G4Media.ro

Iohannis, vizită în Delta Dunării, cu prilejul Zilei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării…

sursa foto: Unsplash/ Zdeněk Macháček

Iohannis, vizită în Delta Dunării, cu prilejul Zilei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării / Preşedinţie: Vizita confirmă preocuparea constantă a preşedintelui pentru problematicile legate de mediu şi conservarea biodiversităţii

Preşedintele Klaus Iohannis face vineri o vizită în Delta Dunării, cu prilejul Zilei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD). Administraţia Prezidenţială arată că vizita confirmă preocuparea constantă a preşedintelui Klaus Iohannis pentru problematicile legate de mediu, conservarea biodiversităţii şi limitarea efectelor schimbărilor climatice la nivel naţional şi internaţional şi că are inclusiv rolul de a contribui la găsirea unor soluţii pentru provocările pe care le întâmpină Delta şi la mobilizarea actorilor relevanţi în implementarea unor măsuri optime. Şeful statului se va întâlni, la Tulcea, cu autorităţi centrale şi locale, reprezentanţi ai mediului ştiinţific şi neguvernamental.

”Vizita în Delta Dunării confirmă preocuparea constantă a Preşedintelui Klaus Iohannis pentru problematicile legate de mediu, conservarea biodiversităţii şi limitarea efectelor schimbărilor climatice la nivel naţional şi internaţional. Obiectivele legate de protejarea florei şi faunei bogate trebuie să se îmbine armonios cu dezvoltarea socială şi economică a comunităţilor care locuiesc în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Pe lângă poluarea cu plastic sau exploatarea insuficientă a resurselor naturale din perspectiva sustenabilităţii, Delta Dunării s-a confruntat în ultimii ani şi cu impactul negativ al schimbărilor climatice, ale căror consecinţe – perioade lungi de secetă, deteriorarea calităţii apei şi scăderea rezervelor de peşte – pun în pericol biodiversitatea unică a Deltei, precum şi bunăstarea comunităţilor care trăiesc în regiune”, precizează Administraţia Prezidenţială, citată de news.ro.

Din această perspectivă, vizita Preşedintelui României are inclusiv rolul de a contribui la găsirea unor soluţii pentru provocările pe care le întâmpină Delta şi la mobilizarea actorilor relevanţi în implementarea unor măsuri optime.

”În acest sens, Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni, la Tulcea, cu autorităţi centrale şi locale, reprezentanţi ai mediului ştiinţific şi neguvernamental, pentru că protejarea Deltei Dunării are nevoie de implicarea tuturor, dincolo de apartenenţe politice şi de priorităţi pe termen scurt. Valoarea patrimoniului natural al Deltei Dunării a fost recunoscută prin includerea sa în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO şi în Lista Convenţiei Ramsar. De asemenea, Rezervaţia Biosferei Delta Dunării este inclusă în reţeaua europeană de arii naturale protejate, fiind sit Natura 2000”, se precizează în comunicatul oficial.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Preocupare, competență!
    Empatie?

  2. Încă o minivacanță „binemeritată”! Sper să vizieze cât de curând și o fermă de porci, sau chiar mai multe… Acolo miroase… Știu! Nu le știu adresele… Știți pe ce stradă se află sediul partidului…?

  3. Teren de golf exista in Delta?….

  4. Vizita confirma durerea in „14” a președintelui.

  5. „Presedintele” se preocupa constant si de soarta Piramidelor, a padurii amazoniene, a hipopotamilor africani, de radioactivitatea de la Fukushima si de drepturile indigenilor din Chile. Numai de ceea ce ar trebui sa se ocupe nu se ocupa.