G4Media.ro

IPS Teodosie, în scandalul bisericii de pe trotuar: Toţi cei care au…

sursa foto: Facebook/ Arhiepiscopia Tomisului

IPS Teodosie, în scandalul bisericii de pe trotuar: Toţi cei care au dărâmat biserici au murit în chinuri groaznice/ Voi programa creştini şi preoţi să rămână în biserică zi şi noapte şi nu se va dărâma peste ei/ Mai degrabă mor eu decât să moară biserica aceasta

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a afirmat, vineri, că toţi cei care au dărâmat biserici au murit „în chinuri groaznice”, precizând că va „programa” „creştini şi preoţi” să rămână în biserica din municipiul Constanţa despre care instanţa a decis că trebuie demolată. IPS a adăugat: „mai degrabă mor eu decât să moară biserica aceasta”, transmite News.ro.

Arhipiscopul Tomisului a slujit, vineri dimineaţa, la biserica din municipiul Constanţa despre care o instanţă a decis că a fost ridicată ilegal şi că trebuie demolată.

„După o hotărâre judecătorească fără discernământ cum să hotărască o instanţă să dărâme o biserică? Ce e biserica? E locaşul lui Dumnezeu. Nu te temi de cuvântul lui Dumnezeu, care zice: de va strica cineva lucrul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe acel şi s-a dovedit că aşa este. Toţi care au dărâmat biserici au murit în chinuri groaznice”, a transmis credincioşilor Arhiepiscopul Tomisului.

El a susţinut că această biserică nu va fi dărâmată şi că vor sta în ea permanent credincioşi şi preoţi pentru ca acest lucru să nu se întâmple.

„Iată, înaintaşii domnului primar au fost marii Brătieni, care au apărat Biserica. Ce urmaş este domnul Vergil care vrea să se dărâme biserica? Azi era ziua hotărâtă să se dărâme. Nu se va dărâma, aici vom sta. Voi programa creştini şi preoţi să rămână în biserică zi şi noapte şi nu se va dărâma peste ei. Nici Poliţia nu poate să strice lucrul lui Dumnezeu. Să se teamă toţi cei ce cred că Dumnezeu este slab sau nu există, Dumnezeu este Atotputernic şi vă aşteaptă pe toţi la căinţă. Întoarceţi-vă cei lepădaţi, veniţi la Dumnezeu, că vă iartă”, a afirmat IPS Teodosie.

El a adăugat că speră să îi vină credinţa primarului Constanţei, Vergil Chiţac.

„Vreau să vină domnul Chiţac şi cei din jurul său, că alţii îl sfătuiesc, am auzit aseară o femeie îl conduce, city manager. Păcat, un general se lasă condus de alţii. Am fost şi am şi deschis cursurile universitare, ziceam că are credinţă, mama lui e foarte credincioasă, cândva mi-a dat de înţeles că nu prea are credinţă. Eu sper să îi vină credinţa şi mă îndrept şi către acei judecători care au dat sentinţa de demolare a unei biserici. Voi face demersuri. De 20 de ani este această clădire, putem lua uzucapiune că 20 de ani s-a slujit aici, cum să desfiinţezi un altar, este un sacrilegiu, nu putem să desfiinţăm un altar de 20 de ani, câte slujbe s-au făcut. (…) Acum ca să nu îndemne Satana pe ştiu eu cine să înceapă să atace biserica, vom pune paza creştinilor aici şi câte un preot sau doi să stea de strajă aici, vom face zi şi noapte până când se vor împlini formele, că aici trebuie să rămână biserica”, a mai afirmat Arhiepiscopul Tomisului.

IPS Teodosie a declarat că mai degrabă moare el decât această biserică.

„Cum să mutăm un loc sfinţit de 20 de ani şi cum să lăsăm pe Dumnezeu batjocorit? Nu voi accepta, mai degrabă mor eu decât să moară biserica aceasta. Rog pe bunul Dumnezeu să dea tututor gândul cel bun şi îl rog cu milă şi cu dragoste pe bunul Dumnezeu pentru domnul Vergil, pentru ceilalţi din Consiliul Local, pentru toţi sfătuitorii care nu îi vor binele, ce îl sfătuiesc să fie satrap şi crud. Orice credincios trebuie să se roage. Apelez şi la primul ministru, un om credincios, să-i ceară socoteală, că primul ministru este un general şi un om credincios, i-am scris şi un mesaj să fie general şi al lui Hristos, nu numai general aici peste oameni, să fie general în sensul bun al cuvântului, să aducă generozitatea pentru creştini, să aibă lăcaşuri sfinte. Să ne ajute bunul Dumnezeu şi îl rog pe bunul Dumnezeu să nu îi socotească păcatul acesta al îndărătniciei. Vom pune pe rol din nou acestă cauză. O biserică în care s-a slujit 20 de ani nu poate fi demolată. Se dobândeşte uzucapiune pentru o clădire oarecare, dar pentru o biserică?”, a mai declarat Arhiepiscopul Tomisului.

Instanţa a decis, în decembrie 2021, demolarea unei biserici din municipiul Constanţa, care a fost ridicată fără autorizaţie, iar potrivit deciziei, rămase definitive, Primăria Constanţa trebuia să demoleze acea construcţie în termen de 90 de zile. Termenul iniţial era 14 martie, dar a mai fost prelungit câteva luni.

