Ionuţ Moşteanu (USR): PSD-iştii sunt speriaţi că Elena Lasconi îi suflă în ceafă lui Ciolacu şi nu se înţeleg cu Geoană să-şi vadă de drum pe alte meleaguri
Ionuţ Moşteanu, liderul de grup al deputaţilor USR, a reacţionat, miercuri, la acuzaţiile aduse de PSD preşedintei formaţiunii, Elena Lasconi, privind angajarea la partid a soţului. ”PSD-iştii sunt speriaţi că Elena Lasconi îi suflă în ceafă lui Ciolacu şi nu se înţeleg cu Geoană să-şi vadă de drum pe alte meleaguri”, spune Moşteanu. La rândul ei, purtătoarea de cuvânt al USR, Elena Lasconi, a arătat că PSD a mai coborât un nivel pe scara mojiciei, transmite News.ro.
”Ca lider de grup, în ultimii ani eu am angajat oamenii de la grupul parlamentar de la Camera Deputaţilor în consultare cu colegii deputaţi, criteriile fiind – încredere şi profesionalism. Am pus întotdeauna pe primul plan membrii USR pentru că cel mai important lucru e să putem avea încredere unii în alţii – pentru că acolo la grup decidem chestii importante politic. (…) Pentru mine şi nevoile de efort şi competenţă de la grup, faptul că am găsit un coleg avocat cu experienţă, membru USR pe care îl văzusem în stradă în campanii, om în care să am încredere şi avocat care să muncească pe banii aia a fost ca un cadou, un câştig mare pentru grupul parlamentar. Şi un coleg bun”, a declarat Ionuţ Moşteanu.
Şi Cristina Prună, purtătorul de cuvânt al USR, arată că PSD a mai coborât un nivel pe scara mojiciei: atacă familia principalului contracandidat al lui Marcel Ciolacu ”Marea famiglie pesedistă care a jecmănit şi umilit ţara asta timp de 35 de ani nu înţelege de ce soţul Elenei Lasconi, care este avocat, lucrează pentru grupul parlamentar USR. Li se pare tare ciudat ca un avocat să livreze servicii juridice. Mâine-poimâine vor fi şocaţi că un brutar face pâine. Şi cum să nu li se pară, când ei au umplut guvernul, parlamentul şi aproape întreg statul român cu persoane care nu aveau nicio pregătire pentru jobul respectiv”, a declarat Cristina Prună. PSD o acuză, miercuri, pe preşedinta USR Elena Lasconi că duce ipocrizia la superlativ, după ce şi-a angajat soţul la partid, pe bani publici.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank