G4Media.ro

Irakul invită companiile petroliere globale la discuţii privind atribuirea de contracte în…

sursa foto: Pexels

Irakul invită companiile petroliere globale la discuţii privind atribuirea de contracte în Kurdistan

Ministerul Petrolului din Irak a anunţat sâmbătă că a invitat companiile petroliere străine care operează sub egida Asociaţiei Industriei Petrolului din Kurdistan (APIKUR), precum şi firmele contractate de guvernul regional din Kurdistan (KRG), la o întâlnire la Bagdad, pe 4 martie, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Discuţiile vor aborda aspecte legate de contractele existente şi vor încerca să stabilească acorduri conforme cu cele mai bune practici internaţionale privind dezvoltarea zăcămintelor petroliere, protejând în acelaşi timp interesele naţionale, a precizat ministerul într-un comunicat.

La negocieri este aşteptat să participe şi Ministerul Resurselor Naturale al Regiunii Kurdistan, în cadrul eforturilor continue de armonizare a operaţiunilor petroliere dintre Bagdad şi Erbil.

Opt companii petroliere internaţionale care operează în regiunea semiautonomă Kurdistan au anunţat vineri că nu vor relua exporturile de petrol prin portul turc Ceyhan, în ciuda declaraţiilor guvernului irakian conform cărora exporturile vor fi reluate în scurt timp.

Guvernul irakian a declarat vineri că va anunţa reluarea exporturilor ”în următoarele ore”, cu un volum iniţial de 185.000 de barili pe zi (bpd) exportaţi prin intermediul companiei de stat SOMO, cantitate care ar urma să crească treptat.

Cu toate acestea, APIKUR, care reprezintă 60% din producţia de petrol din regiune, a precizat că nu a fost stabilit niciun contact oficial pentru clarificarea acordurilor comerciale şi a garanţiilor privind plata exporturilor trecute şi viitoare.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.