Iohannis pleacă în SUA. Marți, întâlnire la Casa Albă cu Trump. Discuții despre energie, dar și despre soldații americani din România
Președintele Klaus Iohannis ajunge azi în SUA, unde va avea marți o întrevedere cu președintele Donald Trump. Iohannis a anunțat într-o discuție informală cu ziariștii că energia va fi una dintre cele mai importante teme de de pe agenda întâlnirii.
Potrivit șefului statului, alte teme pe care le va aborda în cadrul întâlnirii cu Donald Trump vor fi parteneriatul strategic dintre România și SUA, aspecte referitoare la securitate, alocarea a 2% din PIB pentru apărare, dar și ”relația economică în creștere dintre cele două țări.
”Sunt chestiuni extrem de importante, care trebuie discutate și reiterate”, a spus președintele.
”Voi aborda și chestiuni care trenează de multă vreme, precum programul Visa Waiver, care trebuie să se rezolve”, a mai adăugat Klaus Iohannis. El a precizat, totuși, că nu există un orizont de timp până la care românii ar putea intra în SUA fără vize.
”Vreau să discut și despre efectvele militare americane în România, avem disponibilitatea de a găzdui efective mai mari”, a mai spus președintele.
Aceasta este cea de-a doua vizită a lui Iohannis la Casa Albă, prima având loc în 2017.
Foto: Presidency.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii