Iohannis: La acest moment nu am de gând să refuz promulgarea legii care dublează alocațiile pentru copii
Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că, la acest moment nu are de gând să refuze promulgarea legii care dublează alocațiile pentru copii, dar aceasta se află în analiză și va primi lămuriri și de la Guvern.
Întrebat ce va face cu legea care dublează alocațiile pentru copii, președintele a răspuns: „Proiectul de lege a ajuns la mine și are termen la 18 ianuarie. La acest moment nu am de gând să refuz promulgarea acestei legi, dar ea se află în analiză și pentru lămuriri de la Guvern, pentru că vorbim de niște sume care nu sunt cuprinse în buget”.
Președintele a spus că există variante pentru a se putea plăti alocațiile dublate, dar nu imediat.
„Există variante, cu siguranță, dar trebuie să fim foarte realiști. Prima rectificare de buget se poate face abia la jumătatea anului”, a spus președintele.
Sursa: Pexels.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii