Iohannis promite în Parlamentul European că va continua să apere lupta anti-corupție
Președintele Klaus Iohannis a spus marți în Parlamentul European, răspunzând la interpelările parlamentarilor europeni, că va continua să lupte pentru statul de drept și pentru valorile europene.
- Principalele declarații:
România e un stat de drept, un stat democratic, în România există o dezbatere politică și există ce am denumit o democrație foarte vie. Nu vreau să intru în detalii ale dezbaterii interne, dar pot să vă asigur că eu sunt hotărât să rămân implicat pentru a garanta românilor păstrarea valorilor democratice, regulile și principiile unui stat de drept și continuarea unei lupte foarte dure, grele, dar drepte: lupta împotriva corupției.
Cred că în Europa avem mai multe probleme. Una dintre ele e conexiunea între cetățean și politician. Deseori ea este una slabă. În România, cetățenii au spus clar ce vor. Iar eu am înțeles că ei vor ca eu să continui acest mesaj cu care am fost ales: o Românie europeană, democratică, integrată profund în UE, care păstrează intact statul de drept și luptă cu rezultate notabile împotriva corupției.
Că există controverse, e adevărat. Dar ce democrație parlamentară ar fi aceea fără controverse? Eu sunt hotărât că din această luptă va câștiga România europeană și mă voi lupta pentru acest lucru.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
19 comentarii