“Iranul are nevoie de o schimbare de regim – aș muri pentru asta”, fiul șahului alungat de islamiști acum 46 de ani (Interviu The Times)

Pare o cerere surprinzătoare. Reza Pahlavi, 64 de ani, fiul cel mare al ultimului șah, Mohamed Reza Pahlavi, nu a mai pus piciorul în Iran de când era adolescent. Tatăl său a fost forțat să fugă din țară atunci când protestele naționale împotriva stilului său de viață ostentativ și a represiunii s-au transformat în Revoluția islamică.

Dar situația din Iran este atât de disperată, încât omul născut moștenitor al tronului Iranului este văzut acum de mulți ca un salvator. Luna trecută, când a postat pe rețelele de socializare un discurs pentru a marca Nowruz, noul an persan, îndemnându-și compatrioții să „își imagineze un nou Iran”, demonstrații care îi strigau numele au izbucnit în întreaga țară.

Statele Unite au purtat sâmbătă discuții cu Iranul în Oman, însă Pahlavi susține că, în loc să încerce să reformeze regimul, acum este momentul să îl dărâme.

„Niciodată în acești 46 de ani regimul nu a fost atât de slab ca astăzi”, spune el întru-un interviu cu The Times. „Credem că suntem în ajunul eliberării noastre definitive și că există o aliniere a planetelor care creează această fereastră de oportunitate.”

Sprijinul occidental este crucial, deși el se grăbește să adauge că nu solicită intervenții la sol, după eșecul intervențiilor occidentale din Afganistan, Irak și Libia. „Ceea ce este esențial este să oferim sprijin celor care protestează, menținând în același timp presiunea asupra regimului”.

„Alegerea nu este pur și simplu între un acord nuclear și o intervenție militară”, adaugă el. „Cea mai bună opțiune este sprijinirea poporului iranian pentru a aduce schimbarea democratică pe care o dorește. Este nevoie de o schimbare de regim pentru a înlocui belicoșii cu pacificatorii.”

El nu crede că Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem, în vârstă de 85 de ani, este serios în ceea ce privește schimbarea cursului.

„Ar fi foarte puțin probabil ca regimul să cedeze în fața oricărei înțelegeri la care se gândește Donald Trump”, spune Pahlavi. „Nu este o afacere imobiliară în sudul Manhattanului în care achiziționezi un nou zgârie-nori”.

În schimb, conducerea iraniană „disperată și divizată” „va folosi aceste negocieri nucleare pentru a amâna și a câștiga timp pentru propria supraviețuire”, spune el. „Acest regim a dovedit că nu își poate și nu își va schimba fundamental comportamentul.

„Guvernele occidentale trebuie să înțeleagă că speranța pentru libertate, justiție, egalitate și drepturile omului sub o dictatură religioasă nu se va întâmpla niciodată. Patru decenii ar trebui să fie timp suficient pentru ca acestea să realizeze că nu poți rezolva problema pe cale diplomatică.” mai spune Pahlavi.

Președintele Trump a avertizat că, dacă Teheranul refuză un acord, „vor avea loc bombardamente cum nu au mai văzut până acum”. Statele Unite au mutat deja șase bombardiere B2 – aproape o treime din flota lor de bombardiere Stealth – la baza navală Diego Garcia din Oceanul Indian.

Deși Pahlavi este de acord cu ceea ce Trump a numit în primul său mandat „presiune maximă” – atunci când a impus sancțiuni și l-a asasinat pe Qassem Soleimani, puternicul comandant al Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) – el susține că aceasta ar trebui însoțită de „sprijin maxim” pentru protestele anti-regim.

O combinație de criză economică, presiune socială și evenimente geopolitice în Orientul Mijlociu a produs ceea ce el numește o „furtună perfectă”.

