G4Media.ro

Ipocrizia PSD: Cei care pleacă sunt ”trădători” și ”șobolani”, cei care vin…

Membri PSD alături de Președintele, Liviu Dragnea la congresul Partidului Social Democrat, în București, sâmbătă, 10 martie 2018. Inquam Photos / Alberto Grosescu

Ipocrizia PSD: Cei care pleacă sunt ”trădători” și ”șobolani”, cei care vin ”se alătură echipei”

Parlamentul României se confruntă din nou cu un val de traseism. Cine sunt cei care își schimbă partidul? Parlamentari care s-au remarcat printr-un anonimat desăvârșit, repudiați de partidele din care fac parte, care au căzut în dizgrație în urma unor poziționări politice greșite sau care au intrat de pe locurile 3 și 4 în Parlament și se tem că nu vor mai prinde locuri eligibile pe viitoarele liste.

Săptămâna trecută, fostul lider PSD, Victor Ponta, a reușit transferul a patru deputați social-democrați la inexistentul – din punct de vedere juridic – său partid, Pro România. PSD a contracarat astăzi și a preluat trei parlamentari de la PMP, lăsând partidul lui Traian Băsescu fără grup la Senat.

Take over-ul a fost anunțat luni seară de Gabriela Firea: ”Mai mulți parlamentari au semnat în biroul președintelui adeziunea la PSD. Eu știu de sapte, poate vor fi mai mulți – domnul președinte va face aceste anunțuri mai concrete zilele următoare”.

Nu mai departe de finalul săptămânii trecute, aceeași Gabriela Firea îi înfiera pe Facebook pe demisionarii din PSD: “Detest trădarea şi nu pot empatiza cu cei care îşi găsesc justificări pentru trădare. Şi tacită, şi învăluită în metafore, trădarea tot trădare este”.

Cu alte cuvinte, trădarea e bună atunci când avantajează partidul, dar trădătorii sunt niște ticăloși, niște ”șobolani”, cum i-a numit Liviu Dragnea, atunci când cel trădat este PSD.

Vocea Gabrielei Firea și a lui Liviu Dragnea nu au fost singulare săptămâna trecută după demisia celor patru deputați din PSD. Un cor de voci indignate s-a ridicat din toate organizațiile partidului, întrecându-se, care mai de care, să-i înfiereze pe ”trădători”. Demisionarii au fost gratulați cu apelative precum dezertori, egoiști, oameni mici lipsiți de onoare, vânzători de voturi, rătăciți politic, simple instrumente ș.a.m.d.

Lăsând la o parte mesajele trase la indigo după indicațiile venite de la centru, social-democrații scandalizați de ”trădătorii” care doresc ”destabilizarea PSD” anunță azi, triumfalist, transferul mai multor parlamentari de la PMP. Optica este inversată, iar demisionarii din partidul lui Traian Băsescu devin salvatorii unei tragicomedii, cum a numit Gabriela Firea situația.

Nu mai departe de sâmbătă, Traian Băsescu îi invita pe foștii PDL-iști să plece din PNL și să vină în PMP. Azi, după ce doi senatori și un deputat i-au plecat din partid, același Băsescu a aruncat anatema: „I-am trimis lui Dragnea trei lingăi, să-i fie de bine”.

Liberalii, adversari ai traseismului de când au rămas în Opoziție, au devenit și ei, recent, beneficiari ai fenomenului. Acum câteva săptămâni au reușit un ”transfer” de care sunt extrem de mândri: europarlamentarul PMP Siegfried Mureșan. Într-un exercițiu de retorică ce i-ar face invidioși pe sofiștii din antichitate, Mureșan a explicat de ce nu se numește traseism ceea ce a făcut el: ”Traseiști sunt cei care dimineața sunt de stânga, seara de dreapta”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. daca e sa fim logici, „sobolani” sunt aia care fug de greu (opozitie) la miere, aia de fug din cauza principiilor in opozitie, sunt niste oameni un pic mai de „calitate”

  2. Eu cred că ăia care rămân în PSD sunt chiar mai rău decât șobolanii.

  3. Sa lasam pisicile sa-i deosebeasca. Pis, pis, pis…
    Dupa identificare, am face bine sa le lasam sa se hraneasca…Miau, unde-i Dracnea sa ti-l iau…!?