Iranul va suferi consecinţe „cataclismice” dacă va ataca Israelul, afirmă un oficial american de rang înalt
Iranul va suferi consecinţe „cataclismice” dacă va ataca Israelul, a declarat, vineri, un înalt oficial american, citat sub acoperirea anonimatului, relatează agenția AFP, citată de News.ro.
„Am dori să îi descurajăm pe iranieni (…) să urmeze această cale, deoarece consecinţele ar fi cataclismice, în special pentru Iran”, a adăugat el, avertizând împotriva oricărui atac care ar putea «deraia» discuţiile delicate privind un armistiţiu în Fâşia Gaza.
Preşedintele Joe Biden a declarat vineri că părţile implicate în conflictul din Gaza „nu au fost niciodată atât de aproape” de un acord privind încetarea focului şi eliberarea ostaticilor, după două zile de discuţii în Qatar în timpul cărora mediatorii americani au prezentat o propunere revizuită.
„Hamas, o grupare legată de Iran, a fost cea care a început acest război la 7 octombrie şi ar fi ironic dacă Iranul ar face ceva pentru a deraia ceea ce noi credem că este cea mai bună oportunitate în ultimele luni de a obţine un acord foarte cuprinzător de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor”, a declarat oficialul american.
Iranul a avertizat Israelul că va efectua un atac ca represalii pentru asasinarea liderului Hamas Ismail Haniyeh în capitala iraniană, la 31 iulie. Teheranul atribuie asasinarea Israelului, care nu a revendicat responsabilitatea. Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a declarat vineri că se aşteaptă ca aliaţii săi să „se alăture Israelului” în „atacarea Iranului” dacă Republica Islamică îi atacă ţara.
Întrebat despre aceste declaraţii ale lui Israel Katz, înaltul oficial american a asigurat că Statele Unite se pregătesc „pentru orice eventualitate”. „Vom face tot ce este necesar pentru a apăra Israelul împotriva atacurilor din partea Iranului”, a adăugat el.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank