuare…
      Dacă BOR ar fi vrut sa îl laude, ar fi fost lăsat??

    • Era purtator de cuvant sau ce este la BOR, dar a vorbit liber si din pura convingere. In schimb, la fericit pe Bacali pentru cele 2 milioane euro sau dolari.

    • Nu contează ce era, un om a lui Dumnezeu -purtator de cuvânt sau simplu preot- nu ar trebui sa jignească sau judece oamenii după cum contribuie financiar..
      E frumos că o față bisericească sa jignească???la Latrina3 sau in altă parte??

    • In concluzie, Iohannis a ingropat pe dracul si-a dat peste ta-su.

  2. Eu ii recomand sa nu ia de bune toate garantiile verbale ale oamenilor acestui guvern, pentru ca la un moment dat nu va sti de ce i-a fugit presul de sub picioare.

  3. O sa deconteze tot ce s-a intamplat anii astia…Amarnic se inseala daca crede ca romanii sunt prosti si ca vom vota din nou raul cel mai mic…Va iesi presedinte probabil cu cea mai mica participare din istorie…si va avea un al doilea mandat mult mai trist si mai fara semnificatie dacat primul…Nu va mai avea nici o miza la al doilea mandat…L-am votat dar eu spun ca nu imi pot imagina tragedia mai mare pentru Romania (bine exceptand daca iese un PSD ist ) decat sa castige acest Johanis..!!!

  4. N-am vazut nici-un „razboi” dintre prezident si guvern!
    Dimpotriva, a pus-o pe dancilica la comanda si o lasa sa latre la el cand e pusa de drak! nea
    Varanul e happy

    • Se pare ca doamna profesoara de lucru manual a reusit sa-l disciplineze dupa ce l-a avertizat „sa-si schimbe atitudinea”!

  5. O sugestie, Ghinea la absorbtie.

  6. Il si vedeam,la Universitate,in locul lui Mihai Viteazu!

  7. Iar ne prezentam bine, iar suntem pe cele mai inalte culmi ? E a doua oara cand schimbati macazul la mica distanta in timp ……In 14 noiembrie ati spus ce stiam si noi, ca nu ! Mai mult, noi stim ca acest guvern, ca si precedentele , nu ar putea fi pregatit niciodata !!

  8. Daca ingroapa Picasso-ul ala fake …

  9. Ar putea fi ceva grav la mijloc. Ficusul are o instabilitate din ce în ce mai frecvent manifestată, care ar trebui controlată de un medic specialist, care de obicei încadrează astfel de afecțiuni după niște șabloane comportamentale, pe care eu le reproduc doar cu titlu de inventar:

    Labilitatea emoţională se referă la schimbarea bruscă, frecventă şi exagerată a dispoziţiei, cu apariţia unor sentimente sau emoţii puternice.

    Aceste emoţii foarte puternice sunt exprimate uneori într-un fel care nu corespunde cu starea emoţională a persoanei.

    Persoanele cu labilitate emoţională pot să-şi exprime emoţiile în situaţii în care înainte puteau să se abţină sau să le controleze

    Controlul mai slab al emoţiilor şi toleranţa mai scăzută la frustări, mai ales în cazul oboselii sau stresului, poate determina, de asemenea, schimbări extreme ale reacţiilor emoţionale.

    ————-

    Acu’ dacă doar mie mi se păru că semnele i se potrivesc lui KWI, nu-i mare lucru.

    Dacă însă mai observară și alții, treaba se-groașă fiindcă omul ăsta reprezintă România și are niște prerogative care, utilizate necorespunzător, pot avea consecințe dezastruoase.

    • He,he,he, daca nu aveam niște exemplare mult mai nocive, care nu aveau ce cauta la conducerea țării (Dancila si miniștrii analfabeți, Draknea mafiot și hoț suprem, Nicolicea și Chiordache cu diplome cumpărate), mai ziceam..
      Ești un papagal care copiază după ceilalți-se știe că Draknea este dementul suprem , iar Dancilă parașutata care inca nu știe pe ce lume se află…
      Iohannis este un președinte care încearcă să lucreze cu „materialul clientului”, daca poporul nu a fost la vot să aleagă ce trebuie..a și precizat că este ok doar dpdv al celui care se va ocupa de afacerile europene, nu este acum mulțumit și de celelalte ministere…