Așa-numita axă a rezistenței a Iranului – o rețea de clienți islamiști în Orientul Mijlociu – este în ruine după căderea aliatului regional al Iranului, Bashar al-Assad, în Siria și după un atac israelian care a slăbit considerabil Hezbollah și Hamas. Israelul susține, de asemenea, că a distrus o mare parte din apărarea aeriană a Iranului în loviturile din octombrie. Houthi sunt încă activi în Yemen, dar administrația Trump a efectuat valuri de bombardamente asupra bastioanelor lor.

Pe plan intern, economia este un dezastru, în parte din cauza sancțiunilor, dar și din cauza anilor de proastă gestionare și corupție cronică. Rialul iranian a scăzut la un minim record de un milion pentru un dolar, inflația este de 32 %, iar întreruperile frecvente de curent obligă școlile și fabricile să închidă.

Regimul este extrem de nepopular. O represiune dură a pus capăt protestelor „Femeie, viață, libertate”, care au umplut străzile timp de luni de zile după uciderea în custodie a lui Mahsa Amini, în vârstă de 22 de ani, în septembrie 2022. Conform ONU, cel puțin 901 persoane au fost executate anul trecut, dintre care 40 într-o singură săptămână, în decembrie.

Dar protestele localizate continuă și se estimează că una din cinci femei din Teheran ignoră legea hijabului și se plimbă cu părul descoperit.

„Regimul face represiune pentru a intimida, dar știe că nu poate opri revoltele”, spune Pahlavi. „Teama a dispărut. Oamenii au depășit acest punct”.

El citează imaginile din februarie cu o tânără care stă goală pe o mașină de poliție în mijlocul Teheranului, la vedere. „Ce vă spune asta?”, întreabă el.

„Nu-mi mai pasă – veniți și prindeți-mă, arestați-mă, torturați-mă, executați-mă. Este acest tip de hotărâre. Nu am mai văzut așa ceva în 46 de ani.”

După ani de exil confortabil în Maryland, Statele Unite, cu o soție și trei copii acum adulți, a decis în mod clar că este timpul să joace un rol mai activ. El este în contact cu mamele unora dintre tinerii uciși în timpul protestelor și spune că este contactat din ce în ce mai des și de persoane din interiorul regimului.

„Dezertările încep să crească, deoarece cei din forțele de securitate, care reprezintă ultimul bastion pe care Khamenei crede că se poate baza, spun: „Hei, nu vrem să ne scufundăm odată cu acest vas care se scufundă. Și o mulțime de comandanți de nivel inferior știu că copiii lor sunt pe stradă și protestează”, adaugă el. „Așa că imaginați-vă dacă regimul vă spune să îndreptați armele spre acești copii?”

Pentru a încuraja astfel de dezertări, el este nerăbdător să prezinte programul său pentru justiția de tranziție. „Trebuie să îi asigurăm că nu venim cu un sentiment de răzbunare, ci de reconciliere. Oamenii vor avea acces la justiție și nu vor fi procese sumare sau modul în care Khomeini a executat miniștri și ofițeri de armată după revoluție.”

Pahlavi ar putea juca un rol similar cu cel al lui Juan Carlos în Spania, care a pus capăt regimului fascist al generalului Franco, urcând pe tron în 1975 și abolind dictatura cu sprijinul armatei lui Franco.

El insistă că nu caută să restaureze Tronul Păunului și nici să candideze pentru o funcție publică. „Nu sunt candidat la nimic”, spune el. „Eu nu sunt destinația, ci drumul”.

Mulți analiști iranieni se întreabă dacă are sprijinul pe care îl pretinde în interiorul Iranului. Domnia tatălui său a fost în mod notoriu lipsită de contact, exemplificată prin găzduirea uneia dintre cele mai fastuoase petreceri pe care le-a văzut vreodată lumea. Organizată în ruinele antice din Persepolis în 1971 și despre care se spune că ar fi costat 200 de milioane de dolari, el a angajat arhitecți francezi pentru a construi corturi, a importat mii de păsări cântătoare și a adus chelneri de la Maxims din Paris pentru a servi ospățuri conducătorilor străini și membrilor familiei regale, inclusiv prințului Philip, tatăl Regelui Charles. Toate acestea în timp ce foametea făcea ravagii în cea mai mare parte a țării.

