Iranul încă nu a răzbunat moartea lui Soleimani

Uciderea lui Qassem Soleimani a reprezentat o imensă lovitură dată ambiţiilor regionale ale Iranului. În riposta sa, ţara ar putea reveni la vechile sale obiceiuri, se arată într-o analiză publicată de The Atlantic, preluată de Rador.

Cu doi ani în urmă, Qassem Soleimani a rostit un discurs la Teheran cu ocazia împlinirii a zece ani de la moartea lui Imad Mughniyeh, un important comandant al gherilelor Hezbollah, mort în urma unui atentat cu maşină-capcană survenit în centrul Damascului, atacul fiind coordonat de CIA cu sprijin din Israel. Aflat în faţa unui portret gigantic al lui Mughniyeh suprapus peste o panoramă a Ierusalimului, Soleimani s-a adresat unei audienţe formate din înalţi oficiali iranieni, precum şi din reprezentanţi ai miliţiilor aliate ale Iranului din Irak, Liban, teritoriile palestiniene, Siria şi Yemen.

Soleimani a spus că Mughniyeh este „o legendă”, el fiind practic mentorul tuturor succeselor înregistrate de aşa-zisa axă de rezistenţă a Iranului, succese care, în opinia generalului iranian, au inclus transformarea mişcării Hezbollah şi a grupării palestiniene Hamas în nişte mari ameninţări la adresa Israelului, ele fiind totodată cele care, în 1983, au bombardat cazarme ale armatei SUA din Beirut, omorând 241 de militari americani. „Duşmanul ştie că plata pentru sângele lui Imad nu e doar simpla lansare a unei rachete sau o victimă oarecare”, a declarat el în faţa mulţimii. „Plata pentru sângele lui Imad este anihilarea completă a comunităţii sioniste”.

După moartea lui Soleimani în urma unui atac aerian american din această săptămână, cuvintele acestui om merită reţinute. Soleimani, Mughniyeh şi actualul lider al mişcării Hezbollah, Hassan Nasrallah, formau un trio care a conturat strategia Iranului în Orientul Mijlociu sub conducerea liderului suprem, ayatolahul Ali Khamenei. Astfel, e greu de cântărit amploarea loviturii date prin moartea lui Soleimani. În zilele care au urmat morţii sale, atenţia s-a concentrat asupra impulsivei decizii a lui Donald Trump, asupra ripostei Iranului – care s-a limitat până acum la lansarea a 22 de rachete asupra a două baze americane din Irak, atac care s-a soldat fără victime – asupra manifestaţiilor de durere din Iran provocate de moartea lui Soleimani şi asupra implicaţiilor pe care incidentul le-ar avea pentru securitatea naţională. Dar aşa cum s-a întâmplat la moartea lui Mughniyeh, ca să-l parafrazăm pe însuşi Soleimani, riposta în urma morţii generalului iranian nu se va limita la un simplu atac cu rachete sau la o simplă replică – Iranul nu este încă terminat.

Dinamici similare se semnalează în Liban, reşedinţa mişcării Hezbollah, cea mai puternică forţa aliată a Iranului din regiune. Pe vremuri admirată ca o mişcare de rezistenţă care, în anul 2000, a eliberat sudul Libanului de sub ocupaţia israeliană, mulţi libanezi consideră că acum Hezbollah face parte din clasa politică haotică, sectară şi coruptă care a adus ţara în pragul ruinei economice. Locuitorii oraşelor majoritar şiite din sudul Libanului, precum Navatieh şi Tir, care sunt considerate fiefuri ale Hezbollah, s-au raliat chiar celorlalţi libanezi în nişte proteste care durează de luni de zile. „Lozinca actuală este ‘dă-mi bani şi am să ies în stradă ca să protestez împotriva americanilor şi să vă susţin propunerile, oricât ar fi de ilogice. Dar nu vrei să-mi dai bani şi totuşi vrei ca eu să proteste împotriva Americii, ei bine, nu!”, a spus Ali al-Amine, jurnalist şi politician care se numără printre cei mai duri contestatari şiiţi libanezi ai mişcării Hezbollah.

Cu timpul Statele Unite, Israelul şi aliaţii lor – ca şi toţi cei despre care se crede că periclitează strategia regională a Iranului – se vor confrunta cu riposte, deşi, cel mai probabil, ele vor fi sub forma unor operaţiuni sub acoperire sau a unor lovituri care vor fi mai greu de depistat ca venind din partea Teheranului. Într-un fel, se va reveni la vechile obiceiuri: bombardamente, asasinate şi tactici atribuite pe vremuri lui Mughniyeh. De fapt, însuşi Soleimani a promovat asemenea acţiuni atât la comemorarea lui Mughnieh, cât şi într-unul din rarele sale interviuri televizate, precum cel din Octombrie. Potrivit declaraţiilor lui Soleimani, tehnica ar consta în „a apărea ca o sabie şi a dispărea ca o fantomă”. A fost ca şi cum el şi-ar fi instruit anticipat soldaţii pentru drumul pe care vor trebui să-l urmeze după moartea lui.

În interviul TV din octombrie, Soleimani povestea cu mândrie cum, în 2006, a mers pe căi ocolite pentru a ajunge de la Damasc la Beirut în timpul războiului de 33 de zile dintre Israel şi Hezbollah şi cum, împreună cu Mughniyeh şi Nasrallah, a coordonat conflictul dintr-un comandament aflat în suburbiile din sudul capitalei libaneze. El a spus că israelienii bombardaseră toate clădirile din jurul lor, iar ei au supravieţuit învârtindu-se prin jur şi păcălind dronele israeliene de recunoaştere.

În acelaşi interviu, Soleimani a mai spus că, chiar dacă întregul trio ar muri, o întreagă generaţie a fost crescută de ei pentru a continua lupta – el a avertizat că, într-un război în care forţele sunt inegale, nu pot exista fronturi obişnuite. Soleimani a subliniat că „inamicul trebuie respins printr-un isteţ şi întins teren minat”.

Articol de Sam Dagher / Traducerea: Alexandru Danga

Foto: Liderul suprem iranian, Ali Khamenei, împreună cu președintele Rouhani