Iranul se pregătește să își accelereze programul de îmbogățire a uraniului, arată un raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică
Iranul urmează să îşi accelereze programul de îmbogăţire a uraniului, pregătindu-se să utilizeze centrifuge avansate IR-6 în instalaţia subterană de la Fordo, arată un raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică, consultat luni de Reuters, citată de Agerpres.
În uzina respectivă se poate trece rapid de la un nivel de concentrare a uraniului la altul, precizează AIEA.
Iranul a ameninţat de mai multe ori că va face acest pas, însă nu a acţionat până când 30 din cele 35 de state membre ale Agenţiei au susţinut luna aceasta o rezoluţie care critică autorităţile de la Teheran pentru lipsa de explicaţii privind urmele de uraniu găsite în situri nedeclarate în cadrul programului atomic.
Ca reacţie la rezoluţia Consiliului Guvernatorilor AIEA, Iranul a ordonat îndepărtarea camerelor vide de supraveghere instalate conform acordului din 2015 şi a continuat instalarea de centrifuge IR-6 la Natanz, unde înţelegerea prevedea că se poate îmbogăţi uraniul doar cu ajutorul unor centrifuge IR-1, mult mai puţin eficiente.
Acordul nu permitea îmbogăţirea uraniului la Fordo.
Tratativele indirecte între Iran şi SUA, pentru reactivarea acordului nuclear din 2015, sunt blocate de mai multă vreme, reaminteşte Reuters, apreciind că orice escaladare a tensiunilor cu Occidentul riscă să anuleze orice şansă de a opri programul şi de a ridica sancţiunile americane împotriva acestuia.
Potrivit unui raport confidenţial către statele membre, inspectorii AIEA au confirmat sâmbătă că iranienii sunt gata să alimenteze centrifugele cu hexafluorură de uraniu (UF6) gazoasă, materialul folosit pentru îmbogăţire, pentru a doua treaptă de IR-6 de la uzina de la Fordo, construită într-un munte.
Luni, Iranul a informat AIEA că a început de duminică pasivarea cascadei de centrifuge, etapă preliminară a îmbogăţirii, care presupune de asemenea alimentarea cu UF6.
Grupul de 166 de centrifuge, numit şi „cascadă”, este singurul prevăzut cu sub-colectoare modificate, care permit trecerea mai uşoară la un alt nivel de puritate a uraniului. Mai mulţi diplomaţi occidentali au arătat deja că echipamentele respective provoacă îngrijorare, deoarece permit Iranului concentrarea rapidă a uraniului la niveluri ridicate.
Iranul nu a declarat explicit AIEA ce nivel de puritate va fi atins cu ajutorul cascadei respective după pasivare. Anterior, Teheranul informase Agenţia că se poate ajunge, cu ajutorul celor două grupuri de centrifuge IR-6, la o concentraţie a uraniului de 5% sau 20%.
Raportul citat, confirmat de AIEA, afirmă că „Agenţia nu a primit deocamdată clarificări din partea Iranului privind modul de producţie pe care intenţionează să îl implementeze pentru cascada respectivă, după încheierea pasivării.
Iranienii îmbogăţesc deja uraniul la 60% într-o altă instalaţie, apropiindu-se astfel de concentraţia de 90% utilizată pentru armele atomice şi depăşind cu mult plafonul de 3,67% convenit în 2015 cu puterile internaţionale, în schimbul suspendării sancţiunilor. După ce SUA s-au retras în 2018 din acordul cu Iranul şi au reintrodus sancţiunile, programul nuclear iranian a încălcat multe din limitele prevăzute în acord. Teheranul susţine însă că nu urmăreşte să producă arme atomice.
Sursa foto: Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.