Iohannis, un nou apel către Guvern să aducă sub control situația generată de pesta porcină și să plătească rapid despăgubiri celor afectați
Președintele Klaus Iohannis a făcut vineri un nou apel către ”autoritățile guvernamentale” să aducă sub control situația generată de răspândirea accelerată a pestei porcine africane, astfel încât să fie blocată răspândirea virusului și în alte județe decât cele afectate până în prezent în mod direct, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.
”Cu privire la despăgubirea populației și a producătorilor afectați de pesta porcină, Președintele Klaus Iohannis solicită Guvernului să asigure un proces cât mai rapid, simplu și eficient de întocmire, aprobare și plată a dosarelor de despăgubire a populației și a producătorilor afectați de pesta porcină, prin comisii de evaluare eficiente, pentru asigurarea conformității evidențelor și a despăgubirilor. De modul în care se acordă aceste despăgubiri depinde bunăstarea gospodăriilor populației afectate de virusul PPA, dar și viitorul industriei de creștere a porcului”, se arată în comunicat.
Președintele avertizează că, dată fiind starea de fapt și extinderea agresivă a pestei porcine, cu riscuri și consecințe care se pot dovedi dramatice pentru agricultura și economia României, ”din partea Guvernului se anunță cu seninătate faptul că fondul de rezervă este zero, în ciuda asigurărilor repetate prin care Guvernul și-a propus să arate că situația bugetară este stabilă, că sunt bani pentru pensii, salarii și pentru restul cheltuielilor”.
”În realitate, cheltuielile din fondul de rezervă pe care Guvernul le-a făcut pentru pesta porcină africană sunt zero. Nu poate fi identificat niciun act normativ, în ciuda spuselor ministrului finanțelor, prin care să fie alocată din fondul de rezervă vreo sumă, oricât de mică, în legătură cu criza generată de PPA. De altfel, modul defectuos și lipsit de prudență în care a fost gestionat Fondul de rezervă a făcut ca astăzi, când într-adevăr ne confruntăm cu o situație de criză, Guvernul să nu mai dispună de bani în acest fond, deși fondul de rezervă al Guvernului se alimentează în mod curent, nu doar prin rectificări bugetare”, mai subliniază șeful statului.
Klaus Iohannis spune că este inadmisibil ca membrii Guvernului să acrediteze teme false, care condiționează de rectificarea bugetară o serie de cheltuieli esențiale, cum ar fi plata pensiilor sau achizițiile de medicamente: ”Această abordare nu reprezintă altceva decât un exercițiu cinic de manipulare a opiniei publice, din care PSD a făcut un adevărat mod de guvernare”.
”Vina pentru situația bugetară critică în care se află acum Guvernul aparține în totalitate miniștrilor care la începutul anului nu au fost capabili să facă estimări corecte cu privire la fondurile necesare ministerelor pe care le coordonează. Președintele României a tras în repetate rânduri semnale de alarmă în legătură cu sustenabilitatea precară a bugetului anului 2018, fiind evidentă subfinanțarea anumitor capitole de cheltuieli”, mai explică Iohannis.
Este al doilea apel făcut de președinte către Guvern în contextul pestei porcine în mai puțin de două zile. Miercuri, șeful statului a solicitat Executivului adoptarea de urgență a tuturor măsurilor necesare prin care să fie stopată creșterea numărului de focare de pestă porcină africană, trăgând un semnal de alarmă serios asupra riscurilor majore generate de răspândirea explozivă a acestui virus (detalii aici).
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii