G4Media.ro

Ionuţ Moşteanu anunţă că va da în judecată Regia Protocolului de Stat,…

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: George Călin

Ionuţ Moşteanu anunţă că va da în judecată Regia Protocolului de Stat, pentru că refuză să le dea acces parlamentarilor USR la dosarul renovării vilei din Aviatorilor 86

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, anunţă că va da în judecată RA-APPS, pentru că refuză să le dea acces parlamentarilor USR la dosarul renovării vilei din Aviatorilor 86, transmite News.ro.

USR afirmă că RA-APPS refuză să le dea acces parlamentarilor USR la dosarul renovării vilei din Aviatorilor 86, despre care anchetele de presă au arătat că e pregătită pentru preşedintele Klaus Iohannis.

”Refuzul instituţiei de a permite accesul la dosar, transmis în scris, nu conţine niciun argument legal. Situaţie este aberantă, din moment ce parlamentarii au certificate ORNISS şi, prin lege, pot consulta documente clasificate”, precizează formaţiunea.

În baza Legii 182/2002, liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a depus o solicitare de acces la dosarul secretizat de la RA-APPS în data de 6 martie şi a primit un răspuns semnat de directorul Marius Grăjdan care susţine că instituţia „nu are competenţa de a stabili dacă solicitarea respectă principiul necesităţii de a cunoaşte”.

Deputatul USR a anunţat că a făcut o revenire către directorul RA-APPS şi, de asemenea, a trimis o solicitare de clarificări şi către Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS) pentru a primi lămuriri referitoare la accesul deputaţilor la informaţii clasificate şi dacă şeful RA-APPS, Marius Grăjdan, comite un abuz în serviciu prin ţinerea dosarului la sertar.

”Nu domnul Grăjdan decide cine are acces la dosar, ci legea este foarte clară. Intenţia mea este ca toată lumea să ştie pentru cine este pregătit acel imobil şi pentru ce se bagă şapte milioane de euro într-un imobil civil despre care toată lumea spune că este pregătit pentru retragerea lui Iohannis. Mi se pare absolut imoral, absolut mişelesc ce încearcă ei să facă. Ştim că Iohannis are acest comportament de faraon prin care a dictat că îşi doreşte pentru el o casă mare, privilegiată, după încetarea mandatului. Acest lucru într-o ţară democratică nu este normal”, a declarat Ionuţ Moşteanu.

Liderul deputaţilor USR a anunţat că va da în judecată RA-APPS dacă nu primeşte acces la dosar.

„Insist ca România să rămână pe acest drum corect al democraţiei. Nu suntem dictatură şi instituţiile statului trebuie să răspundă, prin intermediul parlamentarilor şi prin intermediul presei, în faţa cetăţenilor. Dacă nu-mi vor răspunde şi nu-mi vor da acces la acest dosar, îi voi da în judecată”, a conchis Moşteanu.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Pai e foarte simplu… insemna ca ascund ceva… Este ceva acolo ce NU trebuie sa stie „prostimea”