G4Media.ro

Iohannis, naveta Bruxelles – București din cauza impasului în care au intrat…

Iohannis, naveta Bruxelles – București din cauza impasului în care au intrat negocierile pentru funcții în UE

Președintele Klaus Iohannis se întoarce în această seară de la Bruxelles la București pentru a se întâlni marți cu premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, dar imediat după aceea va pleca înapoi în capitala Belgiei pentru negocierile cu liderii europeni, potrivit agendei publice.

Astfel, președintele o primește marți la ora 8 dimineața pe premierul Maia Sandu, împreună cu care va susține și o declarație de presă comună, iar la ora 12.00 va participa la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles.

Reamintim că negocierile dintre șefii de stat și de guvern din UE pentru funcțiile de conducere europene, desfășurate neîncetat de duminică dimineață până luni după-amiază, au eșuat. Ele vor fi reluate marți.

Foto: Consiliul EUropean

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Sa mai faca si el miscare…..

  2. Europa este o epava. Este precum o babă cu sciatica care abia se deplaseaza. Ciolos are dreptate: de acum trebuie ca cetatenii europeni sa voteze in functie de candidații propuși de fiecare partid pe liste transnaționale. Este inadmisibilă lipsa de transparență in negocieri si faptul ca cetatenii UE, care platesc bani grei pentru „elitele” lu’ peste de la Bruxelles, nu pot decide candidații. Jocurile de culise la nivel de rame nu ar trebui sa existe. Spuneam ca UE este o epava care se încăpățînează sa se reformeze. Atunci cand faci naveta Bruxelles-Luxembourg timp de cativa ani, cu niste trenuri belgiene mizerabile , card au întârzieri uneori astronomice, si ale caror sosiri la timp le numeri pe degetele de la o mana, nu poti sa fii decat revoltat pe rahatul european.

    • ai citit si ai bagat bine la cap ce spuneau mizeriile de membrii Pro-Brexit?e cam la virgula copiat argumentul.
      daca te incalzeste, si trenurile din Germania au intarzieri, dar nu stiu care e legatura cu EU, poate imi explici (dar sari peste partea cu „Europa este o epava” ai mai zis de…doua ori)