G4Media.ro

Iranul avertizează că „nu va avea de ales” decât să se doteze…

Sursa foto:© Sameer Chogale | Dreamstime.com

Iranul avertizează că „nu va avea de ales” decât să se doteze cu arma nucleară dacă va fi ţinta unui atac

Iranul nu încearcă să se doteze cu arma nucleară, însă „nu va avea de ales decât să facă acest lucru” în cazul unui atac asupra ţării, a avertizat luni seara Teheranul, în urma ameninţărilor preşedintelui american Donald Trump, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

Ţările occidentale bănuiesc de zeci de ani că Iranul intenţionează să se doteze cu arme nucleare, acuzaţie respinsă de Teheran, care afirmă că programul său nuclear există doar în scopuri civile, în special în domeniul energetic.

Trump a declarat duminică, într-un interviu acordat NBC, că „vor fi bombardamente” împotriva Iranului dacă nu se va ajunge la un acord privind programul nuclear iranian. „Dacă nu semnează un acord, vor fi bombardamente”, a insistat el.

„La un moment dat, dacă voi (Statele Unite) optaţi pentru bombardamente (…) veţi forţa Iranul să ia o altă decizie” în domeniul nuclear, a declarat luni seara Ali Larijani, un consilier apropiat al liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei.

„Iranul nu vrea (să ia această decizie), dar atunci când faceţi presiuni asupra sa, el va avea o justificare (…) şi nu va avea altă opţiune pentru securitatea ţării” decât să achiziţioneze arme nucleare „pentru că poporul o va cere” pentru apărarea sa, a adăugat Larijani într-un interviu difuzat de televiziunea de stat iraniană.

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a promis anterior un „răspuns ferm” din partea Iranului dacă ţara va fi bombardată în cazul unui eşec al diplomaţiei în problema nucleară.

Ambasadorul Iranului la ONU, Amir Saeid Iravani, a denunţat, de asemenea, „provocări belicoase”, într-o scrisoare trimisă Consiliului de Securitate.

Iranul va „răspunde rapid şi decisiv oricărui act de agresiune sau atac al Statelor Unite sau al mandatarului său, regimul israelian”, a spus Iravani.

„Statele Unite vor fi pe deplin răspunzătoare pentru consecinţele grave ale oricărei acţiuni ostile”, a mai spus el în scrisoare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Fiecare fată de pe MEDISIE21 e gata să fie luată tare.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.