
Ionuț Moșteanu (USR): Eu, ca român, mă simt bine reprezentat de președintele interimar Ilie Bolojan
Ionuț Moșteanu, unul dintre cei mai influenți lideri USR, a făcut o declarație laudativă la adresa președintelui interimar Ilie Bolojan, deși președinta USR Elena Lasconi și-a anunțat în repetate rânduri intenția de a candida la alegerile prezidențiale din luna mai.
”Asta e Europa mea – unită atunci când valorile pe care a fost clădită îi sunt contestate. Asta e România mea – respectată de parteneri, solidară în apărarea acestor valori. Eu, ca român, mă simt bine reprezentat de președintele interimar Ilie Bolojan în această perioadă și îi mulțumesc pentru modul cum reconstruiește încrederea în instituția prezidențială”, a scris Moșteanu într-o postare pe rețelele sociale.
Ilie Bolojan și liderii USR au un dialog constant de la începutul anului, potrivit informațiilor G4Media.
Întrebat în mod repetat într-o conferință de presă de săptămâna trecută dacă va candida la prezidențiale, Bolojan a spus că el nu își încalcă cuvântul, iar coaliția din care face parte și PNL, partidul său, are deja un candidat desemnat – pe Crin Antonescu.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii