Iranul avertizează că va riposta dacă Israelul lansează atacul așteptat
Teheranul a avertizat Israelul că orice atac asupra infrastructurii Iranului va fi întâmpinat cu represalii, relatează Reuters, citată de The Guardian.
Abbas Araghchi, ministrul iranian de externe, a făcut declarația marți dimineață.
Luni seara, agenția de presă iraniană Tasnim a raportat că armata Teheranului a pregătit cel puțin zece scenarii în vederea unui atac israelian așteptat.
Aceasta a citat o sursă militară care a declarat: „Răspunsul Iranului nu va fi neapărat o reciprocitate la același nivel cu acțiunea israelienilor, dar ar putea fi mai dur și ar putea viza ținte diferite care ar intensifica eficacitatea răspunsului”.
La 1 octombrie, Iranul a lansat al doilea atac direct asupra Israelului din acest an, declanșat, potrivit acestuia, de asasinarea de către Israel a liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah. Doi israelieni au fost ușor răniți în atacul de la 1 octombrie, iar un palestinian a fost ucis de căderea de resturi în Cisiordania ocupată de Israel. Iranul a reușit să lovească și să avarieze cel puțin o bază militară din Israel.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu