G4Media.ro

Iranul respinge propunerea lui Trump de a negocia direct cu SUA: „Nu…

Sursa foto:© Sameer Chogale | Dreamstime.com

Iranul respinge propunerea lui Trump de a negocia direct cu SUA: „Nu ar avea sens”

Teheranul a respins duminică orice dialog direct cu SUA, estimând că acesta „nu ar avea niciun sens”, în momentul în care preşedintele american Donald Trump sugerează negocieri fără intermediari şi ameninţă cu bombardarea Iranului în cazul în care diplomaţia va eşua, informează duminică AFP, citată de Agerpres.

Ţările occidentale, cu SUA în frunte, suspectează de decenii Teheranul că vrea să se doteze cu arme nucleare. Iranul respinge aceste acuzaţii şi afirmă că activităţile sale nucleare au exclusiv scopuri civile, în special cel de a produce energie.

Donald Trump a adresat luna trecută o scrisoare liderilor iranieni, în care i-a îndemnat la negocieri asupra programului lor nuclear. Însă preşedintele american a ameninţat de asemenea cu bombardarea Iranului în cazul eşuării diplomaţiei şi a impus sancţiuni suplimentare la adresa sectorului petrolier iranian.

„Negocieri directe cu o parte ce ameninţă constant că va recurge la forţă (…) şi ai cărei diferiţi responsabili exprimă poziţii contradictorii nu ar avea sens”, a declarat sâmbătă seara şeful diplomaţiei iraniene Abbas Araghchi, potrivit declaraţiilor transmise duminică de ministerul său.

„Însă noi rămânem ataşaţi diplomaţiei şi suntem gata să încercăm calea negocierilor indirecte”, a adăugat Araghchi.

Iranul şi SUA, aliaţi apropiaţi în timpul monarhiei Pahlavi, nu mai au relaţii diplomatice din 1980, după luarea unor diplomaţi americani ostatici în ambasada lor din Teheran, în urma Revoluţiei Islamice.

Cele două ţări comunică indirect prin intermediul ambasadei Elveţiei la Teheran. Sultanatul Oman a jucat de asemenea un rol de mediator în trecut, precum şi Qatarul într-o măsură mai mică.

Scrisoarea lui Donald Trump a fost transmisă Iranului prin intermediul Emiratelor Arabe Unite.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Bombaramente atunci, csf.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.