Arhiepiscopia Tomisului a anunţat atunci faptul că se află în dialog cu Primăria pentru găsirea unei soluţii, menţionând că nici municipalitatea „nu doreşte să-şi lege numele de o asemenea demolare”.

Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a transmis, în luna februarie, o scrisoare deschisă adresată Arhiepiscopului Tomisului prin care îi spunea că nepunerea în aplicare a acestei decizii şi tergiversarea intrării în legalitate pot duce „la degradarea imaginii Bisericii ca instituţie şi tensionarea relaţiilor dintre comunitatea religioasă şi restul cetăţenilor acestui oraş”.

sursa foto: Facebook/ Arhiepiscopia Tomisului

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

27 comentarii

  1. Lol doi iepuri dintr-o lovitură

  2. Asa norocosi sa fim?!!

  3. pai daca a fost construita fara autorizatie cum de au curent electric si apa?
    Teodosie ar putea sa construiasca biserici pe centrul autostrazii ?

    • Ipse stie sa transforme corentul in curent electric si „pestii” in persoane onorabile

  4. I a l Doamne și pedepsește ne! O sa i facem cel mai frumos priveghi, cu muzicanții aia de la Timișoara cu RTV-ul în direct nonstop, cu puric cu cine vrei Doamne dar scapă ne de zombi!

  5. Dar, pentru ca Mache să ajungă acolo, mafia PNL + PSD ar trebui să nu mai fie mafie.

  6. Adicatelea, „Legea sunt eu! Si tov. putin, negresit!” 😀

  7. Arata ca o cociaba.
    Ce vrea sa zica „o femeie il conduce” ? Nu e discriminare grava ?
    Ce tara slaba condusa de vraci

  8. Câinele mârâie când vrei să-i iei osul. Lasă că o să dispară cocioaba cum a dispărut aia din parcul de la gară, că au acaparat spațiile publice verzi ca un cancer.

  9. Adicatelea le baga cip-uri ca sa-i programeze?
    De-aia foloseste o singura lingurita pentru toti?
    Si le transmite programul prin 5g sau prin 666g?

  10. deci daca era decizia pro atunci cerea respectarea ei, cand nu e, gaseste motive sa fie tot ca el. mda….infractorul tipic.

  11. Ipse teodosie programatorul – asa se va scriepe fresca de ctitorire sf-ului locas.
    Te pomenesti ca are si reducere de impozit pentru IT

  12. Inca una si ma duc:
    Sfintii au murit in chinuri groaznice. Deci e bine.
    Dupa invatatura lui teo, nu moartea conteaza ci ceea ce urmeaza.

  13. „De n-aș face bani o zi
    M-aș usca, ma-ș ofili…
    Doamne miluieeeește.”

  14. Bravo IPS! Pe urmatoarea poate o faci intr-o intersectie, sa aiba vad mai bun.

  15. Nu inteleg, constructia aia ilegala a aparut peste noapte ? Cu toate acareturile pe ea ?
    In cazul asta chiar ii o minune.

  16. Lapuscarie

  17. Nu mai sponsorizați biserica . Nu mai dați salarii babane la popi . Sunt privați nu bugetari. Fiecare biserică să susțină o grădiniță .

  18. Mie chiar imi place de IPSoolica asta. Cu cat vorbeste mai mult si public cu atat poate se prinde toata lumea ce mari scamatori si excroci sunt aceste personaje in straie aurite.

    • Lume din ce in ce mai putina,biserici din ce in ce mai multe,exact cum sunt pline orașele de case de pariuri și farmacii!

  19. „…mai degrabă mor eu…” zice bărbosul misogin. Nu te împiedică nimeni. Hai, arată-ne că/cât poți!

  20. :))) in sfârșit! Pica și oligarhii prealacomia sa.
    Looove îs my religion!
    La cușcă sau la chilie.. peșteră cu acest personaj prrrea sinistru

  21. Biserica nu se va dărâma. Ateii care comentează pe aici sunt demni de mila. Nu au înțeles nimic din viața.

  22. dar indrăcită ești sfinția ta

  23. Un afacerist fără scrupule, poate vrea să construiască o biserică in intersecție sau pe un bloc sau chiar în curtea mea, de când a preluat funcția a construit biserici nenumărate pentru da de lucru cohortei de preoți scoși pe bandă rulant de facultatea unde este cadru didactic și nu în ultimul motiv înmulțirea surselor de venit în cea mai mare parte care intră în buzunarul de sub sutană

  24. Sunt creștin dar cate 4 popi și cu dascăli și etc,etc,într-o biserică,cred că este prea mult!am văzut cazuri de bătaie între ei,că nu se înțelegeau pe enoriași!a venit a doua zi la biserică cu ochelari de soare,deși era iarnă!

  25. „Dumnezeu care a făcut lumea și tot ce este în ea este Domnul cerului și al pământului și nu locuiește în temple făcute de mâini.” (Faptele Apostolilor 17:24).
    „Dar Cel Preaînalt nu locuiește în locașuri făcute de mâini omenești, cum zice prorocul: ‘Cerul este scaunul Meu de domnie, și pământul este așternutul picioarelor Mele. Ce fel de casă Îmi veţi zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odihnă?” (Faptele Apostolilor 7:48‭-‬49).
    „Nu știţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?” (1 Corinteni 3:16)
    Nu știţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteţi ai voștri? (1 Corinteni 6:19).
    „Voi însă nu mai sunteţi pământești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.” Romani 8:9

    …mă întreb…Teodosie…de-al cui ești? Se pare ca nu ai înțeles nimic!