Ionuţ Stroe răspunde PSD: ”Nu susţinem majorări de taxe şi impozite care în mod evident ar aduce o povară în plus pe umerii mediului economic/ Ar sufoca această economie reală şi ar alunga parte din investitori”
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a răspuns, joi, într-o intervenţie la B1, Partidului Social Democrat care le ceruse liberalilor să precizeze în mod oficial dacă sunt de acord sau nu cu taxa de solidaritate. ”Nu susţinem majorări de taxe şi impozite care în mod evident ar aduce o povară în plus pe umerii mediului economic care şi-asa se confruntă cu multiple probleme”, a spus reprezentantul liberalilor, el arătând că o astfel de taxă ar sufoca această economie reală şi ar alunga parte din investitori, ca să nu mai spună de posibilele scumpiri în lanţ.
”Deja ne-am obişnuit cu aceste comunicate ale Biroului de presă a PSD care pare ca nu sunt parte integrantă din acest partid”, a spus Ionuţ Stroe.
El a arătat că discuţiile din cadrul coaliţiei niciodată nu au atins acest subiect, în schimb există o comunicare publică organizată sau nu pe această temă.
”Noi vă putem exprima ca de fiecare dată poziţia nostră ferma şi pragmatică. Nu susţinem majorări de taxe şi impozite care în mod evident ar aduce o povară în plus pe umerii mediului economic care şi-asa, ştiţi foarte bine, se confruntă cu multiple probleme şi o majorare a acestui regim de taxare in condiţiiile în care doar ce ţi-a intrat în vigoare noul Cod fiscal de la 1 ianuarie. Practic ar sufoca această economie reală şi ar alunga parte din investitori, lucru cu care evident nu putem fi de acord, ca să nu mai spun de posibilele scumpiri în lanţ pe care le poate declanşa introducerea acestui impozit de 1% suplimentar din cifra de afaceri pentru companiile mari”, a arătat purtătorul de cuvânt al PNL.
Stroe a menţionat că, în cadrul Coaliţiei, de altfel, s-a stabilit că altfel de măsuri sau propuneri de astfel de măsuri să se discute înainte cu cel puţin 6 luni de a fi adoptate şi trebuie agreate şi cu mediul de afaceri, dacă îşi doreşte PSD să introducă astfel de măsuri, nu lansate aşa intervestiv în spaţiul public, în communicate de presă”.
”Eu cred că este o tendaţie de a lansa aşa măsuri fiscale, care dau bine la un anumit tip de alegător, dar care riscă să îţi arunce în aer stabilitatea fiscală şi economică pe care am obţinut-o în acest an şi rezultatele spun totul de la sine: 11, 3 miliarde de euro investiţii străine, PIB-ul crescut cu 4,9%, economia – creştere de 4,6%, exporturile româneşti – cifră record – 85 miliarde de euro în primele 11 luni”, a mai afirmat Stroe.
El a menţionat că sunt ”valori reale, care denotă faptul că economia românească funcţionează”.
”Avem creştere economică şi este de evitat să introduci noi taxe sau să cazi în capcana realizării unui aşa numit nou program de guvernare PSD. Coaliţia o să funcţioneze în acest sistem: PSD-PNL-UDMR şi după 25 mai”, a mai spus Ionuţ Stroe.
PSD a solicitat, joi, partenerilor de la PNL, într-un comunicat oficial, să-şi definească poziţia faţă de taxa de solidaritate aplicabilă companiilor cu venituri mari şi foarte mari, pentru că, spune formaţiunea, ”nu este clar dacă susţin sau se opun acestei taxe”. Ei mai cer liberalilor ”să spună clar cetăţenilor dacă acceptă comportamentul unor firme cu venituri foarte mari care îşi reduc obligaţiile către stat, prin diminuarea artificială a profiturilor”.
sursa: News.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii