G4Media.ro

Iranul avertizează că îşi va schimba doctrina nucleară, dacă existenţa îi este…

Sursa foto: ATTA KENARE / AFP

Iranul avertizează că îşi va schimba doctrina nucleară, dacă existenţa îi este ameninţată

Iranul îşi va schimba doctrina nucleară dacă Israelul îi va ameninţa existenţa, a declarat un consilier al liderului suprem iranian, acesta fiind cel mai recent comentariu al unui oficial iranian care ridică semne de întrebare cu privire la ceea ce Teheranul susţine că este programul său nuclear paşnic, relatează Reuters, citată de News.ro.

Teheranul a declarat întotdeauna că nu are planuri de a obţine arma nucleară. Guvernele occidentale suspectează însă că Iranul îşi doreşte tehnologia nucleară pentru a construi o bombă. Programul său nuclear a fost în centrul unei dispute de lungă durată cu comunitatea internaţională, care i-a dus la sancţiuni.

În aprilie, în toiul unei confruntări tensionate cu Israelul, despre care se crede în general că deţine arme nucleare, un comandant de rang înalt al Gardienilor Revoluţiei iraniene a declarat, de asemenea, că ameninţările israeliene ar putea determina Iranul să îşi schimbe doctrina nucleară.

„Nu avem nicio decizie de a construi o bombă nucleară, dar în cazul în care existenţa Iranului va fi ameninţată, nu vom avea altă opţiune decât să ne schimbăm doctrina militară”, a declarat joi Kamal Kharrazi, consilier al liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, potrivit agenţiei ISNA.

În 2022, acelaşi consilier a declarat că Iranul este capabil din punct de vedere tehnic să fabrice o bombă nucleară, dar că nu a decis încă dacă va construi una.

Ayatollahul Khamenei, care are ultimul cuvânt de spus în ceea ce priveşte programul nuclear al Teheranului, a interzis dezvoltarea armelor nucleare printr-o fatwa, un edict religios, la începutul anilor 2000. El a reiterat acest lucru în 2019, spunând că fabricarea şi stocarea de bombe nucleare este „greşită, iar folosirea lor este haram”, adică interzisă din punct de vedere religios.

Dar ministrul iranian al informaţiilor de atunci a declarat în 2021 că presiunea occidentală ar putea împinge Teheranul spre arme nucleare.

În cele mai recente comentarii pe această temă, Kharrazi a spus: „În cazul unui atac asupra instalaţiilor noastre nucleare de către regimul sionist, disuasiunea noastră se va schimba”.

Iranul şi Israelul sunt de mult timp inamici ireconciliabili, dar ceea ce a fost timp de decenii un război din umbră a izbucnit într-o confruntare deschisă în aprilie, când Teheranul a lansat aproximativ 300 de rachete şi drone împotriva Israelului ca represalii la un presupus atac israelian asupra complexului ambasadei sale din Damasc. Ca răspuns, Israelul a lansat un atac asupra teritoriului iranian.

Iranul îmbogăţeşte uraniul până la o puritate de 60%, în timp ce uraniul de calitate militară este îmbogăţit la aproximativ 90%. Dacă materialul nuclear aflat în prezent la îndemână ar fi îmbogăţit în continuare, ar fi suficient pentru două arme nucleare, potrivit unui criteriu oficial al AIEA, agenţia internaţională pentru energie atomică.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...