G4Media.ro

Iranul insistă că a avertizat SUA cu privire la atacul asupra Israelului

Sursa foto: © Victoria Schaal | Dreamstime.com

Iranul insistă că a avertizat SUA cu privire la atacul asupra Israelului

Ministrul de externe iranian Hossein Amir-Abdollahian a reiterat joi, la New York, că ţara sa a avertizat Statele Unite că va ataca Israelul ca răzbunare pentru bombardarea consulatului iranian din Damasc, atribuită Israelului, lucru pe care Washingtonul l-a negat, informează EFE, transmite Agerpres.

„Am spus clar, prin mesaje către americani, că decizia luată de Consiliul Suprem de Securitate Naţională condus de preşedintele (iranian) de a pedepsi regimul sionist (Israel) era definitivă şi finală”, a declarat Amir-Abdollahian la sosirea sa la New York, unde va participa la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, care va vota o rezoluţie prezentată de Algeria pentru a solicita aderarea Palestinei ca stat cu drepturi depline al ONU.

„După acţiunea punitivă, în jurul orei 2:30, duminică, am transmis un alt mesaj Statelor Unite pe canale diplomatice în care am afirmat că nu căutăm o escaladare a tensiunii în regiune”, a adăugat ministrul iranian, citat de agenţia de stat iraniană IRNA.

Guvernul Statelor Unite a negat luni că Iranul l-a notificat în avans cu privire la momentul în care va avea loc atacul împotriva Israelului şi ţintele pe care plănuia să le lovească, contrazicând versiunea guvernului iranian şi a altor ţări vecine.

„Această noţiune este ridicolă”, a declarat John Kirby, unul dintre purtătorii de cuvânt al Casei Albe, într-o conferinţă de presă. „Vă puteţi imagina o lume în care Iranul sună şi spune: ‘Hei, vom încerca să atacăm Israelul cu 300 de rachete de croazieră şi drone, am vrut doar să ştiţi. Apropo, acestea sunt ţintele noastre!’?. Îmi pare rău, nu s-a întâmplat aşa ceva”, a subliniat el.

Kirby a recunoscut că au existat mai multe comunicări cu Iranul înainte de atac, prin intermediul Elveţiei, care acţionează ca intermediar între cele două naţiuni, dar a insistat că, în niciun moment, nu a existat „un mesaj despre când va avea loc atacul sau împotriva căror ţinte”.

Purtătorii de cuvânt ai Departamentului de Stat şi ai Pentagonului au susţinut aceiaşi versiune, care contrazice spusele ministrului de externe al Iranului, Hossein Amir-Abdollahian, care a declarat la începutul săptămânii că Teheranul a anunţat Washingtonul cu 72 de ore înainte de atacul asupra Israelului.

Versiunea administraţiei Joe Biden contrazice, de asemenea, ceea ce au declarat aliaţi ai SUA din regiune precum Turcia, Iordania şi Irakul, ai căror oficiali au confirmat că Iranul a notificat cu 72 de ore înainte că intenţionează să atace Israelul, potrivit presei americane.

„Săptămâna trecută au avut loc o serie de conversaţii cu interlocutori străini. În niciuna dintre aceste conversaţii nu am primit o notificare despre atac sau o idee despre obiective”, a insistat luni Matthew Miller, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Pat Ryder a negat, de asemenea, că Teheranul a oferit Washingtonului detalii despre momentul în care intenţionează să lanseze atacul.

Iranul a lansat în noaptea de sâmbătă spre duminică peste 300 de drone, rachete de croazieră şi balistice împotriva Israelului, ca răzbunare pentru bombardarea la 1 aprilie a consulatului său din Damasc, atribuită statului israelian şi în care şapte membri ai Gărzii Revoluţionare Iraniene, inclusiv doi generali, şi şase cetăţeni sirieni au fost ucişi.

Statele Unite, Regatul Unit, Israelul şi Iordania vecină au reuşit să intercepteze aproape toate aceste rachete, majoritatea în afara spaţiului aerian israelian, astfel încât atacul iranian să nu provoace morţi sau pagube materiale grave.

„Evident, am auzit Iranul spunând public că va răspunde într-un mod foarte amplu (la bombardamentul de la Damasc), aşa că eram pregătiţi pentru un atac semnificativ”, a declarat luni Miller.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...