Criticii atrag atenția asupra copilăriei sale aurite, în care a crescut în Palatul Niavaran din Teheran, cu cinematograful său privat și camerele sale vaste decorate cu opere de artă, inclusiv lucrări de Salvador Dali și Picasso. Când Pahlavi a plecat în 1978 pentru a se antrena ca pilot la o școală militară de pilotaj din Texas, el s-a oprit pe drum la Londra pentru 10 zile la Palatul Buckingham, mergând la Royal Ascot cu Regina și Prințul Charles, o escapadă care i-a văzut mergând împreună pe Mall într-o trăsură. „Relația este foarte veche”, spune el.

Șase luni mai târziu, în ianuarie 1979, tatăl său a fost forțat să plece. Viața lui Pahlavi a fost apoi marcată de tragedii – un văr a fost asasinat la Paris în decembrie 1979, în luna iulie a anului următor, tatăl său a murit de cancer în Egipt, iar sora și fratele său mai mici s-au sinucis mai târziu, traumatizați, spune el, de faptul că se aflau în palat în timp ce protestatarii strigau „moarte șahului”.

Pahlavi recunoaște că au existat probleme în Iran în timpul tatălui său. „Nimeni nu neagă asta. Nici eu nu neg asta. Dar a meritat consecințele?”

Acum, el visează la ziua în care se va putea întoarce „pentru că viața mea a respirat și a gândit Iranul în ultimii 46 de ani”. El insistă că a fost în contact cu masele atunci când a trăit în Iran, conducând în jurul țării într-un Mini Cooper dăruit de bunica sa, întâlnind oameni obișnuiți, de la cultivatori de orez la pescari.

„Da, am fost prințul moștenitor și am trăit în palat bla bla bla … dar am petrecut într-adevăr mult timp incognito. Ceea ce aud cel mai des de la tinerii de astăzi este – vă rog să ne iertați părinții pentru ceea ce au făcut. Generația noastră nu va face aceleași greșeli pe care le-a făcut generația anterioară. Ei regretă foarte mult faptul că revoluția a avut loc din cauza consecințelor sale”.

Chiar și criticii săi recunosc că el este singura persoană care are un nume recunoscut la nivel național.

„Ei nu văd pe nimeni altcineva capabil să fie centrul atenției”, spune el. „Oamenii mă cunosc. Unii sunt de vârsta în care, atunci când m-am născut, au sărbătorit ziua în care prințul moștenitor a fost în sfârșit oferit națiunii. Am fost fiul lor adoptiv. Astăzi sunt tatăl oamenilor. Toată această generație Z … când îmi trimit un text sau un mesaj pe diferite platforme, mă numesc tată și asta mă bucură.”

„Acest lucru este important, deoarece îmi conferă autoritatea morală de a ridica telefonul și, dacă aș suna un comandant pe front sau un ministru în biroul său sau liderul unui sindicat din Isfahan sau Tabriz și aș spune că sunt Reza Pahlavi, ei ar ști imediat cine este. Nu cred că altcineva are această capacitate”.

Este, spune el, o „responsabilitate uriașă”, precum și punerea unei ținte pe spatele său pentru un regim cunoscut pentru desfășurarea de operațiuni în străinătate.

„Sunt dispus și suntem cu toții dispuși să ne dăm viața pentru această cauză”, adaugă el. „Treaba mea în acest moment este să intervin în calitate de intermediar onest și să spun să lucrăm împreună pentru o implozie a regimului. Să sperăm că vom ajunge acolo înainte ca regimul să aibă ocazia să-mi taie capul.”