G4Media.ro

Iranul și-a plasat forțele armate în stare de alertă maximă. Kremlinul se…

Sursa foto: Twitter / X.com – Khamenei.ir

Iranul și-a plasat forțele armate în stare de alertă maximă. Kremlinul se declară ”preocupat”

Kremlinul şi-a exprimat miercuri preocuparea în urma deciziei Iranului de a-şi plasa forţele armate în stare de alertă maximă înaintea viitoarelor negocieri indirecte cu SUA privind programul nuclear iranian, transmite Agerpres. „Toate acestea duc la o creştere a tensiunilor”, a declarat într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, recunoscând că Rusia este „fără îndoială” preocupată de decizia liderului suprem al Iranului, Ali Khamenei, de a plasa armata în stare de alertă maximă.

Potrivit media regionale precum Jerusalem Post sau Al-Arabiya, Teheranul şi-a plasat armata în stare de alertă maximă şi a avertizat Irakul, Kuweitul, Emiratele Arabe Unite, Qatarul, Turcia şi Bahrainul că orice sprijin pentru un atac al SUA asupra Iranului va fi considerat un act ostil cu „consecinţe grave”.

Reprezentantul Kremlinului a indicat că, în condiţiile actuale, „poate cel mai important este să ne concentrăm pe veşti despre posibilitatea stabilirii de contacte”.

„Nu contează dacă acestea sunt directe sau indirecte. Contactele şi dialogul sunt întotdeauna mai bune decât acţiunile de confruntare, care duc doar la o escaladare a tensiunilor”, a spus el.

Cu toate acestea, Peskov a justificat acţiunile Teheranului, afirmând că, deşi „auzim o retorică destul de agresivă (…) autorităţile iraniene iau toate aceste tipuri de măsuri în scop defensiv şi preventiv”.

Rusia a salutat marţi apropiata începere a negocierilor între Iran şi Statele Unite în Oman, despre care preşedintele american Donald Trump spune că vor fi „directe”, în timp ce Teheranul insistă că vor fi „indirecte” şi mediate de diplomaţia Omanului.

În timpul primului său mandat (2017-2021), Trump a retras SUA din acordul nuclear anterior din 2015, care limita programul nuclear al Iranului în schimbul ridicării sancţiunilor economice.

De atunci, Iranul a îmbogăţit uraniu cu mult peste limita permisă de respectivul pact şi are deja 274 de kilograme îmbogăţite la o puritate de 60 % , aproape de utilizarea militară de 90 %.

De la revenirea sa la Casa Albă, preşedintele american a insistat asupra încheierii unui nou acord nuclear cu Teheranul şi a ameninţat în mai multe rânduri că va bombarda Iranul dacă acest lucru nu se va întâmpla.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Fiecare fată de pe FALUNKI18 e gata să fie luată tare.