G4Media.ro

Ionuţ Nasleu, fostul director de la Pieţe Timişoara, a fost reţinut pe…

Ionuţ Nasleu, fostul director de la Pieţe Timişoara, a fost reţinut pe Aeroportul Otopeni. El e vizat într-un dosar de şantaj, după plângerea depusă de doi jurnalişti

Ionuţ Nasleu a fost reţinut pe Aeroportul Otopeni miercuri seară, când voia să plece din ţară, relatează presa locală, care precizează că acesta este vizat într-un dosar de ameninţare şi şantaj deschis ca urmare a plângerii depuse de jurnalistul Dragoş Boţa şi de soţia acestuia, Iulia Boţa, transmite News.ro.

Fostul director de la Pieţe SA a ajuns sub escorta poliţiştilor la sediul IPJ Timiş şi a fost audiat de către cei de la Investigaţii Criminale.

În urma audierii sale, procurorul de caz a decis reţinerea lui Ioan Nasleu pentru 24 de ore, acesta fiind acuzat de şantaj, relatează debanat.ro.

”Da. I-am făcut plângere penală lui Ioan Nasleu pentru şantaj şi ameninţare. După ce ani de zile a lansat tot felul de calomnii despre noi în spaţiul public, ne-a dat în judecată şi a pierdut, Nasleu a trecut la nivelul următor – şantajul. Când i-am cerut un punct de vedere, răspunsul a fost un mesaj de ameninţare pentru amândoi. Ni s-a transmis că dacă publicaţiile noastre, pressalert.ro şi debanat.ro, vor continua să scrie despre ce face, va face publică o pretinsă înregistrare compromiţătoare. Cum nu exisă nimic de acest fel şi pentru că amândoi nu putem accepta ca viaţa noastră şi activitatea profesională să fie negociată, am decis să facem ce este firesc şi normal – să sesizăm autorităţile statului”, au transmis Iulia şi Dragoş Boţa.

Ionuţ Nasleu a fost demis de la conducerea Pieţe SA, societate aflată în subordinea Primăriei Timişoara, anunţul fiind făcut marţi de primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, care a adăugat că acesta a dus societatea la pierderi de 4,2 milioane lei. În replică, Nasleu a declarat că edilul ”şi-a realizat singurul său mare proiect, poate singurul din mandatul său: demiterea” sa.

”Ionuţ Nasleu a fost demis de la conducerea Pieţe S.A. Fostul consilier personal al primarului precedent şi baron peste pieţele din Timişoara a dus, în doar doi ani, o societate profitabilă la pierderi financiare de 4,2 milioane de lei, cu dispariţii misterioase din gestiune şi resurse publice folosite în beneficiu personal. Am cerut Corpului de Control să verifice şi informaţiile apărute recent în presă şi să ia măsurile care se impun. De asemenea, orice încălcare a legii va fi imediat sesizată organelor de cercetare penală”, a scris Dominic Fritz pe pagina de Facebook.

sursa: News.ro

sursa foto: Facebook\ Ionuț Nasleu

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Viata de bugetar,viata de nabab…….Astia ies in strada ,nemultumiti de asa -zisele taieri de salarii si noi trebuie sa-i compatimim.

  2. Ce chestie, cu aceleasi metode umbla si ziaristii de scandal pentru a obtine sponsorizari, unii dintrei ei fiind in politica sau servicii!A se citi ca pamflet-film Ultimul corupt din Romania.

  3. „Alo, Administrația Penitenciarelor? Cumpărați repede o autospecială marca BMW, că dom’ fost director la Adm. Piețelor Timiș poate face șoc anafilactic dacă e transportat la pușcărie cu duba cu care sunt transportați infractorii de rând…!”

    • Rezistă si intr-o autospecială Duster dăca e dotată in interior cu ceva păsăret exotic si are atarnate la geam puzderie de cruci si mătănii, că i se revarsă sufletul bun, de crestin, dintr-î́nsul.

  4. Pentru cine mai avea dubii: ăsta-i prototipul bugetarului rrrumânistanez. În alde ăștia se duc cele 47% din impozitele și taxele cu care ne cocoșează pe noi statul plus miliardele împrumutate! În alde ăștia și alde Ciucă, hOprea….
    CHIAR, LA CE „PARTID” ERA ROBU???

  5. Asta a fost mai vocala si s-a luat in gura cu primarul. Dar multi tac si fura.

  6. Si robu? robu ce zice pe facebook?Deasta avea papagalul ciocu”mare …

  7. Si robu? robu ce zice pe facebook?D”asta avea papagal cu ciocu”mare …