G4Media.ro

Irina Begu, mesaj de susținere pentru Simona Halep: Să revină acolo unde…

Sursa foto: Facebook/Federația Română de Tenis

Irina Begu, mesaj de susținere pentru Simona Halep: Să revină acolo unde știm cu toții că îi este locul

Simona Halep (33 de ani, locul 877 WTA) a revenit în tenis la sfârșitul lunii martie, după ce a fost suspendată de ITIA o perioadă îndelungată, însă nu și-a regăsit, până în prezent, forma cu care ne-a obișnuit. În acest sens, Irina Begu (34 de ani, locul 79 WTA), fostă colegă cu Simona în echipa de Fed Cup, i-a transmis un mesaj de susținere fostului număr unu mondial din clasamentul WTA.

„A fost o perioadă extrem de lungă. Îmi pare rău că Simona a trebuit să treacă prin tot acest proces. Mă bucur, însă, că a primit wildcard la Australian Open și la Auckland. Sper ca anul 2025 să fie unul bun pentru ea, să revină acolo unde știm cu toții că îi este locul.

Să prindă încredere în joc și, mai ales, în fizicul ei. Ulterior, cred că va lua lucrurile treptat, turneu de turneu, și va vedea cum se simte”, a spus Irina Begu, la emisiunea Așii Tenisului, moderată de Gabriel Morariu, potrivit DigiSport.

Halep a câștigat doar o partidă oficială din cele șase disputate de la revenire, cea cu 2-1 în fața Arinei Rodionova, în primul tur al turneului de la Hong Kong.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.