G4Media.ro

Ionuţ Stroe, legat de comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale: Nu pleacă…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Ionuţ Stroe, legat de comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale: Nu pleacă de la noi propunerea / Vorbim de simplificarea procesului electoral, în niciun caz de şmecherie. Votul democratic niciodată nu va fi egal cu şmecheria

Purtătorul de cuvânt al Partidului Naţional Liberal, Ionuţ Stroe, afirmă că ideea comasării alegerilor nu aparţine PNL, subliniind că state precum Belgia sau Italia comasează unele scrutine cu ocazia celui pentru Parlamentul European, relatează News.ro.

”Nu pleacă de la noi (ideea comasării alegerilor – n.r.). Anul trecut am deschis această discuţie pentru că, în mod evident, ne gândeam că trebuie să existe ceva timp înainte pentru a oferi predictibilitate procesului democratic de vot. Când vorbim de aceste alegeri organizate împreună, vorbim de simplificarea procesului electoral, în niciun caz de şmecherie, votul democratic niciodată nu va fi egal cu şmecheria. Dacă e să vorbim de şmecherie, ar trebui să ne uităm la exemplele a şapte state europene care – ce să vezi? – organizează împreună anumite tipuri de alegeri fix cu prilejul alegerilor europarlamentare”, a afirmat Ionuţ Stroe, miercuri seară, în cadrul unei emisiuni la TVR Info.

Liberalul a explicat că state precum Belgia, Italia, Ungaria fac parte dintre cele care comasează alegeri. El a spus că ”nu e vorba niciun fel de schimbare a regulilor” şi a subliniat că ideea comasării alegerilor ”este un scenariu”.

Stroe este de părere că o decizie cu privire la o eventuală comasare a unor runde de alegeri ar trebui luată ”cât mai repede” pentru că şi competitorii politici, şi opinia publică trebuie să ştie despre modul în care se vor desfăşura scrutinele din acest an.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Nimic bun nu a venit de la voi. Ați înșelat așteptările celor care v-au votat, iar acum vă pregătiți de o nouă lovitură.

  2. PNL devine din ce in ce mai penibil si disperat
    sunt singurii care au lansat temele astea, singurii care le promoveaza, singurii care ne spun ca nu ei, singurii care ne spun ca se „gandesc” la binele tarisoarei, singurii care ne spun ca asta isu „doresc” cetatenii…

  3. Să nu uităm că PNL este un partid viclean. Să vină alegerile!

  4. Mincinoși și trădători.

  5. Nu, nu, nu e de la ei, e venită din neant!

  6. Demagogie gretoasa. Sunt infinit te multe situatii in care statul cheltuie aiurea, exagerat de mult din prostie sau interes – la alegeri s-au gasit sa se gandeasca la buzunarul romanului.

  7. Bineinteles ca nu e smecherie, lumea chiar nu intelege, cei din PNL s-au confruntat cu un val de cereri din partea cetatenilor si s-au vazut nevoiti sa vina cu aceasta propunere. Ar putea chiar sa ceara comasarea tuturor alegerilor din 2024, dar nu oricum, ci la pachet cu cele din 2028 si 2029, ca sa implineasca acel deziderat marturisit zilele astea, de guvernare PSD-PNL pentru inca 10 ani. Ar fi cu adevarat o simplificare dorita de electorat, cu singurul minus in privinta renuntarii la acea idee pur democratica de rotatie a presedintilor.