G4Media.ro

Iohannis nu a fost prezent la școala de vară a tinerilor din…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Iohannis nu a fost prezent la școala de vară a tinerilor din PNL dar le-a transmis un mesaj: „Tema din acest an, ‘Next Level Leadership’, este foarte potrivită pentru contextul internaţional în care ne aflăm”

Preşedintele Klaus Iohannis a lipsit sâmbătă de la școala de vară organizată pe litoral, în Venus, de conducerea Organizației Națioanle de Tineret a PNL. Iohannis a transmis totuși un mesaj, prin intermediul unui consilier prezidențial (Cătălina Galer -Departamentul Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă). Șeful statului a transmis că una dintre cele mai importante provocări ale unui lider este aceea de a găsi metodele prin care să dea şansa tinerilor să-și exprime creativitatea și să-și pună cunoştinţele în practică.

„Tema din acest an, ‘Next Level Leadership’, este foarte potrivită pentru contextul internaţional în care ne aflăm, dominat de crize multiple şi de provocări complexe. Un lider veritabil, fie el politic sau nu, trebuie să aibă capacitatea de a identifica resursele disponibile, de a le gestiona şi aloca în mod eficient şi sustenabil, astfel încât impactul negativ generat de anumite evenimente să fie extrem de limitat. Una dintre cele mai importante provocări ale unui lider este aceea de a găsi metodele prin care să dea şansa tinerilor de a-şi manifesta creativitatea şi de a-şi pune cunoştinţele în practică”, a transmis Iohannis în mesajul său.

El a adăugat că sunt foarte mulţi tineri care au un potenţial uriaş, dar care nu sunt încurajaţi şi cărora nu li se oferă cadrul în care să se poată manifesta.

„Când acest lucru se întâmplă, pierdem noi toţi, pierde întreaga societate. Energia voastră debordantă şi capitalul de inventivitate rămân, fără îndoială, cele mai de preţ resurse ale oricărei societăţi”, le-a transmis şeful statului tinerilor liberali, conform Agerpres.

Klaus Iohannis a mai spus că orice decizie de impact luată la nivelul autorităţilor centrale şi locale produce efecte care vor „contura” viitorul tinerilor: „Astfel, fac un apel pentru o participare cât mai extinsă şi activă din partea voastră la dezbaterile asupra politicilor care vizează comunităţile din care faceţi parte. Este fundamental ca proiectele care se află acum în dezbatere sau cele viitoare să cuprindă viziunea voastră. Vă încurajez să vă faceţi auzite vocile şi să aveţi încredere în voi, în convingerile şi în capacităţile voastre. Îmi doresc să vă ghidaţi după valori şi principii sănătoase, să fiţi tot timpul bine informaţi şi deschişi către cunoaştere, să vegheaţi la starea democraţiei şi să o revitalizaţi prin iniţiativele voastre, să semnalaţi şi să vă opuneţi derapajelor de orice tip, să pledaţi întotdeauna pentru transparenţă şi echitate şi să fiţi mai implicaţi în procesele şi deciziile care vă privesc. Vă asigur de întreaga mea susţinere şi sunt convins că lecţiile învăţate pe parcursul acestor zile vă vor ajuta în viitor în luarea celor mai bune decizii şi, totodată, vă vor oferi imboldul necesar pentru a produce schimbările de care avem nevoie în România”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Nimic nu e mai national decat romgleza. Nimic nu e mai liberal decat un satrap al GAE care pleaca in vacanta afara absolut oriunde (chiar si in Florida) si un maresal burtos care a stat mai mult in America decat in Romania. Libertatea nu exista fara gradati.

  2. Iohanita e mincinosul mincinosilor . Basescu era presedinte jucator iar iohanita e presedinte mincinos.

  3. Nu mai exista decat USR si un mare PSD cunoscut pe vremuri FSN. 😀

  4. Hahahahahaha! Next level leadership? O fi un act ratat al lui Iohannis…ca numai la asta ii e gandul…cum sa parvina (si) la nivel european! Care va sa zica…tema e foarte potrivita pentru contextul international in care ne aflam…Hmmmm…Wishful thinking! In mod sigur, daca ii reuseste lui Iohannis, va fi ilustrarea deplina a principiului lui Murphy: Intr-o ierarhie, oricine tinde sa fie promovat pîna la nivelul lui de incompetenta maxima! (cu toate ca si acuma ilustreaza foarte bine acest principiu!).

  5. ,,dulapul era la golf…